Sfântu Gheorghe revine la viaţă cu o sărbătoare de neuitat: Ziua Localităţii, la care nimeni nu a lipsit!
Locuitorii comunei Sfântu Gheorghe au avut parte anul acesta de o mare bucurie, după ce, din cauza pandemiei de Covid, autorităţile nu au mai putut organiza tradiţionalele şi mult doritele evenimente. Graţie primarului Mădălin Teculescu, oamenii s-au putut relaxa şi bucura, cu prilejul Zilei Localităţii Sfântu Gheorghe, uitând preţ de câteva ceasuri de necazurile cu care se confruntă, zilnic, în această perioadă deosebit de grea. Nu doar pentru ei, ci toţi românii.
Ca de obicei, ziua comunei a fost marcată la Sfântu Gheorghe în data de 23 aprilie, când toţi credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Cu mic, cu mare, toţi locuitorii s-au adunat, plini de voie bună şi au participat cu interes la programul pregătit de autorităţi. Acesta a cuprins deschiderea festivităţii, premierea a două concursuri şcolare – ,,Lumina lumii” – Învierea Domnului Iisus Hristos şi Vânătoare de lectură cu veghe la Biblioteca Sfântu Gheorghe, prima ediţie; înmânarea de plachete familiilor ce au împlinit 50 de ani de căsătorie; un program artistic susţinut de artiştii Elizabet, Iulia Grigore, Augustin Angel, Puiu Creţu Band, Ionel Tudorache şi Taraful Ionel Tudorache, Emilia Ghinescu, Angel Puiu Creţu Band, trupa Lunatic şi Trupa Kreativ.
Primarul Petru Mădălin Teculescu spune că, această tradiţie a început, în Sfântu Gheorghe, din 1998, când a avut loc prima ediţie din judeţ. „Este normal să continuăm cu această tradiţie de Sfântul Gheorghe, la Sfântu Gheorghe. Am avut o slujbă foarte frumoasă la biserică, un program artistic deosebit, o premiere a copiilor la cele două concursuri, secţiunea de pictură şi literatură. Am acordat diplome pentru şase familii care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie şi trebuiau evidenţiaţi. Locuitorii au avut parte de surprize deosebite, artişti naţionali care i-au încântat cu repertoriul prezentat. Aşa că este o normalitate la Sfântu Gheorghe ca de Sfântul Gheorghe să avem sărbătoare şi sunt importante astfel de zile. Pentru noi este o tradiţie, în primul rând, socio religioasă. Comunitatea se strânge în jurul bisericii şi în jurul autorităţii locale la sărbătoare sau în caz de necaz. Sperăm să nu avem necazuri şi doar de sărbători să ne strângem, să ne simţim bine şi să ne sărbătorim membrii comunităţii. Toată lumea merită să se simtă bine, să sărbătorească”, a precizat primarul Mădălin Teculescu, specificând că, un alt moment important, aşteptat de public, l-a reprezentat premierea copiilor talentaţi ai comunei. Iniţiativa îi aparţine fratelui mai mare, Mircea Teculescu (membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Poezie Bucureşti) care în permanenţă îi îndeamnă pe tineri să citească. Alesul local ţine, de altfel, să mulţumească organizatorilor, membrilor comisiei de jurizare (consilierul local Nelu Ledea şi viceprimarul Paul Jicu, profesoara de limba română Mariana Velicu), dar şi consilierilor care au fost de acord cu această iniţiativă.
Înainte de a da citire premianţilor, Mircea Teculescu a ţinut să informeze că premiile au fost private şi nu de la bugetul local, aşa că iniţiativa aceasta trebuie să rămână şi să dăinuie. „Un mare scriitor sud american, Mario Vargas Llosa spunea că ai atâtea vieţi câte cărţi ai citit. Lectura te ajută să te concentrezi, dar te şi destinde. Este dovedit ştiinţific că lectura repetată combate demenţa senilă, boala Alzheimer. De asemenea este un mijloc plăcut de a-ţi petrece timpul şi chiar te ajută să te concentrezi, să devii mai inteligent. Îţi lărgeşte vocabularul, un lucru foarte clar. Privitul în telefon creează o hipnoză şi nu este tocmai indicat, din punct de vedere al funcţionării creierului. M-am gândit că, în acest început de secol 21, trebuie să nu renunţăm la lectură şi încercăm să le creăm un reflex copiilor, celor care vin după noi, să-i facem să continue acest frumos şi util obicei”, a subliniat iniţiatorul concursului de literatură, la care au participat opt concurenţi, toţi fiind premiaţi.
Astfel, menţiune au obţinut Denis Daniel Georgian Medeleanu, Florentina Gabriela Matei; Maria Gabriela Melisa Diboiu; George Gabriel Ghiță; Francesca Giulia Răducanu; Premiul 3 – Ştefan Irimia; Premiul 2 – Valentina Vlăsceanu; Premiul întâi – Maria Nicoleta Axinte. „Roald Amundsen, un mare explorator norvegian, care a reuşit să ajungă primul la Polul Sud, a spus: Ai reuşit, continuă. N-ai reuşit, continuă. Vă aşteptăm şi la anul pe cei care aţi participat anul acesta, dar şi pe mulţi alţii. Vă promitem că noi, din punct de vedere al premiilor, nu vă vom dezamăgi. Mulţumesc mult pentru că aţi participat şi că aţi fost alături de noi în această iniţiativă”, le-a transmis la final, Mircea Teculescu, copiilor.
Pe scenă au urcat şi câştigătorii premiilor concursului de pictură, respectiv David Toma (menţiune); premiul 3 – Raluca Ardeleanu, Ionuţ Andrei Gheorghe, David Năstase; premiul 2 – Florin Lefter, Maria Denisa Barbu; premiul 1 – Iulia Maria Gheorghe şi Valentin Toma. Partea a doua a manifestării a fost dedicată programului artistic, soliştii locali şi naţionali interpretând melodii îndrăgite de publicul prezent.
Una peste alta, într-un an plin de provocări şi restricţii, evenimentele comunităţii locale de la Sfântu Gheorghe au reprezentat o gură de aer proaspăt pentru locuitori. Primarul Mădălin Teculescu a făcut posibil ca oamenii să se bucure, în ciuda circumstanţelor dificile cu care se confruntă toată lumea. Ziua de 23 aprilie a adus împreună credincioşi, familii şi artişti, demonstrând puterea şi rezilienţa comunităţii în faţa adversităţilor. Astfel de evenimente reprezintă nu doar o tradiţie socio-religioasă, ci şi o oportunitate pentru oameni de a se simţi uniţi şi încurajaţi. Este important ca astfel de iniţiative să continue şi să inspire şi alte comunităţi din ţară.
Ramona BUTNARIU