Sărbătoarea „Zilelor Culturii Slobozene” 2022, un program amplu de manifestări artistice și religioase

Primăria Municipiului Slobozia, prin Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, a organizat, pentru perioada 30 mai – 3 iunie, un amplu program de manifestări, cu genericul „Zilele Culturii Slobozene”.
Timp de o săptămână, slobozenii iubitori de frumos și de spectacol se vor bucura de mai multe evenimente cultural-artistice, care se doresc a veni în întâmpinarea cerințelor marelui public.
Luni, 30 mai, la ora 9:00, la Căminul Cultural Slobozia Nouă, a fost sărbătorită în avans Ziua Internațională a Copilului, prin evenimentul „Magie, joc, culoare”. Iar, la Casa Municipală de Cultură „Nicolae Rotaru”, la ora 17:00, evenimentul a fost urmat de vernisajul unei expoziții fotografice dedicate celui al cărui nume se află pe fronstispiciul sediului instituției: „Nicolae Rotaru – o viață, un cântec”.
Sub același generic – „O viață, un cântec”, astăzi, 31 mai, la ora 18:00, artistul va fi sărbătorit, la casa de cultură care îi poartă numele, printr-un spectacol folcloric. Prin acest eveniment, reprezentanții Casei de Cultură își doresc să păstreze vie frumusețea cântului popular românesc.
Ziua de miercuri, 1 Iunie, începe dimineață, la ora 9:00, în Parcul Tineretului, cu o acțiune dedicată celor mici – „Tărâmul Copilăriei” – și continuă seara, la ora 19:00, în Piața Revoluției, cu Miss Slobozia 2022. Evenimentul va fi urmat de un concert susținut de tineri artiști locali și de vedeta serii, Adda.
Ziua de joi, 2 iunie, este deschisă de Sfânta Liturghie a Înălțării Domnului la Catedrala Episcopală și de slujba de pomenire a Eroilor Neamului. Amintirea celor care și-au dat viața pe câmpurile de luptă de-a lungul istoriei va fi readusă în mentalul colectiv prin două ceremoniale militaro-religioase: la ora 11:00 la Monumentul Eroilor (Statuia Col. Popescu), iar de la ora 13:00, la Cimitirul Internațional al Eroilor.
Evenimentele dedicate acestui moment continuă la Centrul Cultural „Ionel Perlea”, cu o conferință și o proiecție de film, sub genericul „Veteranii, eroi în viață”, la ora 11:00. Iar la ora 14:00, tot în acest spațiu, slobozenii vor putea privi vernisajul Expoziției de artă religioasă „Înălțarea Domnului”. Tot joi, începând cu ora 10:00 la Casa Municipală de Cultură „Nicolae Rotaru”, se va sărbători Ziua Liceului Tehnologic „Înălțarea Domnului” Slobozia. Sala Europa a Consiliului Județean Ialomița va găzdui, începând cu ora 14:00, vernisajul expoziției „Atelier de scenografie II” (Gheorghe Mosorescu). Ziua se va încheia la Casa Municipală de Cultură „Nicolae Rotaru”, cu un concert de gală susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal”.
Ultima zi a manifestărilor, vineri, 3 iunie, la ora 9:30, va debuta la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” cu „Nunta de Aur”. Este o manifestare prin care vor fi sărbătorite cuplurile care împlinesc cincizeci de ani de căsătorie. La Casa Municipală de Cultură „Nicolae Rotaru”, urmează, apoi, alte două acțiuni. Este vorba despre festivitatea de premiere a celor mai buni elevi de clasa a VIII-a ai Școlii Gimnazială nr. 3 Slobozia – la ora 10:00 – și un spectacol susținut de artiști locali, dedicat cadrelor didactice din oraș, cu prilejul „Zilei Învățătorului” – ora 13:00.
Manifestările din cadrul „Zilelor Culturii Slobozene” 2022 se încheie, vineri, 3 iunie, la ora 16:00, la Cantina Socială „Sfântul Nicolae” Slobozia, cu spectacolul „Împreună de Sărbătorile Creștine”. Evenimentul este dedicat persoanelor vârstnice și a fost organizat în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Slobozia.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )