Programul TEZAUR continuă şi în luna septembrie 2022
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Ialomiţa informează contribuabilii că şi în luna septembrie pot cumpăra noi emisiuni de titluri de stat, în cadrul Programului Tezaur, cu maturitate de 1, 2 ani, dobândă de 7,75% şi respectiv 7,90%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.
Titlurile de stat emise în cadrul programului Tezaur reprezintă, în continuare, o modalitate de economisire avantajoasă pentru populaţie. Acestea pot fi cumpărate: până în data de 27 septembrie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Până în data de 28 septembrie 2022, titlurile pot fi achiziţionate de la unităţile Trezoreriei Statului;
27 septembrie 2022 în mediul urban şi 26 septembrie 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online, poate fi accesat Ghidul Tezaur online şi Tezaur online.
„Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice”, a precizat Liliana Ciomîrtan, purtătorul de cuvânt al AJFP Ialomiţa, specificând că, prospectul de emisiune şi orice alte eventuale modificări sunt publicate la secţiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.
Mihaela DUMITRU