Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu pentru violență domestică

Pe parcursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 73 de ani, ar fi fost lovit de fiul său, de 47 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că între cele două persoane ar fi izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se aflau la domiciliul comun din localitatea Ograda.
În cauză, s-a procedat la întocmirea formularului pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimei, rezultând emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Ca urmare, bărbatul de 47 de ani a fost evacuat din locuință, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”. Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )