„Schimbul automat de informaţii în domeniul impozitelor directe”, o secţiune nouă pe portalul ANAF
În vederea facilitării conformării cu obligaţiile instituite în sarcina instituţiilor financiare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziţie o nouă secţiune dedicată schimbului automat de informaţii în domeniul impozitelor directe.
Prin intermediul acestei pagini, instituţiile financiare din România, ce au obligaţia să aplice normele de raportare şi diligenţă fiscală în scopul realizării schimbului de informaţii în temeiul instrumentelor juridice de drept internaţional la care ţara noastră este parte, au acces la o serie de informaţii. Potrivit celor declarate de Liliana Ciomîrtan (purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ialomiţa) este vorba de ghiduri care cuprind aspecte detaliate referitoare la Standardul comun de raportare (SCR) şi acordul FATCA; întrebări frecvente, clarificări legate de SCR şi acordul FATCA; lista partenerilor pentru schimb automat de informaţii cu privire la conturile financiare ale contribuabililor nerezidenţi; alte link-uri utile şi modele de formulare tip „autocertificare”; date de contact.
Totodată, în conformitate cu cadrul legal aplicabil ANAF a publicat listele actualizate cu jurisdicţiile participante şi cele care fac obiectul raportării.
Alexandra TUDOR