PSD Călăraşi se situează pe locul 11, ca procent, la nivel de ţară, la alegerile din 9 iunie
Alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie 2024 s-au încheiat, iar acum a venit vremea ca partidele politice să-şi facă bilanţul rezultatelor obţinute. La nivel de ţară, pe locul unu, ca formaţiune politică, s-a clasat PSD, care a înroşit practic harta României, fiind urmat în clasament de PNL.
Şi la Călăraşi, social democraţii au avut parte de o victorie detaşată, Vasile Iliuţă şi Marius Dulce câştigând mult râvnitele funcţii de preşedinte al Consiliului Judeţean şi Primăria Municipiului Călăraşi. O figură frumoasă a făcut şi Mihăiţă Beştea la Olteniţa, acesta ieşind învingător din lupta electorală.
Aşa încât, Vasile Iliuţă, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Călăraşi, are toate motivele să fie mulţumit. De altfel, cu prilejul unei recente conferinţe de presă, a prezentat o situaţie a mandatelor obţinute. „După o precampanie şi campanie, toate au trecut şi a venit examenul. Pot să spun Partidul Social Democrat s-a situat pe primul loc la nivelul judeţului Călăraşi. Iar aici ar trebui să menţionăm şi doi campioni: Perla Coroanei, cum o numim noi, este municipiul Olteniţa, cu Mihăiţă Beştea, câştigătorul alegerilor locale din 9 iunie şi Marius Dulce, primarul municipiului Călăraşi reconfirmat. Şi nu oricum, ci cu o majoritate confortabilă. Am intrat cu 30 de primării în competiţia electorală cu primarii în funcţie şi am mai câştigat alte şapte administraţii locale. Anume Olteniţa, Plătăreşti, Frumuşani, Şoldanu, Belciugatele, Nicolae Bălcescu şi Ulmu. Dar, am pierdut şi două primării: Curcani şi Roseţi. Sunt două localităţi importante ale noastre, dar nu aş vrea să comentez motivele pentru care am pierdut. E clar că a fost vorba de o erodare pe funcţie, mai multe mandate, probabil că cetăţenii de acolo au avut un grad de nemulţumire. Oricum, eu vreau să mulţumesc alegătorilor judeţului Călăraşi care au ieşit la vot, pentru că mai mult de jumătate dintre ei au dorit să voteze PSD. Iar scorul politic la Călăraşi, după redistribuire, este 56%. Înainte, de redistribuire, aveam 50,57%. La Consiliul Judeţean sunt 16 mandate de drept şi unul la redistribuire. Deci, avem 17 mandate de consilier judeţean din 30 de consilieri judeţeni, la care se adaugă preşedintele Consiliului Judeţean cu drept de vot. Adică eu, Iliuţă Vasile, am drept de vot, ca preşedinte ales la alegerile din 9 iunie. Preluarea mandatelor va avea loc după data de 27 septembrie. Pot să spun că a fost o campanie mai diferită decât toate campaniile pe care le-am susţinut, liniştită din punct de vedere a incidentelor. La Dor Mărunt au fost semnalate o serie de altercaţii între persoane, iar în rest mici sesizări la 112, că intrau doi alegători odată în cabina de vot sau voiau să intre mai mulţi. Noi cel puţin, ca partid social democrat, nu am reclamat lucruri care să ducă la fraudarea alegerilor. Alegerile au fost corecte”, a precizat Vasile Iliuţă, specificând că, pe de altă parte, îi pare rău de organizarea de după terminarea alegerilor. Trei zile, Poliţia Locală a asigurat siguranţa şi ordinea în parcul de lângă Prefectură. A văzut saci pe toate băncuţele, oamenii nu au avut organizare. Dar a doua zi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă s-a mobilizat mai bine şi a adus un cort cu aer condiţionat ca oamenii să poată aştepta să predea sacii cu voturi. „Câştigătorii sunt călărăşenii, după părerea mea, fiindcă echipa Partidului social democrat continuă proiectele şi duce mai departe ceea ce a promis în 2020 şi acum în 2024. Continuăm proiectele la Călăraşi. De asemenea, ca şi Organizaţie Judeţeană ne situăm pe locul 11 la nivel naţional. Am fi vrut să ne situăm şi mai sus, dar nu s-a putut. Au fost alte organizaţii care au avut un scor mai bun. De exemplu, Galaţi a obţinut 62% ca organizaţie, Buzău, Olt, Dolj. Am avut un target de 60%, dar nu s-a putut îndeplini. A fost o competiţie. Sunt şi anumite pierderi pe care ni le asumăm. Nu credeam că pierdem la Budeşti, la Curcani, la Roseţi şi aş putea continua. Cuza Vodă credeam că o vom câştiga, Dichiseni. Au fost localităţi, la Sohatu am văzut o implicare a oamenilor de afaceri, dar sunt pierderi pe care ni le asumăm şi vin pe procentul judeţean ce ne-a influenţat locul naţional”, a subliniat liderul.
Comparativ cu campania din 2020, acum lucrurile nu s-au mişcat aşa cum ar fi dorit conducerea PSD Călăraşi. Dacă atunci, echipa de campanie a reuşit să fie prezentă în fiecare localitate de câte 2-3 ori, acum a fost o dată sau de două ori. „Au fost câteva schimbări, pe care nu le-a luat nimeni în calcul. Căldura a dat peste cap totul. În ultimele două săptămâni a fost aproape imposibil să poţi să te duci în campanie începând cu ora 12.00…Legat de cei doi vicepreşedinţi, încă nu s-a luat o decizie. Trebuie să ne întâlnim în cadrul Biroului Permanent Judeţean şi să luăm o decizie vizavi de cine se înscrie. Vor fi vicepreşedinţi PSD clar, nu avem ce negocia, căci PNL are doar 9 consilieri. În rest, încercăm să facem majorităţi şi în celelalte localităţi. Acolo unde nu avem primar încercăm să formăm o echipă cu primarul în funcţie, să cerem postul de viceprimar. Vrem să încercăm să facem organizaţiile stabile acolo unde nu avem, să încercăm un parteneriat cu primarii PNL. Vom face parteneriate cu toate partidele politice care astăzi fac parte din Consiliul Judeţean, pentru implementarea proiectelor – AUR, PNL şi PSD”, a mai adăugat preşedintele PSD Călăraşi.
Cristina ANDREI