„Primăria Slobozia trebuie neapărat să-şi reia serviciul de furnizare a apei şi să asigure apă potabilă pentru cetăţeni”

La cât plătesc pentru apă la Urban SA Slobozia, la robinetul slobozenilor ar trebui să curgă pe conducte whisky Jack Daniel’s, după cum spunea un cetăţean mai şugubăţ. Sau – zice senatorul Rodica Boancă, vicepreşedinte la nivel naţional al Partidului Lege Educaţie Unitate (LEU) – să curgă ce consumă fiecare, lapte ori alte substanţe, mai puţin nocive decât apa furnizată la robinet ca fiind potabilă. Cert este că, în plus, apa este extrem de scumpă şi, în calitate de cetăţeni, trebuie luate nişte decizii asupra a ceea ce se va întâmpla cu furnizarea acestui serviciu. „Domnul primar Soare a promis în campania electorală că va rezolva problema apei. Şi, a rezolvat-o. A dat-o la alţii. A dat-o la Consiliul Judeţean şi a rezolvat toată problema. Mai avem vreo problemă acum cu Primăria? Nu. Primăria s-a spălat pe mâini. Există localităţi în acest judeţ, cum ar fi Sălcioara, Scânteia, de exemplu, unde există serviciu de apă. Deci, primăria îşi gestionează singură acest serviciu de furnizare a apei şi costă 1,5 lei sau maxim 2 lei şi ceva metrul cub. Iar la noi, ditamai oraşul, municipiu reşedinţă de judeţ, Primăria nu este în stare să aibă un departament care să gestioneze problema aprovizionării cu apă potabilă. Noi avem două mari probleme. Una datează de pe vremea lui Ionaşcu, referitoare la apa potabilă, pe care PSD ne-a interzis-o efectiv şi iată şi PNL, prin toţi cei ce-a perindat pe la administraţia oraşului. Ei ne-au interzis dreptul de a avea apă potabilă în acest oraş. Pur şi simplu. Toţi au promis, când au venit primari, că vor rezolva problema apei potabile. Iar ceea ce este foarte grav e că această problemă chiar poate fi rezolvată, forând în altă zonă, căutând apă potabilă. Există specialişti care pot veni să foreze în diferite zone ale oraşului sau limitrofe, unde pot săpa după alte puţuri. Oficialii susţin că apa e potabilă. Atunci, de ce Consiliul Judeţean, Primăria, Urban consumă apă la Pet? De ce în acest municipiu toată lumea cumpără bidoane de apă? Pe noi ne ajunge apa potabilă şi menajeră, per total, undeva la 700 lei pe lună. Sunt oameni care în luna ianuarie au primit facturi de 400 de lei la apa asta menajeră mizerabilă pe care o primim. Pe care n-o poţi bea, pentru că este supra clorurată şi clar acolo este boală. Sau fie are o turbiditate foarte mare. Vara ştim cu toţii cum se face apa în cadă, câte echipamente electrocasnice am stricat din cauza apei. Câte maşini de spălat, centrale şi aşa mai departe s-au fărâmat din cauza depunerilor de diverse sedimente de la apă. Şi, mai cumpărăm bidoane de apă de vreo 300 de lei pe lună. Lumea cumpără fiindcă nu are încredere că apa este potabilă. Păi, cum să ai încredere? Eu am încercat. Am făcut o sesizare la ANRSC referitor la validarea preţului apei, le-am spus că i-au înşelat când au declarat că apa este potabilă. Am avertizat că preţul este astronomic şi în realitate apa nu e potabilă. N-o poţi bea, omeneşte vorbind”, a precizat la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, senatorul Rodica Boancă. Aceasta spune că nu are deloc încredere în ceea ce susţine DSP şi Urban, că apa este potabilă. Drept urmare va lua apă din trei surse diferite şi le va duce la Bucureşti, la trei laboratoare diferite, să se facă o analiză corectă a apei. Abia apoi va putea confrunta rezultatul, cu ceea ce susţin ei. „Eu nu am încredere în instituţiile statului, mai ales în cele ale judeţului Ialomiţa. Pentru că, aici totul este politizat. De la ăl cu ţâţa-n gură, până la cel cu barba sură, tot ce mişcă în plan instituţional, în Ialomiţa, bugetar, este politizat 99,9% PSD…Deci, Primăria Slobozia trebuie neapărat să-şi reia serviciul de furnizare a apei şi să asigure apă potabilă pentru cetăţeni. A devenit deja un laic motiv, toată lumea promite, dar nu spune nimeni cum va face asta. Uite, eu spun exact care vor fi paşii. Avem foarte mult teren în administraţia domeniului public Slobozia unde poţi fora şi vedea dacă apa este potabilă. Bineînţeles că se pot face parteneriate în acest sens şi cu localităţile apropiate. Nu trăim într-o junglă. Ne aflăm în câmpie, lângă râul Ialomiţa. Este imposibil să nu ai pânză freatică, apă potabilă, în acest oraş. Infrastructură avem în toate colţurile oraşului, ce trebuie doar legată la altă sursă. În exteriorul oraşului, ar trebui făcută doar în cel mai negru scenariu. Dar şi aşa, până la urmă cuplezi cu ţevile pe care le ai şi mai tragi altele. Nu există nu se poate. Există doar nu vreau. Există doar incompetenţă, delăsare, nesimţire, pe care o vedem la tot pasul. Şi cum spuneam de localităţile din Ialomiţa unde cetăţenii plătesc la apă 1,5 lei, la noi preţul este de aproape 6 lei metrul cub. Şi s-a scumpit încă o dată în luna ianuarie. Eu am întrebat la Urban şi Consiliul Judeţean şi mi-au spus că investiţiile…Păi, investiţiile alea pe care le-ai făcut nu sunt ca să-mi asiguri mie, ca cetăţean, plătitor de taxe şi impozite, un nivel de confort mai bun? Le-ai făcut ca să mă jecmăneşti tot pe mine? Că tot de la mine ai luat bani, ca să faci investiţiile alea. Este un non sens. Mie mi se pare chiar un abuz acest preţ, să plăteşti la apă mai mult decât la curent. Este inuman, inacceptabil, la o apă pe care, până la urmă, ţi-o furnizează natura. Şi pe care tu trebuie s-o drămuieşti şi să o transferi din conducte către cetăţean…Raja şi Urban se situează pe locul 17, ne aflăm în topul judeţelor cu cel mai mare preţ la apă, după Ilfov şi încă unul. La noi preţul perceput de Urban pentru apă potabilă şi canalizare este mai mare decât cel de la Cluj. Cum este posibil să se întâmple asta într-un judeţ atât de sărac, unde lipsesc cu desăvârşire investiţiile? Unde agricultura se duce şi ea pe toţi câmpii, nu în direcţia cea bună? Unde vedem că totul o ia razna şi că se fac numai investiţii aiurea, fără rost, căci nu aduc nici un confort cetăţeanului. Tocmai aici, şi-au găsit să pună preţul cel mai mare?”, a subliniat Rodica Boancă.
