Proiectul „Consăteanul meu, Ionel Perlea” a fost reluat, după o pauză de un an

Deşi pandemia a anulat, în 2020, multe proiecte de cultură cu tradiţie, pe care ialomiţenii le cunosc şi le aşteaptă de fiecare dată, anul acesta s-au reluat unele dintre ele, revenind în faţa cetăţenilor, dar şi adaptate în prezent.

Astfel, s-a derulat, în perioada 1 – 13 decembrie, concursul de prezentare de proiecte culturale, organizat, exclusiv, la şcoala şi Casa Memorială Ionel Perlea, din comuna Ograda, intitulat „Consăteanul meu, Ionel Perlea”. În cadrul lui, elevii Şcolii „Ionel Perlea” au prezentat proiecte culturale menite să promoveze modelul de viaţă pe care compozitorul le-a lăsat în urma sa, fiind premiaţi aşa cum se cuvine. Copiii au avut ocazia să înţeleagă cât de importantă este perseverenţa, iar părinţii şi bunicii lor s-au dovedit a fi o sursă autentică de la care pot afla mai multe despre Ionel Perlea. „Este o tradiţie mai nouă a Centrului Cultural de câţiva ani, ajunsă la a şasea ediţie, cea de anul trecut fiind oprită de pandemie. Concursul este, mai mult, o prezentare de proiecte. Prin el, se mobilizează întreaga comunitate, pentru că, pe parcursul timpului, elevii au făcut până şi cercetare acolo. Cei mai mici sau cei mai mari şi-au intervievat bunicii despre ce ştiu despre Ionel Perlea, cu informaţii pe care noi nu le avem, neapărat, cuprinse undeva. Anul acesta, în schimb, se cunoaşte o evoluţie foarte mare, în sensul că elevii au lucrat mai mult pe echipe, pe clase, coordonaţi de diriginţi. De asemenea, au sintetizat foarte bine informaţiile legate de Ionel Perlea, ilustrul lor înaintaş. Îl văd ca un model de viaţă. Dintre proiectele individuale, ce s-au remarcat şi au luat locul I, se evidenţiază două scrisori către Ionel Perlea – de la două eleve de clasa a VIII-a – unde ele spun ce vor să devină. Una dintre ele, e adevărat că deja o să devină bucătar, iar cealaltă hairstylist. N-au nicio legătură, dar mergem pe acest model de perseverenţă şi de muncă asiduă de care a dat dovadă Perlea pentru a ajunge foarte sus. De fapt, asta este lecţia, să promovăm un model autentic de reuşită, indiferent de domeniul de activitate. Că Perlea a excelat în muzică, este una, dar nu contează ce facem în viaţă, trebuie doar să ne străduim să fim cei mai buni acolo unde activăm. Iar aceste două scrisori au fost, pur şi simplu, delicioase. Delicioase, că fata care vrea să se facă bucătar, într-un final, o să aibă o prăjitură denumită Perleia. Cealaltă vrea să promoveze prăjiturile colegei sale. Adică lucrurile s-au legat foarte frumos. Locul I la proiectele colective a fost luat de proiectul doamnei directoare, care a ales copii din mai multe clase, de la clasa I până la clasa a VIII-a. Aici avem de a face cu un film mut, dar care are prezentatori. Elevul de clasa I ascultă despre proiect, fiind nou în şcoală, neştiind despre este vorba, iar cel mare îl sfătuieşte şi îi dă amănunte despre viaţa lui Perlea. Îi spune de ce este important să ştie aceste lucruri, de ce se desfăşoară concursul şi aşa mai departe. În tot acest timp, prin spate trec bunicii cu colegi de-ai lor şi străbunicii care au făcut biserica din Ograda, îmbrăcaţi adecvat epocii în care a trăit Perlea. Toţi defilau frumos ca într-o paradă de modă. Acest film, la fel, s-a detaşat, cumva, în locul I, deşi pe locul II au fost alte două proiecte. Pe locul III, am avut toate grupele de grădiniţă la egalitate, pentru că doamnele şi grupele de la grădiniţa şcolii din Ograda au intrat cu prezentări de proiecte pentru prima dată anul acesta şi toate s-au remarcat. E clar că doamnele au organizat aceste prezentări, dar implicându-i pe copii”, a declarat Clementina Tudor, managerul Centrului Cultural „Ionel Perlea” Slobozia, fondatorul proiectului.

„Avem nevoie de aceste întâlniri de socializare şi de comuniune”

Dintre aspectele frumoase ale evenimentului, cel mai mult o bucură, însă, faptul că s-au revăzut cu toţii, după atâta timp, în care socializarea a lipsit. Mai ales că, în prezent, dotările casei memoriale sunt actualizate foarte mult. „Au fost prezentate tot felul de proiecte de suflet, dar, dintre toate, cel mai important a fost că am putut să ne reunim, după un an greu, în care copiii s-au schimbat foarte mult. S-au schimbat în sensul că au devenit individualişti, cum am făcut, de fapt, cu toţii. Avem nevoie de aceste întâlniri de socializare şi de comuniune, să fim din nou împreună. Acest concurs este o activitate la care ţinem foarte mult, având rolul de a-l promova pe Ionel Perlea la el acasă şi de a-i scoate pe copii din mediul şcolar. Îi aducem într-un mediu nou, mai ales că la casa memorială avem dotări importante. Ei chiar sunt întâmpinaţi de o semihologramă a lui Ionel Perlea la vârsta de 19 ani, pot vedea, pe un perete electronic, marile scene ale lumii, unde a dirijat Ionel Perlea. Trebuie doar să apese pe diverşi ani şi ajung pe o scenă mare, cum ar fi scala din Milano. De asemenea, avem o carte electronică cu povestea vieţii lui Ionel Perlea, un arbore genealogic cu fotografi şi un ecran electronic. Dotările de la casa memorială sunt importante şi se află la nivelul generaţiilor şcolare de acum.

Bineînţeles că nu am renunţat la prezentările clasice, cu panouri, dar încercăm, în felul acesta, să ne actualizăm şi să menţinem vie memoria lui Ionel Perlea, în primul rând în comunitatea locală. Comuna Ograda are la îndemână acest obiectiv, singurul din judeţul Ialomiţa. Noi îl promovăm în primul rând în localitate şi, după aceea, în judeţ şi chiar în toată ţara, pentru că suntem în mai multe proiecte prinşi cu casa memorială.

Valoarea totală a premiilor a fost de 2.000 de lei. Premiul I la colectiv a fost de 500 de lei, iar la individual, 300. E mai complicat, au fost două proiecte pe locul I la individual, unul la colectiv şi tot aşa. Clasamentul a fost, clar, ierarhic, în funcţie de originalitate, că la capitolul calitate s-au încadrat toate. Apoi, am ţinut cont şi de numărul membrilor, să fie, cumva, echitabil”, a încheiat Clementina Tudor, managerul Centrului Cultural „Ionel Perlea” Slobozia.

Petruţa RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )