Sfatul unei mame din Ucraina către alte mame: Nu le spuneți copiilor că un popor este mai rău decât altul

Oferiți informații adecvate pentru vârsta copiilor, ascultați sfaturile psihologilor, evitați să oferiți foarte multe detalii și nu le spuneți copiilor că un popor ar fi mai rău decât altul. Acestea sunt câteva dintre sfaturile pe care le-au oferit invitații evenimentului „Le vorbim sau nu copiilor despre război?”, o dezbatere online organizată de Fundația World Vision România pentru a discuta despre ce este sau nu potrivit să fie transmis copiilor despre conflictul din Ucraina.
La eveniment au participat Yuliya, o mamă ucraineană, Anca Sînă Serea, ambasador World Vision România, voluntar pentru refugiații ucraineni și mamă a șase copii, Elena Sava, psiholog al organizației și Daria Tarlapan, translator. Evenimentul a fost moderat de Anca Sînă Serea și poate fi urmărit accesând acest link: https://www.facebook.com/WorldVisionRomania/videos/678073943315809.
„Băiatul bineînțeles că mă întreabă ce se întâmplă, dar am decis să nu îl informez oferindu-i foarte multe detalii exacte, am încercat să fiu pozitivă și să nu îi arăt clipurile video care circulă acum prin social media. Cred că ei ar trebui să aibă o copilărie blândă, fără războaie, dar uneori băiatul mai aude ce vorbesc la telefon cu adultii. Eu ascult ce spun psihologii ucraineni despre cum ar trebui să vorbesc cu copilul. Aș sfătui mamele din Ucraina să nu învețe copiii de rău, să nu îi zicem unui copil că un popor este mai rău decât altul chiar dacă acum Rusia duce acum acest război cu Ucraina. Trebuie să fim prieteni mereu pentru că pacea în lume va fi atunci când cu totii vom fi prieteni și ne vom înțelege bine. Nu este un popor mai rău și unul mai bun, ci toți suntem egali”, a explica Yuliya, o mamă ucraineană care locuiește într-un adăpost din București alături de băiețelul ei în vârstă de opt ani.
Sfaturi pentru părinți despre cum să li se vorbească despre război copiilor
Părinților li se recomandă să fie ei cei care îi informează pe copii despre conflict. Dacă aleg să nu îi spună copilului că există un război și el află de la alte persoane, îi va fi destul de greu să gestioneze emoțiile. Pentru că află de la o persoană necunoscută sau nu este cineva care îi oferă siguranță. Copiii află aceste lucruri, poate doar copilul foarte mic care nu merge la gradiniță este ferit de informații. Însă la copiii mai mari, odată ce merg în colectivitate, șansele ca ei să afle sunt destul de ridicate. Părinții își știu cel mai bine copiii și este important să le ofere această informație pentru a putea anticipa un posibil dezechilibru emoțional. Copiii se pot confrunta cu stări de neliniște, panică, poate chiar cu comportamente regresive dacă află aceste informații de la persoane pe care nu le cunosc.
Modul în care li se vorbește copiilor trebuie, de asemenea, să fie adaptat vârstei. Părinților li se recomandă să fie atenți la modul în care transmit informația despre război și să îi ofere copilului informații în acord cu reperele vârstei lui pentru că se pot instala comportamente regresive dacă detaliile nu sunt adecvate. Iar utilizarea cuvântului război nu este recomandată pentru că are o conotație foarte negativă. Trebuie înlocuit cu termenul de conflict. Copiii au nevoie să știe că ei și cei dragi lor sunt în siguranță. Acesta este un lucru foarte important care trebuie transmis copilului. Copiii mici, de 4-5 ani, au tendința de a interpreta catastrofic evenimentele din jurul lor, cel puțin cele care au o componentă negativă, cum ar fi un război. Pentru a evita interpretarea catastrofică este de evitat oferirea de foarte multe detalii exacte despre ceea ce se întâmplă. Dacă un copil mic are acces la informații care nu sunt de calitate sau adecvate pentru vârsta lui se pot instala sentimente de neliniște, frici, comportamente regresive precum frica de întuneric sau nevoia acută de a fi mereu cu părintele. Atunci când copilul de cinci ani întreabă ce se întâmplă la graniță, i se poate spune că sunt foarte mulți oameni speriați și care depun eforturi să se apere. De la 8-9 ani, copiii înțeleg mult mai bine ce înseamnă un conflict, percep starea părintelui de acasă, observă comportamentul părintelui. Astfel, de la această vârstă este nevoie ca pe lângă a informa copilul despre existența războiului și ceea ce presupune, aș vedea important să avem rolurile clar stabilite. Copiii pot avea tendința de a prelua responsabilitatea pentru a-i oferi confort părintelui, dar părinții trebuie să se asigure că un copil înțelege prin ceea ce trece, dar nu să preia responsabilitățile părintelui. Copilul are nevoie să fie asigurat că oricând poate reveni către părinți. Trebuie purtate discuții cu el și despre ce simte părintele, dar și despre sentimentul copilului.
În altă ordine de idei, părinții este nevoie să fie neutri când le vorbesc copiilor pentru a nu le transmite temerile. Părinții și profesorii trebuie să formeze o echipă în privința modului în care le vorbesc copiilor. Practic, atât profesorii cât și părinții să ofere aceleași informații copiilor. De asemenea, jocurile sunt foarte importante pentru a-i liniști pe copii. Totodată, părinții sunt sfătuiți să își păstreze speranța, pe cât posibil, să fie disponibili pentru cei mici și să ceară, la rândul lor, ajutorul atunci când simt nevoia.
Sfaturi pentru voluntarii care vor să îi ajute pe refugiați
Este necesar ca un voluntar să aibă în vedere că oamenii vin după mai multe zile în condiții grele și au nevoie să fie sprijiniți în a-și satisface nevoile de bază. Să fie îndrumați de unde să ia o pătură, de unde să își ia mănuși sau un ceai cald, de unde să obțină informații, unde pot să stea să se odihnească. În cazul observării unor persoane agitate, intervine nevoia de a le stabiliza, de a le reaminti că în acest moment sunt în siguranță. Iar limitele de care au nevoie trebuie respectate, pentru că nevoia de spațiu personal există și într-o situație de criză. Nu trebuie presați să accepte un ajutor. Aceștia trebuie să aibă posibilitatea de a alege. Nu în ultimul rând, promisiunile și informațiile false sunt foarte periculoase pentru aceste persoane vulnerabile.

Cătălina GHEORGHE