Salvați Copiii România finalizează încă un proiect de dotare cu echipamente medicale
Organizația Salvați Copiii România finalizează încă un proiect important. Este vorba despre dotarea suplimentară a șase spitale și secții de pediatrie din România cu echipamente de ultimă generație, incubatoare pentru nou-născuți, aparatură pentru imagistică și alte dispozitive medicale de imediată necesitate (monitoare Holter EKG, paturi).
Suma totală a investiției este de 300.000 euro, iar unitățile medicale beneficiare ale proiectului sunt: Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, cu analizor de toxicologie, ecograf portabil, monitor, perfuzomate; Spitalul de Pediatrie Pitești, cu nebulizatoare nocospray, aspirator chirurgical, fierăstrău electric, infuzomat, EKG & înregistrator, holtere, monitoare de funcții vitale; Spitalul Clinic de Copii Brașov, cu incubator, masă radiantă, încălzitor pentru pacient; Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, cu pulsoximetre, spirometru, EKG, termometre non contact, aspirator de secreții, concentrator de oxigen, infuzomate; Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, cu paturi de spital pentru copii, paturi pentru nou-născuți, holtere, ECG și Spitalul Județean de Urgență Dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe, cu ecograf. „Sistemul medical din România a fost vulnerabilizat în ultimii ani și e nevoie de un efort major, pentru a putea garanta copiilor un tratament medical cât mai adecvat. Salvați Copiii România și-a intensificat programul de combatere a mortalității infantile, adăugându-i componenta de pediatrie. Este nevoie de mecanisme sociale și de solidaritate, pentru a întări capacitatea sistemului medical românesc”, a precizat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.
Proiectul, implementat de Salvați Copiii, cu susținerea MOL România, are în vedere sprijinirea sistemului medical și crearea unor condiții mai bune de tratament pentru copii. „Suntem extrem de onorați de proiectul dezvoltat împreună cu Salvați Copiii România pentru că are o încărcătură emoțională uriașă. Vorbim despre copii aflați în situații vulnerabile, care pot primi o șansă la viață cu ajutorul medicilor și al echipamentelor medicale performante. Alături de echipa MOL România sunt bucuroasă să putem fi în continuare un partener de încredere al comunităților și să oferim sprijin pentru suplimentarea dotărilor din spitalele din România,” a declarat Camelia ENE, CEO și Country Chairman MOL România. Prof. Dr. Mihai Gafencu, reprezentantul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara, a scos în evidență importanța ecografiei, fiind un serviciu foarte solicitat în pediatrii. „Pe parcursul anului beneficiază de ecografie (abdominală, transfontanelară, de șold, ganglionară, plămân etc.) aproximativ 3.000 de pacienți de vârste diferite, de la o zi la 18 ani. Ecograful donat de Salvați Copiii este de o deosebită importanță, datorită acurateței structurale. Foarte importantă este și inițierea ecografiei cu substanță de contrast în patologia nefrologică, scăzând necesitatea iradierii pacienților pentru stabilirea diagnosticului pozitiv în patologia malformativă. De asemenea, analizorul de toxicologie folosit în urgențe depistează substanțele care sunt implicate în principalele intoxicații voluntare ale adolescenților. Totul, în contextul apariției unor noi situații în contextul pandemic. Ele cuprind desigur și intoxicațiile cu substanțe de abuz denumite clasic droguri”, a explicat acesta.
În ultimii 11 ani, Salvați Copiii România a investit peste șapte milioane de euro în dotarea a 102 unități medicale din toate județele țării cu 940 de echipamente medicale. Aceste echipamente au ajutat la supraviețuirea și tratarea a peste 140.000 de copii.
Cătălina GHEORGHE