Proiectul PNL de eliminare a dosarului cu şină a intrat în vigoare

Dosarul cu şină a fost interzis, iar instituţiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii ale avizelor sau documentelor care au fost emise de către alte instituţii publice. Prevederile sunt parte dintr-o lege iniţiată de parlamentarii PNL, promulgată în ianuarie 2023, intrată în vigoare pe 4 iulie 2023.
Românii au la dispoziţie site-ul http://www.romaniafaradosar.ro, unde pot citi în detaliu prevederile din lege şi semnala situaţii în care le este cerut un dosar cu şină sau diverse obiecte de papetărie, ori copii xerox după documente emise de alte instituţii ale statului român.
Concret, principalele prevederi ale legii sunt acelea potrivit cărora instituţiile publice nu mai pot solicita cetăţenilor obiecte de papetărie ori birotică; nu mai pot solicita documente emise de alte instituţii publice; dacă sunt necesare copii, fotocopierea se face gratuit; copia legalizată a fost eliminată; funcţionarul va constata conformitatea copiei cu originalul; copia după CI poate fi trimisă în format electronic, pe e-mail; modelele tipizate de formulare sunt publicate pe site-urile instituţiilor, pentru a fi descărcate; pe lângă plata cash, instituţiile publice trebuie să ofere şi alte posibilităţi de plată, de exemplu plata cu cardul. „Cetăţenii nu vor mai pierde timp la cozi sau bani pentru copierea unor acte pe care statul le deţine deja. Astfel, are loc debirocratizarea şi digitalizarea administraţiei publice, iar interacţiunea cetăţeanului cu statul devine mai simplă şi mai eficientă. Debirocratizarea şi simplificarea administraţiei publice este un obiectiv al PNL şi al tuturor miniştrilor liberali. Instituţiile au la dispoziţie 30 de zile pentru a se organiza în mod concret, astfel încât legea să fie aplicată întocmai. Această lege va funcţiona doar dacă fiecare român îşi va cere drepturile. Legea nu conţine sancţiuni pecuniare, dar pentru abuzul funcţionarilor publici există deja sancţiuni prevăzute în lege”, a precizat Rodica – Luminiţa Barcari, deputat PNL Ialomiţa.

Ramona BUTNARIU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )