„Pro România mi-a dat şansa de a face o altfel de politică”

Faptul că oamenii de valoare preferă să ocolească politica, nu mai reprezintă demult o noutate. Căci, toată lumea ştie cum decurg lucrurile în politica românească. Cu toate acestea, unii – puţini, dar buni – au ales să ia ,,taurul de coarne”, fiindcă îşi doresc cu adevărat să schimbe ceva. Mai ales tinerii dovedesc entuziasm în acţiunile pe care le întreprind şi aduc plusvaloare comunităţii în care trăiesc. Dar, fireşte că implicarea lor depinde şi de modul în care partidele îi promovează.
La Călăraşi, conducerea Organizaţiei Judeţene Pro România a fost foarte atentă la modul în care a cooptat persoanele dornice să se implice în politică. A încercat să găsească un alt tip de oameni: bine pregătiţi, profesionişti, serioşi.
La Chiselet, Marius Nedelcu este un astfel de om. Are 33 ani şi e antreprenor. Se ocupă de afacerea familiei. Lucrează de zece ani în asigurări, având funcţia de asistent în brokeraj. A absolvit Facultatea de Drept şi Administraţie Publică în 2010. În 2020, a candidat la funcţia de primar, din partea Pro România, reuşind să obţină funcţia de consilier local. În urma alegerilor interne, a devenit coordonatorul organizaţiei Locale din Chiselet. A fost desemnat de către preşedintele Organizaţiei de Tineret de la nivel central, Miroslav Stanici, să participe în proiectul Stand Up For Europe, reprezentând tinerii democraţi la Paris, în luna noiembrie. „Am intrat în politică în 2020, când am şi candidat la alegerile locale, la Chiselet. A fost o provocare pentru mine să intru în competiţie cu cele două mari partide. Îmi doresc să realizăm lucruri frumoase la noi în localitate, alături de echipa mea, tânără. Mai ales că, reprezint un partid tânăr – Pro România. Domnul preşedinte Răzvan Meseşeanu m-a cooptat şi am acceptat. Pro România mi-a dat şansa de a face o altfel de politică. Cred că este timpul să schimbăm ceva”, a precizat la Arena FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, Marius Nedelcu, coordonator al Organizaţiei de Tineret Pro România Călăraşi, consilier local Pro România la Chiselet. Politicianul care îl inspiră este Victor Ponta şi asta chiar mai înainte de a intra în politică. L-a admirat foarte mult în perioada în care a fost prim ministru, fiindcă a aplicat nişte măsuri benefice pentru ţară şi mediul de afaceri. Anume scăderea TVA la produsele alimentare şi nealimentare, la 9 % şi respectiv, 19%. Apoi, i-a plăcut de Victor Ponta fiindcă este tânăr, precum el. Şi, îşi doreşte să ajungă măcar la jumătate din performanţele lui politice.

Linia partidului la Chiselet, ca şi în alte părţi, este după cum doreşte consilierul Pro România

În calitatea de consilier local, Marius Nedelcu are toată libertatea de a acţiona, aşa cum îi dictează conştiinţa. Dacă merită să voteze un proiect de hotărâre, are libertatea să o facă, fără să sune la partid. Linia partidului la Chiselet, ca şi în alte părţi, este după cum doreşte consilierul Pro România. Căci preşedintele formaţiunii, Răzvan Meseşeanu dă dovadă de o mare deschidere. Este de părere că fiecare trebuie să se manifeste liber, să nu i se impună să facă ceva.
Fiind în primul an de mandat, consilierul Nedelcu nu a avut ce raport, al activităţii, să întocmească. Deocamdată, încearcă să capete experienţă. „Eu, momentan, învăţ foarte mult, având în vedere că au fost primele mele şedinţe, din primul mandat de consilier local. În mare parte, am fost de acord cu ce s-a propus în Consiliul Local la noi. Unde nu sunt de acord, ridic mâna şi spun ce ar trebui făcut mai bine. Dar, acum, puterea mea este mai mică, având în vedere că sunt singurul consilier Pro România. La noi în localitate sunt doar trei partide – PSD, PNL şi Pro România”, a punctat consilierul local Marius Nedelcu, coordonatorul Organizaţiei de Tineret Pro România Călăraşi.

Marius BĂDRĂGAN

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )