Premierea echipelor declarate câştigătoare la concursul național „Ştiu şi aplic”, la nivelul județului Călărași

În cursul zilei de ieri, mai exact în jurul orelor 10.00, Sala „Barbu Ştirbei” Călăraşi a găzduit premierea echipelor câştigătoare la nivel judeţean, a concursului „Ştiu şi aplic – Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândeşte de pe băncile şcolii”.
Prin implementarea concursului, se urmăresc, în principal, încurajarea şi atragerea elevilor în activităţi de studiere a disciplinei numită „Securitate şi sănătate în muncă” și de promovare a securităţii şi sănătăţii în muncă. De asemenea, organizatorii programului au ca obiectiv formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee şi şcoli profesionale.
Introducerea disciplinei „Securitate şi Sănătate în Muncă” în învăţământul preuniversitar constituie o componentă cheie în dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor, prin învăţarea de către tineri a modului de a lucra în condiţii de securitate şi sănătate.
Din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Călăraşi, la acţiunea de premiere a elevilor şi unităţilor de învăţământ câştigătoare ale concursului menţionat, au participat inspectorul şef, Nicolae Dumitru şi inspectorii de muncă, Cristian Neaţă şi Manuel Neacşu. Premiera echipelor câştigătoare a fost realizată de către inspectorul şef al ITM Călăraşi, Nicolae Dumitru. Acesta a transmis felicitări elevilor, profesorilor îndrumători şi părinţilor. „Prin organizarea acestui concurs de peste nouă ani, se urmăreşte ca tinerii din liceele şi şcolile profesionale călărăşene să-şi formeze o cultură în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă și să conştientizeze însemnătatea respectării securităţii şi sănătăţii în muncă”, a specificat inspectorul șef.

Cătălina GHEORGHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (2 )