„Rezolvarea solicitărilor locuitorilor judeţului trebuie să constituie priorităţi ale tuturor instituţiilor”

Ziua de marţi, 29 noiembrie 2022, a fost una deosebit de încărcată pentru Marin Constantin (prefectul judeţului Ialomiţa) care a prezidat, nici mai mult, nici mai puţin, decât o serie de trei şedinţe. Anume Şedinţa Colegiului Prefectural, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi Şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor Ialomiţa.
Ordinea de zi a Colegiului Prefectural, a cuprins mai multe teme, respectiv situaţia aplicării udărilor în Campania 2022 şi a investiţiilor din Programul Naţional de reabilitare a infrastructurii de irigaţii, realizate la data de 31.10.2022, în judeţul Ialomiţa (prezentată de Marin Jean, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătăţiri Funciare Ialomiţa – ANIF); informare cu privire la derularea Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015 – 2023 (prezentată de Ştef Marius-Vasile, Directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa); Analiza stării patrimoniului cultural ialomiţean. Respectarea prevederilor legale în domeniu (prezentată de Elena Pacală, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Ialomiţa); informare cu privire la activitatea Casei Judeţene de Pensii Ialomiţa – prezentare şi scurt istoric (prezentată de Ioan Daniel Voicu, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Ialomiţa) şi Diverse.
Ordinea de zi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa a cuprins: Aprobarea „Planului de activitate al Comitetului Judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, pentru anul 2023”; Prezentarea prevederilor „Strategiei Naţionale a României privind Schimbările Climatice” din perspectiva riscului la dezastre prin implementarea la nivel local a măsurilor specifice; Diverse-informarea privind acţiunile de verificare privind calitatea construcţiei şi siguranţei în exploatarea barajelor de la nivelul judeţului, conform prevederilor HCNSU nr. 42 din 03.10.2022.
Ordinea de zi a Şedinţei Centrului Local de Combatere a Bolilor Ialomiţa a fost alcătuită din Aprobarea Planului pentru controlul şi combaterea Pestei Porcine Africane, întocmit conform Deciziei nr. 1/15.11.2022, a Centrului Naţional de Combatere a Bolilor, cu atribuirea de responsabilităţi specifice la nivelul instituţional al judeţului Ialomiţa; Aprobarea Planului de măsuri aplicabil la nivelul judeţului Ialomiţa pentru prevenirea apariţiei influenţei aviare la păsările domestice. „Urmează o perioadă cu activitate intensă în instituţiile deconcentrate, aşa se întâmplă la fiecare final de an. Solicit instituţiilor cu atribuţii în sfera siguranţei cetăţenilor să acorde o mare atenţie în acest interval de zile libere. De asemenea, siguranţa alimentară trebui să fie foarte bine protejată şi aici mă adresez instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu. Iar dincolo de toate acestea, dar nu în ultimul rând, rezolvarea solicitărilor locuitorilor judeţului trebuie să constituie priorităţi ale tuturor instituţiilor”, a precizat Marin Constantin, prefectul judeţului Ialomiţa.

Ramona BUTNARIU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )