Sesiuni de comunicări ştiinţifice prezentate de către studenţii Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală Călăraşi
Unul dintre evenimentele anuale, devenit de acum o tradiţie, pentru Facultatea de Management şi Dezvoltare Rurală Călăraşi este şi cel dedicat prezentării sesiunilor ştiinţifice. Ediţia din 2023 a avut, totuşi, o dublă conotaţie, atât profesorii, cât şi studenţii fiind îmbrăcaţi în ii tradiţionale româneşti, pentru a marca, în avans, Ziua Iei Româneşti (24 iunie). Anul acesta, au fost prezentate 33 de lucrări ştiinţifice, care vor fi publicate în cel de-al şaptelea volum de lucrări ştiinţifice de management şi dezvoltare rurală.
Manifestarea a avut loc, mai exact, vineri, 16 iunie 2023, în Sala Amfiteatru a Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală din municipiul Călăraşi. La aceasta au participat membrii comisiei – prof. univ. dr. Daniela Creţu (preşedinte al comisiei şi directorul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală, Filiala Călăraşi, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti); şef lucrări dr. Cecilia Neagu; şef lucrări dr. Nicoleta Oltenacu; şef lucrări dr. Elena Lascăr; şef lucrări dr. Radu Andrei Iova – studenţii facultăţii care au susţinut lucrările şi presa locală.
În intervenţia sa, prof. univ. dr. Daniela Creţu şi-a manifestat bucuria şi mândria de a participa încă o dată al un astfel de moment. „Este de bun augur faptul că, astăzi, îmbinăm ştiinţa cu tradiţia şi cultura. Cel puţin din lucrările pe care le-am vizionat, cu siguranţă, v-aţi ridicat, în fiecare an, la nivelul aşteptat. De la un an la altul, lucrările voastre sunt mai bune. Anul acesta avem 33 de lucrări ştiinţifice ce vor fi publicate în cel de-al şaselea volum de lucrări ştiinţifice de management şi dezvoltare rurală…Peste ani şi ani, când veţi merge la Biblioteca Naţională a României cu copiii voştri de mână, veţi căuta acest volum care are un cod ISSN şi veţi găsi acolo lucrările voastre. Este un lucru extraordinar, numele vostru se află în Biblioteca Naţională a României, alături de alte cărţi…Este un foarte mare plus de valoare faptul că reuşim în fiecare an să publicăm lucrările studenţilor”, a precizat prof. univ. dr. Daniela Creţu, care a ţinut să scoată în evidenţă ce s-a întâmplat la prima întâlnire cu Comisia de acreditare. Căci, de curând, facultatea a fost reacreditată pentru încă cinci ani de acum încolo. „A trebuit să prezint un scurt istoric al filialei. Printre altele, am făcut referire la facultatea noastră ca fiind drept una mică şi automat, colegii mei profesori, de la alte universităţi, m-au oprit din intervenţie. Mi-au spus că suntem o facultate mare. Căci, la momentul acesta, Facultatea de Management din Bucureşti, pe specializarea ingineria şi managementul afacerilor agricole are mai puţini studenţi decât noi. Anul trecut, noi am avut 100 de studenţi, iar ei – 96. În anul trei, noi avem 73 de studenţi, Bucureştiul – 65. Iar în Timişoara au rămas cu o singură grupă, la fiecare nivel. Deci, ca atare, Facultatea de Management, Filiala Călăraşi nu este o filială mică. Filiala Călăraşi a implementat primul proiect pe leadership. Singurul proiect din România solicitat pe un anumit program de finanţare, respectiv Programul Transfrontalier România – Bulgaria 2014-2020, implementat în 2018, a fost prezentat la Bruxelles ca unul de bune practici. Au fost selectate doar 3 proiecte din Uniunea Europeană şi unul din acestea a aparţinut filialei din Călăraşi. Domnul profesor Iova a prezentat acest proiect la Bruxelles. Deci, facem lucruri mari şi nu voi mai spune niciodată că suntem mici. Trebuie să fim mândri de faptul că am demonstrat că putem şi uite ce se întâmplă astăzi. Mai mult decât atât, ce putem spune? Eu vă aplaud”, a mai adăugat directorul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi.
Câte un cuvânt de spus au avut şi ceilalţi profesori din cadrul comisiei. Primul care a intervenit a fost prof. univ. dr. Radu Andrei Iova. „Mă simt ca la Muzeul Satului. Doamna director a spus că suntem la o dublă sărbătoare, eu zic că e triplă. În primul rând avem sesiunea, programată cu o săptămână înainte, apoi simpozionul – cu trei săptămâni înainte, dar cel mai important lucru a fost comisia de acreditare ce a fost programată cu cel puţin 3 luni înainte. Noi, efectiv, am lucrat zilnic la câte ceva. Meritul este al echipei, dar şi al dumneavoastră, studenţii, pentru că aţi participat. Au venit şi la noi profesori rectori şi decani de la Timişoara, Cluj, Bucureşti, Galaţi. Au rămas impresionaţi de ceea ce au văzut aici. Atât timp cât marile centre universitare ne dau nouă credit încă cinci ani, eu cred că trebuie să ne auto aplaudăm pentru ceea ce am reuşit să realizăm până acum. Legat de acest eveniment, este meritul dumneavoastră pentru ceea ce faceţi, la cursurile zilnice, dar şi pe partea extra curriculară. Fiţi mândri de ceea ce aţi realizat, pentru unde sunteţi acum. Vă spun că valoarea dumneavoastră s-a dublat momentan şi se va tripla în anul universitar următor. Aplauze pentru dumneavoastră”, a subliniat prof. univ. dr. Iova. „Întăresc şi eu ceea ce spune toată lumea, anume că sunteţi foarte frumoşi. Sper să ne bucurăm împreună de acest eveniment. Şi pentru noi e o bucurie, mai ales că am răsuflat uşuraţi, în urma rezolvării situaţiei cu comisia. Vreau să vă mulţumim că vă implicaţi, sper să faceţi acest lucru şi pe viitor. Chiar şi acum, până publicăm volumul, să mai veniţi cu ceva lucrări. Cei din primul an, veţi vedea cum decurge treaba şi sper ca în următorii ani să vă avem din nou parteneri. Vă urez succes astăzi şi în sesiune”, a le-a transmis studenţilor prof. univ. dr. Nicoleta Oltenacu. „Încă din anul 2009 participam la acelaşi simpozion, la Bucureşti, al profesorilor şi studenţilor pentru lucrări ştiinţifice. Am avut lucrări care au fost foarte apreciate. Din 2015 suntem aici cu simpozionul nostru şi de regulă, eu implicam studenţi din anul 2,3 şi 4. Anul acesta am mers aşa foarte curajos, implicând 2 studenţi din anul 1, cu nişte prezentări foarte frumoase. Îi veţi auzi vorbind spaniola şi engleza, nativ. Mulţumesc pentru implicare şi vă urez succes. Sunt sigură că la finalul acestui simpozion vom pleca de aici mai bogaţi în informaţii noi. Eu abia aştept să vă ascult prezentările. Succes”, a spus şi prof. univ. dr. Elena Lascăr. „Vă felicit şi eu că sunteţi aici, că aţi făcut faţă şi acestei provocări. Nu cred că a fost uşor pentru studenţii din anul 1. Au fost primele voastre lucrări şi mai greu v-aţi acomodat. Dar, iată aţi ajuns până aici şi mă bucur din suflet. Pe mai departe vă doresc să aveţi acelaşi drum ascendent. Multă baftă în sesiune”, a completat şirul discursurilor prof. univ. dr. Cecilia Neagu.
Programul a cuprins prezentări orale şi de tip postere. Printre acestea s-au numărat prezentarea prof. univ. dr. Elena Lascăr cu lucrarea „Ia – Simbol şi Identitate”; Eliza Apostoaie şi Cristina Mihaela Ivaşcu – „Studiu de caz privind managementul stresului în companiile private” (coordonator ştiinţific prof. univ. dr. Daniela Creţu); Georgiana Marin şi Elena Decu – „Identificarea abilităţilor şi comportamentelor specifice leadership–ului în instituţiile publice din mediul rural”; Gabriel Vişan şi Adrian Vasile – „Studiu de caz privind satisfacţia angajaţilor referitor la comunicarea organizaţională” (coordonator ştiinţific prof. univ. dr. Daniela Creţu); Andreea Monica Ioan – „Strategia de dezvoltare a Turismului în judeţul Călăraşi” (şef lucrări dr. Andrei Iova); Ramona Gheorghe Ilie şi Florentina Năstase – „Studiu privind productivitatea unor rase de vaci de lapte” (şef lucrări dr. Nicoleta Oltenacu); Daniel Axinte – „Tehnologia piersicului în sistemul de cultură clasic. Studiu de caz” (şef lucrări dr. Nicoleta Oltenacu) şi multe altele.
„Este o mare mândrie pentru noi să îi implicăm pe studenţi şi în activitatea de cercetare”
Una peste alta, aceste simpozioane sunt foarte importante pentru studenţi. Aceasta a fost concluzia împărtăşită, la finalul simpozionului, de către prof. univ. dr. Daniela Creţu. Asta pentru că, în primul rând, studenţii învaţă unde să descopere informaţia şi cum să o prelucreze. „A devenit deja o tradiţie faptul că în fiecare an organizăm sesiunea de comunicări ştiinţifice a cadrelor didactice şi studenţilor din cadrul Filialei Călăraşi. Sunt foarte mândră de această acţiune, întotdeauna. Încerc să inoculez şi studenţilor acest sentiment de mândrie, pentru că munca lor se regăseşte la Biblioteca Naţională a României. Este o mare mândrie pentru noi să îi implicăm pe studenţi şi în activitatea de cercetare. Organizăm pentru ei tot felul de acţiuni, la care participă cu mult aplomb. Şi de data aceasta este o altfel de muncă decât a participa la Târgul Produselor Pascale, la Sesiunea de idei de proiecte comunitare. Acum a trebuit chiar într-adevăr să se documenteze. Este o cercetare efectuată în teren, pentru că avem lucrări din domeniul leadership, comunicării, agroturismului, tehnologiilor agricole, tehnologiilor de prelucrare a produselor agroalimentare, sociologie rurală, energii regenerabile, practic tot spectrul de discipline ce se parcurg în cei patru ani de studiu la facultate. Aceste simpozioane sunt foarte importante pentru studenţii noştri. Pentru că, în primul rând, le arătăm cum să înveţe. Îi învăţăm unde să descopere informaţia, cum să o prelucreze. Mai mult decât atât, cei din anul trei se pregătesc de pe acum pentru lucrarea de diplomă şi evident că ştiu cum să studieze. Repet, este foarte, foarte important să ştie unde să caute informaţia, s-o interpreteze şi să o organizeze într-o astfel de lucrare”, a menţionat prof. univ. dr. Creţu.
O altă veste bună pentru Facultate a fost şi aceea că s-a reînnoit acreditarea pentru următorii cinci ani. Penultima acreditare a avut loc în 2018, atunci când filiala a primit calificativul de încredere. De data aceasta, după cinci ani, Comisia a revenit. „Am avut suportul autorităţilor locale, sunt foarte încântată de faptul că ne-au fost alături. Este foarte important ca atunci când o astfel de comisie vine într-o instituţie de învăţământ, să ştie că ea este agreată în spaţiul comunitar. Le mulţumesc autorităţilor pe această cale. Încă cinci ani, ne putem desfăşura activitatea la Călăraşi. Recunosc că faţă de anii anteriori, acum chiar am modernizat toate spaţiile, dar nu neapărat pentru acreditare. Această modernizare, practic de 3 ani a tot continuat. Avem laboratoare moderne, săli de seminar moderne, amfiteatre moderne şi nu suntem cu nimic mai prejos decât învăţământul care se desfăşoară în Bucureşti. Deci, ne putem ridica la aceleaşi standarde. Ba chiar nu suntem o filială mică, ci o facultate de sine stătătoare, care se acreditează separat de Bucureşti”, a concluzionat directorul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi.
Cristina ANDREI