„Problema deşeurilor este una globală, nu doar a României sau a Uniunii Europene”
Problema gestionării deşeurilor continuă să fie una stringentă şi factorii responsabili sunt conştienţi de acest lucru. Mai cu seamă că termenul la care ţara noastră va trebui să se conformeze normelor europene de mediu nu este departe.
Aşa se face că, nu demult, judeţul Călăraşi a avut parte de o vizită de lucru a unui reprezentant de la nivel central. Anume a comisarului şef adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Alexandru Vasile care a atras atenţia asupra problemelor de mediu şi la Călăraşi. „Problemele de mediu nu sunt de ieri sau de astăzi. Problema deşeurilor este una globală, nu doar a României sau a Uniunii Europene. Luna trecută am avut acţiuni de transporturi de deşeuri, la Frumuşani şi Plătăreşti. Garda de Mediu încearcă şi chiar reuşeşte să-şi facă treaba. La Ulmeni a intervenit o problemă cu deşeurile. Povestea este foarte lungă, dar voi fi cât mai succint. Acolo sunt două firme – Utiltrailer şi Cassano Metal. Una dintre ele, respectiv Cassano, are autorizaţia de mediu retrasă. Vreau să precizez, să înţeleagă toată lumea, că nu Garda de Mediu eliberează autorizaţiile de mediu, ci Agenţia Protecţiei Mediului. Acolo este o autorizaţie de mediu pentru o staţie de sortare. Despre autorizaţia de mediu – ridicată uneia dintre firme – s-a constatat că s-a primit o cantitate mai mare de deşeuri decât cea permisă în autorizaţie. În prezent sunt blocaţi, au voie să iasă doar cu deşeuri sortate. A doua firmă, Utiltrailer are autorizaţie de mediu. Noi am fost în control şi am dispus o serie de măsuri la care trebuiau să se conformeze. Vom merge iar în control, să vedem dacă situaţia s-a remediat. A fost o problemă vizavi de compost. Din sortare, ei spun că rezultă compost, însă nu au buletine de analize. Compostul a fost valorificat către fermieri din judeţul Călăraşi. Am controlat două dintre societăţile care au cumpărat acest compost, constatând că nu era conform. Avea în el bucăţi mari de plastic, sticlă şi aşa mai departe. Au fost chemate cele două firme de mediu de la sediul Gărzii de Mediu de la Călăraşi şi s-a interzis achiziţionarea acestui compost. Firmele au primit ca măsură să transporte acest compost la cea mai apropiată groapă de gunoi autorizată, adică la Ciocăneşti. Un alt fermier a fost prins, în fapt, chiar când descărca acest compost, cu ajutorul Poliţiei locale. La fel, am trimis o echipă, în colaborare cu Poliţia. De asemenea, a fost dată măsură de trimitere înapoi a compostului, dar acolo s-a făcut şi o sesizare penală”, a informat Alexandru Vasile.
„Poluarea în oraşe provine strict de la industrie, trafic şi de la centralele de apartament”
O altă problemă, cu care românii se confruntă, vizează calitatea aerului respirat. Şi în judeţul Călăraşi, situaţia este deficitară, referitor la acest capitol. În opinia comisarului şef adjunct, problema este una socială. Cu toate că reprezentanţii Gărzii de Mediu sunt prezenţi aproape zilnic în zonele afectate, nici măcar amenzile nu stăvilesc acest fenomen de poluare a aerului. De aceea, amenzile nu reprezintă cea mai bună soluţie. „Noi avem echipe de permanenţă, aproape în fiecare zi, în Sinteşti, Jilava, Vidra, unde sunt comunităţi de persoane de etnie romă. Oricum, amenda nu reprezintă o soluţie. Noi trebuie să fim prezenţi acolo în fiecare zi pentru a preveni aceste aspecte. Cu aceeaşi problemă ne confruntăm şi la Săruleşti, unde am efectuat acţiuni, în colaborare cu Jandarmeria. Am avut o şedinţă cu domnul prefect al judeţului Călăraşi, cu APM, Garda de Mediu, Poliţie şi Jandarmerie. Am stabilit că vom semna un protocol, în aşa fel încât să asigurăm o permanenţă, la fel cum facem şi la Sinteşti, în fiecare zi. Ei dau foc la cabluri pentru a valorifica cuprul şi aşa mai departe. De asta spun că e o problemă socială”, a punctat comisarul Alexandru Vasile.
Întrebat de jurnaliştii locali dacă se vor lua măsuri de monitorizare a aerului în municipiul Călăraşi – dat fiind că oraşul este poluat de ani de zile de câteva societăţi – comisarul şef adjunct a răspuns că există o soluţie. „În ce priveşte calitatea aerului în municipiul Călăraşi, nu ştiu sigur dacă în Călăraşi funcţionează staţia de monitorizare şi s-a ocupat cineva de acest aspect. În mod normal, ANPM ar trebui să aibă un astfel de sistem naţional de senzori. Aici este o mare problemă. În sensul în care, oamenii şi-au cumpărat aceşti senzori, majoritatea nefiind omologaţi. S-a creat o astfel de reţea în Bucureşti. De exemplu, când am fost în control, oamenii făceau grătar exact sub senzor. La fel şi la Călăraşi. Dacă senzorul este montat deasupra unui bloc –având fiecare apartament câte o centrală – va sta aprins pe roşu în permanenţă. Propunerea mea e ca, la nivel naţional, să se facă o astfel de reţea de senzori, să avem măsurători omologate… Dacă vorbim strict de poluare…Poluarea în oraşe provine strict de la industrie, trafic şi de la centralele de apartament. Pentru blocurile noi, soluţia ar fi să se monteze o singură centrală…Vom merge în controale şi vom cere ajutorul Agenţiei Protecţiei Mediului, să facă măsurători, fiindcă ei sunt autorizaţi”, a mai adăugat Alexandru Vasile, comisarul şef adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu.
Ramona BUTNARIU