Rezultatele iniţiale din cadrul concursului naţional de titularizare – 2022, la nivelul județului Ialomița
Rezultatele de la examenul naţional de titularizare 2022 au fost publicate ieri, la ora 10:00, la sediile tuturor inspectoratelor școlare și pe platforma dedicată concursului. Contestațiile se mai pot depune, astăzi, 20 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se vor afişa în data de 27 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menționat.
La nivelul judeţului Ialomiţa, au fost corectate toate cele 187 de lucrări trimise în centrele de evaluare constituite pe discipline, la nivel naţional. 79 de lucrări au obţinut note mai mari sau egale cu 7, înregistrându-se şi o notă de 10 la limba germană modernă (aceeaşi notă a etichetat activitatea candidatului şi la inspecţia la clasă). De asemenea, de menţionat este că, din cei 79 de participanţi cu note mai mari sau egale cu 7, 23 sunt absolvenţi în anul curent ai Liceului Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia, ai ciclului I de licenţă sau master.
Pentru a obține statutul de titular, un candidat trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția specială la clasă. Acesta trebuie să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare. Nota la inspecția specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.
Informații suplimentare pot fi găsite pe platforma dedicată concursului: http://titularizare.edu.ro/.
Petruța RIDICHE