Din acest motiv, a hotărât să dea în judecată Consiliul Judeţean Ialomiţa, Primăria Slobozia şi Urban. Şi, îi aşteaptă pe cetăţenii oraşului Slobozia să semneze o petiţie în acest sens, pentru a cere despăgubiri vizavi de preţurile pe care le cer. „Vreau să ne despăgubească facturile la apă, să recuperăm banii pe care îi dăm. Nu mai spun de pierderi. Cei care stau la bloc sunt îngroziţi, plătesc câte 4-5 metri cubi, fără să consume. Voi acţiona şi Primăria Slobozia, căci şi ei sunt acţionari, de la cap la coadă, pe toţi cei vinovaţi. M-am săturat să cumpăr apă plată, să nu pot să-mi las copilul să bea o gură de apă de la pompa din curte, fiindcă mi-e frică să nu-i iasă bube pe corp, cum s-a întâmplat în atâtea cazuri. M-am săturat de această nesimţire a autorităţilor publice locale, care dau dovadă de o atitudine de nepăsare, că lasă că merge şi aşa. M-a chemat domnul director Stoicescu, de la Urban, să avem o discuţie referitoare la această intenţie de a acţiona în Instanţă şi asupra postărilor mele. Care nu sunt de azi, de ieri. Eu am mai fost în stradă, singura nebună, cu încă vreo trei persoane, când Ionaşcu ne-a condamnat să bem apă din bidoane. Deci, pentru mine este o luptă de ani de zile. Nu folosesc în nici un caz acţiunea asta electoral sau pentru vreun beneficiu personal. Chiar vreau să am apă potabilă, să fiu sigură că este aşa. Să pot folosi apa la mâncare, să o pot da copiilor, aşa cum este firesc şi civilizat. Căci, nu trăim în deşert. Dumnezeu ne-a lăsat într-un loc mănos, cu ape, de unde să putem avea un trai decent. Şi, în anul 2024, noi suntem tot cu apă nepotabilă? De ce? Fiindcă nimănui nu i-a păsat cu adevărat. Voi depune o plângere penală în februarie, căci avem şi o staţie de tratare a apei adusă din Spania, o super tehnologie care s-a stricat. Cred că la noi şi extratereştrii dacă vin, li se defectează nava. E ceva în aer. Avem minunata staţie de osmoză a domnului Mocioniu, despre care am înţeles că-şi doreşte foarte tare să fie din nou primar. Ferească-ne Dumnezeu şi Maica Domnului. Staţia de osmoză a costat oraşul 2 sau 3 milioane de euro şi nu este funcţională. Şi, nu am văzut nicio acţiune în Instanţă asupra firmei respective, care a înşelat municipalitatea…Chestia cu operatorul regional, cu atragerea de fonduri europene este deja o poveste de adormit copiii, pe care o ştim cu toţii. Câte fonduri europene a atras judeţul nostru? Cele mai puţine din toată ţara. Am renovat un conac, monument istoric, pe care îl vor folosi tot în interes de partid, dându-l unora altora spre închiriere, ca să-şi facă acolo diverse aniversări, festivităţi. Şi ce am mai făcut din fonduri europene? A, un spital, pe care nu-l mai terminăm de renovat. Păi până facem reabilitările alea complexe, se strică totul. Dar, între timp, s-a terminat un bloc, al domnului director al spitalului şi începe al doilea. Păi, noi cheltuim banii pe târguri agricole, din care nu scoatem nici un beneficiu. Sunt foarte înverşunată pe toate mizeriile astea, pentru că eu nu vin din fief-urile lor, de oameni născuţi, crescuţi cu bani gata, care n-au muncit pentru nimic în viaţa asta. Eu vin din zona oamenilor care au făcut totul de la zero. Ştiu cât de greu este să construieşti, să munceşti ca să-ţi faci un bun al tău, ca apoi să vină unii sau alţii să strice munca ta. Deci, lupta aceasta pentru Primăria Slobozia nu are legătură cu vreo carieră politică. Eu îmi doresc o carieră administrativă”, a concluzionat Rodica Boancă, senator neafiliat, vicepreşedinte la nivel naţional al Partidului Lege Educaţie Unitate.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )