Pierderea unei investiţii de peste 70 milioane euro: Implicaţii şi provocări pentru comunitatea locală din Ciulniţa

Oportunitatea unei investiţii semnificative, în valoare de peste 70 de milioane de euro, a fost pierdută într-un moment în care comunitatea locală din comuna Ciulniţa ar fi avut mult de câştigat. Clean Tech Ciulniţa – firma ce a fost intens criticată, pe motiv că poluează olfactiv aerul – a renunţat la noua investiţie pe care dorea să o facă în zonă. În spatele acestei decizii se află mai multe motive, printre care se remarcă presiunile din partea unor grupuri şi asociaţii locale. Cu toate că investiţia ar fi adus nu doar o sumă semnificativă de bani, ci şi locuri de muncă şi dezvoltare pentru comunitate, voci disidente şi controale constante au pus în dificultate compania. Presiunile asupra investitorului şi controalele excesive au adăugat un nivel de stres care a dus în cele din urmă la renunţarea la această oportunitate. De asemenea, cultura de a trage unii pe ceilalţi în jos, în detrimentul spiritului de conlucrare şi unitate, a contribuit şi ea la această pierdere. În loc să sprijine şi să promoveze investiţiile care ar putea aduce beneficii semnificative, unii indivizi s-au concentrat pe scandaluri şi critici, dăunând astfel potenţialului de dezvoltare al zonei.
Primarul comunei Ciulniţa, Stelică Gheorghe este dezamăgit de această pierdere, dar îşi continuă demersurile pentru dezvoltare. „Dacă oamenii ar înţelege şi ar realiza ce înseamnă conlucrarea şi unitatea, coeziunea între semeni şi gândirea pe viitor, multe lucruri s-ar rezolva şi am ajunge departe. Dar, noi, ca români avem o chestie din asta, de a ne trage la fund unii pe ceilalţi. Sunt oameni cărora le place scandalul, din asta se hrănesc. Chiar dacă e bine sau nu, fluieră. Multe investiţii s-au pierdut, cum a fost Saint Gobain, care a plecat, fiindcă nu a putut să facă nimic. De ce a putut să facă în altă parte, trebuie să ne dea de gândit. Şi, nu numai. Prio Agricultura de la Lehliu, nici nu aveau conductă de gaz acolo. Aici aveau totul, pentru că Slobozia are norocul de a dispune de această reţea de gaz principală, ce vine dinspre Tulcea, Brăila, trece prin Ialomiţa şi duce şi către Urziceni. Noi avem nodul de la Urziceni, care livrează gaz către Bucureşti. Deci, am avut şi aveam această oportunitate, dar nu suntem în stare să o fructificăm. Nu pentru că nu putem, suntem proşti, acesta este adevărul. Căci, noi suntem în stare să vorbim şi să ne criticăm unul pe altul, să ne bălăcărim, iar alţii profită. Acum, de exemplu, am pierdut o investiţie. Clean Tech nu mai face următoarea investiţie pe care o avea aici de 60 şi ceva de milioane euro, a renunţat la 14 milioane euro de la statul român care îi dădea banii. Ei puneau 50 şi ceva de milioane euro şi statul 14 milioane euro. Aveau termene, urma să se semneze contractul şi s-au retras, din cauza oamenilor de aici, a presiunilor făcute de Asociaţia AER Muntenia. Toată lumea e nemulţumită de Clean Tech, că omoară şi au trimis să se facă verificări, Poliţia Economică. Păi ce investitor, ce om poate să reziste la asemenea presiune, la toate controalele făcute zilnic? Când a auzit Grupul SARIA, neamţul… de ce să stea la presiunea asta, că au bani să facă fabrica oriunde, oricând fără banii de la Guvern? Au plecat şi-şi mută investiţia, pe la Vâlcea, că aia vor. Iar apoi arătăm cu degetul că la ăia se face şi la noi nu. Se făcea reclamă că la Feteşti vine un investitor cu 7 milioane euro, pentru japonezi, să li se dea facilităţi, să nu plătească impozite. Iar Clean Tech investea 60 şi ceva de milioane euro. Au băgat 20 milioane euro în retehnologizare şi 10 milioane euro iniţial. Au atâtea locuri de muncă şi aduc bani înapoi în comunitate. Ce-am