Rezultatele misiunilor jandarmilor ialomiţeni pe luna august 2022

Creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros şi participarea la misiuni de menţinere în sistem integrat, au fost principalele obiective ale Jandarmeriei Ialomiţa în luna august 2022. Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Ialomiţa au executat, în cursul lunii trecute, 660 misiuni de ordine publică şi 785 misiuni pe linie de pază instituţională. Dintre misiunile de ordine publică, 25 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări de protest, sportive, religioase, cultural artistice, iar 418 misiuni de menţinere a ordinii, siguranţei publice, prioritatea fiind asigurarea unui climat de normalitate civică şi intervenţia promptă pentru soluţionarea problemelor sesizate de cetăţeni. Jandarmii ialomiţeni au asigurat intervenţia la 136 evenimente semnalate prin sistemul unic de urgenţă 112 sau prin alte mijloace. De asemenea, au participat la 34 de acţiuni în cooperare cu alte instituţii şi au fost puse în aplicare un număr de 11 mandate de aducere a unor persoane.
Potrivit celor declarate de locotenentul Ionela – Cristina Goidea (purtătorul de cuvânt al IJJ Ialomiţa), în urma misiunilor executate, au fost aplicate 337 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 72.550 lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind faptele de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În perioada analizată au fost constatate 47 de infracţiuni: 26 în mod independent (exemple: „loviri sau alte violenţe”, „ameninţare”, „furt”, ,,distrugere”, ,,deţinere droguri de risc”, ,,neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin”, ,,violenţă în familie”, etc.)., iar 21 în cooperare cu poliţia. „Reamintim cetăţenilor faptul că pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau prin apelarea numărul unic de urgenţă 112”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Ialomiţa.

Alexandra TUDOR

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )