Premianţii primei ediţii judeţene a concursului de cultură şi educaţie financiar-contabilă
Elevii din liceele tehnologice din Călăraşi au avut ocazia de a se întrece în cadrul etapei judeţene a Concursului de cultură şi educaţie financiar-contabilă, ediţia I, care s-a desfăşurat în data de 28 aprilie 2023. Concursul a fost destinat elevilor din clasa a XI-a, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activităţi economice şi organizat cu sprijinul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) – filiala Călăraşi.
Festivitatea de premiere a elevilor cu cele mai bune rezultate a avut loc pe 11 mai, în amfiteatrul Colegiului Economic Călăraşi. La eveniment au participat inspectorul şcolar general, prof. Roxana – Natalia Paţurcă, împreună cu preşedintele CECCAR Călăraşi, Vasilică Marin. Astfel, premiul I a fost obţinut de Pavel Mihai Sabin, Colegiul Economic Călăraşi; premiul al II-lea – Alexandru Maria Victoriţa, de la Liceul Agricol „Sandu Aldea” Călăraşi; premiul al III-lea – Radu Eduardo David, Liceul „Al. Odobescu”, Lehliu Gară; menţiuni – Dobre Andreea, Liceul Agricol „Sandu Aldea” Călăraşi şi Mihalache Alexandru, Liceul „Al. Odobescu”, Lehliu Gară. „Elevii, Pavel Mihai Sabin de la Colegiul Economic Călăraşi şi Alexandru Maria Victoriţa de la Liceul Agricol „”Sandu Aldea” Călăraşi vor participa la etapa naţională, care va avea loc la Bucureşti, în data de 17 iunie 2023. Felicitări tuturor elevilor şi profesorilor coordonatori!”, a precizat inspectorul şcolar, prof. Adriana Butoi, din cadrul IŞJ Călăraşi.
Ramona BUTNARIU