făcut noi? Toată lumea a început să se năpustească, unul mai mult decât celălalt, să-şi asume care mai de care să închidă fabrica. Parcă zici că această fabrică era în detrimentul cuiva, nu un avantaj. Toată lumea zice că sunt avocatul diavolului. Nu sunt avocatul diavolului, dar nu vreau să renunţ pentru ceilalţi oameni, căci unii au atât de mult bun simţ şi ştiu foarte bine ce se întâmplă. Dar sunt atât de plictisiţi şi dezgustaţi de tot, încât nu-i mai interesează să mai intre în polemică şi-i lasă. Din păcate am pierdut o investiţie de 72 milioane euro şi asta nu este plăcut pentru noi”, a precizat la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, primarul Stelică Gheorghe, specificând că, într-o lume competitivă şi în continuă schimbare, refuzarea unor investiţii semnificative, pentru motive care pot fi evitate, nu face decât să adâncească decalajele economice şi să limiteze dezvoltarea comunităţii. Mai cu seamă că investitorul sprijinea comunitatea şi prin sponsorizări, respectiv, burse pentru copii, modernizări în şcoli, un microbuz şcolar, sprijin pentru clasa de învăţământ dual de la Liceul Alexandru Ioan Cuza din Slobozia, etc. „Cleantech şi-a îndeplinit condiţiile stabilite, prin procesul de modernizare pe care îl iniţiaseră. Au spus acest lucru din 2018, dar a durat atât fiindcă a trebuit să obţină avize. La momentul actual, ei funcţionează corect şi urmează să finalizeze o altă linie de procesare sânge şi depozitarea făinii proteice produse, că acum sunt ţinute în nişte containere până la livrare. Lucrul acesta şi participarea la viaţa comunităţii a dat un plus localităţii noastre, nu numai prin faptul că s-au creat locuri de muncă. Ciulniţa acum nu este cunoscută numai în ţară, ci şi în afară, pentru că marfa se vinde la export în multe ţări, precum Turcia, Grecia, Thailanda. Ei sunt acreditaţi, trebuia să vină Royal Canin, dar a venit Nestle şi au contract pe produsele respective…Directorul Marius Vlădescu, un om deosebit, un tânăr care a înţeles posibilităţile oferite de anumite părţi ale legislaţiei şi a sprijinit întotdeauna comunităţile, nu a reuşit să-i convingă să nu renunţe la investiţie. Nu mai este nicio şansă. În momentul ăsta au zis stop, nu mai facem, au luat decizia, s-a terminat. Păi dacă au refuzat 14 milioane de euro, numai pentru a scăpa de stres… Pe bună dreptate sunt supăraţi, dacă le vine toată ziua cineva pe capul lor. Asta e situaţia. Noi oricum conlucrăm bine, întotdeauna au căutat să vină alături de comunitate şi să facă în aşa fel încât să nu deranjeze comunitatea. Asta au spus de la început, de când a fost făcută fabrica, să se dezvolte odată cu comunitatea, nu să plece. De asta există gaz acum şi la Ion Ghica, de aia s-a putut dezvolta şi zona respectivă, de asta sunt şi oamenii dornici să vină să-şi cumpere locuri de casă, pentru că au toate condiţiile acum. Eu am un principiu, după care mă ghidez: Credinţă, speranţă şi respect. Dacă le avem putem să mergem peste tot şi asta le cer şi le urez şi cetăţenilor: Să aibă credinţa şi speranţa că lucrurile vor merge spre bine şi respectul pentru tot ceea ce facem noi împreună”, a mai adăugat primarul comunei Ciulniţa.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (1)
  • comentariu-avatar

    Vad ca se pune accent pe critici si scandaluri in comuna Ciulnita, ducand la pierderea unei oportunitati de investitie uriase. Sa fim impreuna si sa conlucram mai mult, sa-i oferim oportunitatile cuvenite comunitatii si sa ne gandim la dezvoltarea pe termen lung, si nu doar la obtinerea de avantaje pe moment! Sunt sigur ca Primarul Stelica Gheorghe va gasi solutii care vor fi benefice pentru comunitate si vor schimba afacerea investitorilor intr-una pozitiva!

  • Disqus (0 )