Programul Grădinița Estivală a ajuns la cea de-a 27-a ediție
Programul Grădinița Estivală, lansat de Organizația Salvați Copiii România în 1998, continuă să sprijine copiii preșcolari defavorizați, ajungând în anul 2024 la cea de-a 27-a ediție. Acest program este dedicat micuților care nu au mers la grădiniță sau care au frecventat sporadic, pregătindu-i pentru integrarea în sistemul educațional de masă. În anul școlar 2022-2023, dintre cele 7.471 de grădinițe publice, doar 1.616 au funcționat cu program prelungit, dintre care doar 310 în mediul rural. În contextul riscului crescut de sărăcie și excluziune socială, accesul limitat la educație timpurie rămâne o problemă majoră. Doar 74,8% dintre copiii de vârstă preșcolară erau înscriși la grădiniță, o scădere față de 75,6% în anul precedent, situându-se mult sub media UE de 93,1%.
Pentru al 27-lea an consecutiv, Salvați Copiii România va deschide grădinițele estivale și programele de educație remedială, incluzând peste 1.500 de copii. De asemenea, Școala mobilă a organizației va ajunge la copiii cu acces redus sau inexistent la educație, care trăiesc în zone izolate sau comunități profund afectate de sărăcie. Pentru viitorul an școlar, sursele oficiale estimează 665.000 de locuri în grădinițe, suficiente pentru a cuprinde toți copiii cu vârste între 4 și 6 ani și peste 70% dintre cei sub 4 ani. Cu toate acestea, neparticiparea la educație afectează tot mai mulți copii români: aproape 16% dintre copiii de vârstă gimnazială și peste un sfert dintre cei de vârstă liceală se aflau în afara școlii în anul școlar 2022-2023. Procentul tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat cel mult studiile gimnaziale a ajuns la 16,6%, cel mai mare din ultimii șase ani.
Cristina și Daniel, de 7 și 6 ani, sunt exemple vii ale impactului programului. Locuiesc cu mama și cei patru frați într-o garsonieră. Mama, casnică, primește ajutor social și a solicitat sprijinul organizației pentru cei doi copii, care nu au mers la grădiniță din cauza dificultăților financiare și instabilității familiale. Cristina își dorește foarte mult să fie în preajma copiilor de vârsta ei și să nu mai stea acasă, jucându-se pe aleile dintre ghetouri. Impactul programului Grădinița Estivală este semnificativ. Dezvoltarea cognitivă a copiilor crește de la 15% la 60%. Dezvoltarea limbajului și a comunicării de la 10% la 55%. 94% dintre copii sunt înscriși în învățământul de masă, restul de 6% fiind în monitorizare. În 2024, peste 1.500 de copii, dintre care 363 de preșcolari și 1.200 de elevi, vor participa la activități estivale în București și județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Timiș, Suceava și Vaslui.
Organizația Salvați Copiii atrage atenția asupra legăturii puternice dintre situația socio-economică a familiei și rezultatele școlare. În România, 51,58% dintre familiile beneficiare au un venit sub 400 lei/membru, iar 32,48% sub 600 lei/membru de familie. Cheltuielile publice pentru educație sunt cele mai scăzute din UE, de doar 3,2% din PIB, comparativ cu media UE de 4,7%. „Accesul la educație timpurie este esențial pentru un viitor mai bun al copiilor. Discriminarea generată de sărăcie are efecte devastatoare pe termen lung și costuri imense pentru societate“, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România. Programul Grădinița Estivală continuă să fie un sprijin vital pentru copiii din comunități defavorizate, contribuind la reducerea sărăciei educaționale și promovând incluziunea socială.
Cristina ANDREI