Sfârșit de săptămână încărcat pentru pompierii ialomițeni
Pompierii ialomițeni au fost prezenți pe teren 24 de ore din 24 pentru a răspunde în timp real la solicitările cetățenilor și a gestiona optim situațiile de urgență, produse la nivel local.
În doar 72 de ore, echipajele au avut peste 50 de intervenții. Dintre ele, cele mai importante sunt: 49 de cazuri de acordare a primului ajutor calificat SMURD și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale; o misiune pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor cu ocazia desfășurării unui eveniment sportiv; un incendiu; un accident rutier și o altă misiune cu scopul de a îndepărta un pericol natural. Cu alte cuvinte, în data de 28 mai, un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru degajarea unui copac, căzut pe carosabil în municipiul Slobozia, pe DN 2A. În sprijinul acestora a intervenit și Secția Drumuri Naționale Slobozia.
Tot sâmbătă, în jurul orei 09:30, salvatorii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier în municipiul Slobozia. În evenimentul rutier a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile. La locul accidentului au fost alocate de urgență trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj al SAJ Ialomița. În urma impactului au rezultat două victime conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției. Ulterior, însă, au refuzat transportul la spital. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
Pe parcursul celei de-a doua zi, un echipaj de salvatori din cadrul Stației de pompieri Fetești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu, produs pe raza municipiului. A ars gunoi menajer pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Petruța RIDICHE