România foloseşte fonduri europene pentru modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice
Europarlamentarul Dan Motreanu (prim vicepreşedintele PNL) vine cu o veste bună pentru români. Anume că a obţinut, în Parlamentul European, dublarea alocării României din Fondul pentru Modernizare, care se va ridica astfel la valoarea de aproximativ 15 miliarde de euro. Suma de 400 de milioane de euro, provenită din Fondul pentru Modernizare, este folosită pentru finanţarea a încă 21 de contracte pentru modernizarea unor reţele de distribuţie a energiei electrice din toată ţara. În mandatul ministrului liberal al Energiei, Sebastian Burduja, contractele semnate pentru astfel de reţele însumează un miliard de euro. „Finanţarea modernizării din fonduri UE înseamnă că nu se va pune presiune pe tariful de distribuţie şi, implicit, nici nu vor creşte facturile consumatorilor. România a primit, în 2023, 2,1 miliarde de euro din Fondul pentru Modernizare pentru accelerarea tranziţiei către energia curată. România este una dintre cele zece ţări din centrul şi estul UE cu venituri mai mici care primesc sprijin financiar prin Fondul pentru Modernizare în tranziţia lor către neutralitatea climatică. Finanţările vizează modernizarea sistemelor energetice, sporind eficienţa energetică şi facilitând o tranziţie echitabilă în regiunile dependente de cărbune. Începând de anul acesta, din Fondul pentru Modernizare vor fi finanţate şi proiecte din Grecia, Portugalia şi Slovenia”, a precizat europarlamentarul.
Cristina ANDREI