PSD şi PNL vor austeritate doar pentru românii de rând, în timp ce cresc, chiar şi de 15 ori, beneficiile clientelei de partid
În timp ce îngroapă salariaţii şi antreprenorii în taxe şi impozite majorate, PSD şi PNL refuză orice măsură care ar tăia din beneficiile clientelei de partid. Ba din contră, majorează aceste beneficii ori de câte ori au ocazia, aşa cum s-a întâmplat, zilele acestea, în Camera Deputaţilor, când au crescut de 15 ori indemnizaţiile membrilor Consiliului de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
La fel cum au procedat şi cu alte ocazii, PSD şi PNL au scos din sertare o ordonanţă de urgenţă mai veche (OUG 44/2022, care cuprindea măsuri pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2) şi au introdus în legea de aprobare a ei amendamente prin care să crească ţintit beneficiile. Concret, membrii CA al CNAS vor primi 15% din indemnizaţia preşedintelui CNAS, în loc de 1% cum era până acum. La rândul lor, membrii consiliilor de administraţie ale caselor judeţene de asigurări vor primi 10% din salariul directorului general al casei respective, în loc de 1% cum era până acum.
CA al CNAS este format din 9 membri, din care 4 sunt numiţi prin decizie a prim-ministrului, iar 2 sunt numiţi de preşedintele României. La rândul lor, consiliile de administraţie ale caselor judeţene sunt formate din 11 membri, din care unul este desemnat de Consiliul Judeţean (respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti) şi unul de prefect. „În timp ce Guvernul creşte taxele – am avut majorări în 2022, în 2023, probabil vom avea o creştere masivă şi în 2025 – este cel puţin imoral să înmulţim cu 15 indemnizaţiile şefilor CNAS. Pentru că asta au făcut astăzi, în clasicul stil PSD-PNL, în care iau o lege de aprobare a unei ordonanţe şi, la Senat, vin cu amendamente prin care adaugă sporuri şi privilegii tot pentru cei care s-au înfruptat atât de mult din sistemul de sănătate. Iar, apoi, vin la televizor şi plâng cu lacrimi de crocodil că de ce cresc taxele, când de fapt ei vor să crească taxele ca să aibă bani să hrănească clientela de partid cu bani publici”, a atras atenţia deputatul USR Claudiu Năsui.
Tot ca o dovadă a faptului că PSD şi PNL vor austeritate doar pentru românii de rând, majoritatea patronată de Klaus Iohannis a respins, în aceeaşi şedinţă de plen, proiectul prin care USR propunea eliminarea remuneraţiei pentru sute de membri ai consiliilor consultative existente la nivelul agenţiilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, membri numiţi direct şi netransparent, fără garanţii de competenţă şi profesionalism. „Respingerea proiectului USR vine în plină criză bugetară, recunoscută clar de PSD şi PNL prin impunerea de noi taxe şi impozite cetăţenilor şi firmelor. Nu sunt bani în spitale, nu sunt bani de medicamente, nu sunt bani pentru tot felul de cheltuieli esenţiale, dar, când USR propune reducerea poverii fiscale inutile asupra bugetului, PSD şi PNL refuză, susţinute de AUR, UDMR şi minorităţi”, a punctat deputata USR Pollyanna Hangan.
Fiecare consiliu consultativ are 15 membri şi, pentru fiecare membru al celor 42 de consilii, remuneraţia este de 10% din salariul directorului executiv al agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Indiferent de competenţă, performanţe sau orice alt criteriu obiectiv, fără a avea posibilitatea de a verifica dacă respectivele persoane au avut activitate sau dacă au adus o îmbunătăţire reală serviciilor publice acordate cetăţenilor.
Cristina ANDREI