Prioritățile verzi ale orașelor din România

Asociația Pur și Simplu Verde își continuă activitatea în demersul de a crea localități prietenoase cu mediul înconjurător. Recent, reprezentanții Asociației au organizat o serie de întâlniri cu autoritățile locale din mai multe orașe, pentru a discuta despre această tranziție spre localități mai verzi. Aceștia au prezentat ghidul de bune practici realizat în cadrul proiectului Teens For Green Cities și ideile cu care au venit tinerii ce au participat la concursul organizat în cadrul aceluiași proiect.

„Discuția pe seama concluziilor concursului Teens for Green Cities mi-a arătat încă o dată că tinerii sunt o resursă extrem de importantă, mai ales atunci când vine vorba de a face lucrurile mai bune pentru viitor. Am apreciat ideile lor îndrăznețe și dorința sinceră de a face din locurile în care trăiesc orașe sustenabile. M-am bucurat să aflu și că au existat tineri din Piatra-Neamț înscriși în acest concurs și vreau să le mulțumesc lor și pe această cale. Subliniez încă o dată că un oraș verde nu-i un moft, ci un angajament pe care trebuie să ni-l luăm în fața copiilor și nepoților noștri, în fața generațiilor viitoare, iar noi la Primăria Piatra-Neamț suntem conștienți de acest lucru. Încercăm să progresăm în acest sens, iar experiența societății civile în cazul de față ne este necesară. De aceea apreciez foarte mult munca partenerilor de la Asociația Pur și Simplu Verde”, transmite viceprimarul din Piatra Neamț, Alin Lehăduş.

Programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă. Domeniile vizate sunt educația, sănătatea, mediul, social și cultura, iar valoarea totală a programului este de 500.000 euro.

Cătălina GHEORGHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )