„România trebuie dezvoltată unitar, nu pe anumiţi poli”

În România, partidele politice nu sunt văzute cu ochi buni de către cetăţeni. Asta fiindcă românii sunt sătui de promisiuni şi nu mai vor să primească doar vorbe. Românii vor fapte şi dacă se poate, ancorate în prezent, nu peste nu ştiu câţi ani.
Primarul comunei Ciulniţa, Stelică Gheorghe este de acord cu aceste aspecte, căci politica nu se face pentru vreun partid, ci pentru oameni. În realitate, modul de colaborare a celor aflaţi pe funcţii înalte, cu oamenii din teritoriu, lasă de dorit. Fiecare poate are alte nevoi şi trebuie analizate părerile celor care iau contact direct cu oamenii. De aceea, părerile primarilor şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene trebuie luate în considerare. „Până la urmă, politica aceasta noi n-o facem nici pentru PP-USL, PNL, PSD, ci pentru oameni. Singura noastră neînţelegere sau neîmpăcare se referă la modul în care se raportează cei care sunt în funcţii, de la un anumit nivel. Mă refer la secretarii de stat, miniştri şi preşedinte. De multe ori am spus că trebuie să căutăm să ne sprijinim oamenii, în aşa fel încât şi noi să putem avea un cuvânt de spus acolo. Dacă ne uităm în afară, în anumite zone sau cercuri, în cadrul ONU, nu contează numărul de populaţie, se merge pe sistemul – o ţară, un vot. Aşa şi noi, trebuie să gândim proiecte pentru toţi românii. Căci, toţi oamenii din ţară sunt la fel. Au aceleaşi drepturi, dar nevoile sunt diferite. Fiecare are poate altă nevoie, altă dorinţă şi trebuie analizate părerile celor care iau contact prima dată cu oamenii. Cum sunt primarii, preşedinţii de Consiliile Judeţene. Trebuie să se ia în considerare ceea ce se transmite de la noi, ca să putem să dezvoltăm zonele. De foarte multe ori am avertizat că dacă s-ar investi în reţelele de gaz, în localităţi, ar creşte numărul de investiţii. Ar trebui să ni se dea bani să facem infrastructura, s-o pregătim, să avem apă, drum, canalizare, curent în zonă”, a precizat la radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, primarul Stelică Gheorghe, specificând că tot timpul primarii sunt chestionaţi vizavi de suprafeţele disponibile de către anumite instituţii. Însă, de regulă, totul se rezumă la acest nivel. „Noi le punem, avem suprafeţe disponibile, de exemplu. Dar, mai este cineva acolo sus care dirijează şi spune: Vă duceţi aici. Să nu-mi zică mie cineva că e altfel, că nu cred. Prost să fii, să crezi altfel. Dacă am avea o viziune de ansamblu, lucrurile ar merge cu totul altfel. Ceauşescu era prost, că dorea ca fiecare zonă să aibă industrie proprie, ca oamenii să poată să rămână pe plan local şi să utilizeze tot ce au acolo… Că, aşa rămân zone nu prea populate, altele prea dezvoltate şi atunci se creează anumite discrepanţe. Zic: Ia uite cum arată Teleorman, Ialomiţa, Vaslui şi cum arată Oradea, Ciugud. Păi, noi vorbim la o mie de locuitori şi investiţii sau privaţi 500? Nu putem să spunem aşa. Sau când a investit Nokia, de ce nu a venit la noi, că avem mai mult teren? Acesta este rolul celor de la guvernare, să spună: Domnule, te duci şi dezvolţi zona aia. România trebuie dezvoltată unitar, nu pe anumiţi poli. Dar, din păcate, nu există interes”, a mai adăugat primarul comunei Ciulniţa.

Ramona BUTNARIU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )