„Problema e că acest PNRR este făcut pe genunchi de neprofesionişti”

spune Rodica Boancă, senator AUR Ialomiţa

 

România a picat ruşinos examenul numit Programul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR). „Profesorul” Comisia Europeană a luat pixul roşu în mână şi a umplut de observaţii lucrarea României, concluzia fiind că „studentul” are restanţă şi este aşteptat în toamnă. De remarcat faptul că, oficialii Comisiei Europene nu resping proiectele dorite de România, dar ridică semne de întrebare când vine vorba despre finanţare. În document fie nu sunt prevăzute costurile anumitor lucrări, fie sunt greşite sumele, fie costurile defalcate nu se „pupă” cu suma finală. Practic, Comisia Europeană atrage atenţia asupra unor greşeli de amatori şi explică Guvernului de la Bucureşti că ar avea nevoie de nişte ore de aritmetică.

Din punctul de vedere al senatorului AUR Ialomiţa, Rodica Boancă, aceştia ar avea nevoie să plece de la guvernare, în primul rând. „Sunt dezamăgită şi furioasă şi tristă, pentru că în aceste domenii – economie, sănătate, educaţie, apărare, ordine publică – profesioniştii au fost trecuţi sub tăcere, ameninţaţi, lehămisiţi de atitudinea aceasta obraznică şi infatuată a ciocoilor politici. Noi nu mai avem oameni în aceste structuri, decât undeva la un nivel foarte jos, de unde nu pot pleca ideile. Nu mai avem oameni cu viziune, care să-şi dea silinţa să iasă bine un proiect sau program. În acest Guvern nu există nici măcar o viziune pe următorii trei ani. Nu avem nicio perspectivă, ca să zicem: Uite, domnule, suferim acum şi ne aşteptăm ca peste trei ani să curgă lapte şi miere, să fie totul bine, să ne îndreptăm pe anumite paliere, să investim…tăiem de aici, dar nu vă speriaţi, oameni buni, că tăiem de aici pentru că trebuie să punem acolo unde este rana mai mare şi peticim aici, când colo, când dincolo. Niciodată românilor nu li s-a spus asta, cu bun simţ. Adică, să li se spună: Domnilor, nu putem să dăm 5% la învăţământ, pentru că, iată, drumurile şi partea de transporturi sunt într-o mare suferinţă. Haideţi să facem un efort, anul acesta, luăm banii de acolo şi îi ducem aici, anul viitor luăm din altă parte şi îi direcţionăm către educaţie. Şi tot aşa. Eu înţeleg că nu este un buget foarte mare în ţara asta. Deşi cred că nu ni se spune adevărul despre bugetul ţării, despre cât plătim noi către Uniunea Europeană şi alte state, ce dări, ce taxe şi ce biruri. Asta în afară de împrumuturile alea catastrofale şi fantasmagorice. Problema e că acest PNRR este făcut pe genunchi de neprofesionişti. S-au dus acolo cu nişte idei generale, că aşa sunt învăţaţi ei în politică. Ei povestesc. Să spună că uite cât am muncit noi, să povestim despre digitalizare şi cum nu avem nici un fel de strategie pe acest domeniu. Ei nu s-au dus să spună: Pasul unu, cumpărăm calculatoare; pasul doi – alfabetizăm populaţia; Pasul trei – dotăm nu ştiu ce primării; Pasul patru – cumpărăm nu ştiu ce servere, cloud-uri, etc. Adică, nu s-au dus cu nişte paşi…Eu cred că nu mai există în lumea asta o ţară în care de 31 de ani să nu se facă decât studii de fezabilitate şi să nu se construiască absolut nimic”, a precizat la Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, Rodica Boancă, senator AUR Ialomiţa, specificând că dacă reprezentanţii Guvernului s-au dus la Comisia Europeană cu basme de adormit copiii şi cu poveşti nemuritoare, era şi normal să se întâmple aşa. Căci, oamenii de acolo au mai văzut şi profesionişti şi programe făcute aşa cum trebuie. „Eu n-am văzut să iasă cineva în faţă şi să zică: Iată, acest PNRR a fost lucrat de cei mai buni profesori şi cei mai buni studenţi, absolvenţi, din Universitatea economică Bucureşti, Iaşi, Cluj. Adică să se facă aşa o sumă de minţi din toate centrele universitare şi toate să lucreze, împreună, un anumit program. Cine-i specialistul în coaliţie? Bulai şi cu Năsui şi cu Ghinea?…Trebuia ca acest program să se facă de către specialişti, profesionişti. De aici pleacă toată tâmpenia asta din ţara noastră, că nu se apelează la specialişti. Şi, dimpotrivă, nu numai că nu se apelează la ei, ci sunt îndrumaţi să părăsească ţara. La noi, specialiştii nu sunt respectaţi, nu se pune accent pe expertiza lor. Măcar când faci un program de ţară, după ce câştigi alegerile, poţi să apelezi la astfel de oameni, să te sprijine. De ani de zile, zona de intelectualitate şi profesionalism a fost dusă în subsol, ca să vedem că nu avem cercetare…Cel mai grav este că nici nu ascultă. Noi le-am spus: Apelaţi la specialişti. Haideţi, v-aţi dus o dată, aţi văzut că sunteţi proşti, mai întrebaţi şi pe alţii. Noi nu le-am zis că ştim noi, facem noi, rezolvăm noi. Nu, dar tot ei au pârghiile pentru a discuta cu academicieni, profesori universitari, studenţi de elită. Adică, toate ţările împrumută de la noi şefi de promoţie, elita din universităţi, studenţii noştri şi noi în ţară nu suntem în stare să apelăm la ei să sprijine ţara şi să lucreze pentru popor.  Nu vrem. Ei vor ca totul să fie politic, totul să fie condus politic. Dacă aduci o somitate, pe acel om, nu poţi tu, Ghinea, Năsui sau Cîţu, să-l iei cu golănii. Nu poţi să-l iei pe acel om care este un vizionar cu golănii din astea de cartier de Rahova. Atunci, normal că omul acela nu va sta. Nu neapărat pentru că va cere neapărat sume fabuloase, va cere respect. Întotdeauna un om bine pregătit şi un intelectual de marcă, un om care îşi ştie valoarea, va dori în primul rând, respect…N-o să avem niciodată respect cu aceşti căţeluşi”, a punctat senatorul.

Una peste alta, Rodica Boancă nu este încrezătoare şi optimistă că România va lua examenul în toamnă. În opinia sa, poate şi asta se urmăreşte, ca ţara să nu beneficieze de aceşti bani. „Eu nu mai am încredere în acest sistem pe care îl dansează aceşti securişti. Nu am nici un fel de aşteptare. Dar eu cred că acesta este şi mesajul. Cred că asta urmăresc, ca România să nu beneficieze de aceşti bani, prin rateuri succesive. Asta până când Uniunea Europeană o să zică: Ştiţi, dar aţi avut trei încercări, ne pare rău, aţi picat… poate doar un mic împrumut. Am ajuns de râsul curcilor”, a mai adăugat Rodica Boancă, senator AUR Ialomiţa.

Marius BĂDRĂGAN   

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )