Prevenția consumului de droguri trebuie să înceapă înainte de adolescență

Cu prilejul Zilei Internaționale de Luptă împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri, World Vision România atrage atenția asupra creșterii vulnerabilității copiilor la comportamentele adictive și susține că prevenția trebuie să înceapă încă din preadolescență. Organizația a lansat o serie de ghiduri destinate adolescenților, părinților, profesorilor și reprezentanților mass-media, menite să ofere informații și instrumente practice pentru prevenirea dependențelor.
Semnalul de alarmă vine în urma primului studiu național privind comportamentele de risc și adicțiile în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, realizat de World Vision România. Potrivit cercetării, 1% dintre copiii din această categorie de vârstă au consumat marijuana sau hașiș, 1,1% au încercat etnobotanice, iar 3,4% declară că au consumat droguri de mare risc. Datele studiului arată că expunerea la substanțe și comportamente cu potențial adictiv începe la vârste foarte mici. Aproximativ 30% dintre copiii cu vârste între 10 și 14 ani afirmă că au consumat alcool cel puțin o dată, iar 13% spun că au fumat. Specialiștii avertizează că astfel de experiențe timpurii pot crește riscul dezvoltării unor dependențe și al consumului altor substanțe. Reprezentanții organizației subliniază că adicțiile nu sunt determinate exclusiv de consumul de droguri, ci reprezintă un fenomen complex, influențat de factori biologici, psihologici și sociali, motiv pentru care este nevoie de intervenții timpurii și de implicarea coordonată a familiei, școlii și comunității.
Pentru a sprijini prevenția, World Vision România a realizat patru ghiduri adaptate diferitelor categorii de public. Ghidul destinat adolescenților explică într-un limbaj accesibil ce sunt adicțiile, cum apar și unde poate fi solicitat ajutor. Părinții primesc recomandări pentru identificarea timpurie a comportamentelor de risc și pentru dezvoltarea unei comunicări eficiente cu propriii copii. Profesorii beneficiază de informații privind recunoașterea semnelor de vulnerabilitate și crearea unui climat școlar favorabil sănătății emoționale, iar reprezentanții mass-media sunt îndrumați să abordeze subiectul adicțiilor într-un mod responsabil, fără stigmatizare și senzaționalism. Lansarea ghidurilor face parte din campania națională „LIBER ești FĂRĂ”, derulată de World Vision România cu sprijinul NEPI Rockcastle. Programul urmărește prevenirea timpurie a adicțiilor în rândul copiilor cu vârste între 10 și 14 ani și include activități desfășurate în școli, sesiuni dedicate părinților și profesorilor, materiale educaționale și parteneriate cu instituții de învățământ și comunități locale.
Până în prezent, în cadrul campaniei au fost organizate 59 de ateliere educaționale la care au participat 1.520 de elevi de gimnaziu și liceu. Activitățile au abordat teme precum presiunea grupului, gestionarea emoțiilor, siguranța în mediul online și adicțiile digitale. De asemenea, a fost organizată conferința pentru părinți „Copilul de azi, adultul de mâine”, la care au participat 45 de persoane, precum și două webinarii dedicate părinților și profesorilor privind rolul adulților în prevenirea comportamentelor de risc. „Studiul nostru ne arată clar că prevenția trebuie să înceapă înainte ca problemele să apară, încă din preadolescență, când copiii sunt deja expuși unor riscuri importante. Copiii au nevoie de informații corecte, de relații de încredere cu adulții și de contexte care să îi ajute să dezvolte comportamente sănătoase. Pentru asta este esențial ca școala, familia și instituțiile să lucreze împreună”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România.
World Vision România activează de 36 de ani în domeniul educației, dezvoltării comunitare, intervenției umanitare și promovării drepturilor copilului. Organizația face parte din rețeaua World Vision International, prezentă în aproape 100 de țări, iar în România afirmă că a sprijinit peste 500.000 de copii și adulți din 41 de județe.

Marius BĂDRĂGAN

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )