Peste o mie de persoane din mediul rural vor beneficia de investigaţii medicale gratuite pentru boli de inimă şi diabet

În perioada mai – iulie, peste o mie de persoane din mediul rural vor beneficia de investigaţii medicale gratuite, în cadrul caravanei „Sănătatea vine la tine”, derulată de Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR), o organizaţie nonguvernamentală formată în 2012 cu scopul de a face cunoscute şi respectate drepturile pacienţilor români.
Echipe formate din medici specialişti, medici rezidenţi, asistente medicale şi voluntari aleşi dintre elevii la şcolile postliceale şi studenţii la Medicină din Craiova, Târgu Mureş, Bucureşti, Iaşi, Timişoara vor face analize de sânge (hemogramă, profil lipidic, feritină), investigaţii pentru diagnosticarea diabetului (glicemie şi glicată), EKG şi evaluare pentru riscul de boli cardiovasculare.
Caravana este la prima ediţie. Echipa a ajuns deja unele zone, urmând să mai intervină şi în alte localităţi din totalul de 7 judeţe, incluse în program: Caraş Severin, Iaşi, Mureş, Tulcea, Ialomiţa, Dolj, Dâmboviţa şi Călăraşi.
Pe 11 şi 12 iunie, caravana a fost prezentă în localitatea Nicolae Bălcescu din judeţul Călăraşi. „Pentru foarte mulţi locuitori din mediul rural, spitalele sunt greu accesibile din punct de vedere al distanţei sau al costurilor de transport. Sunt, în continuare, localităţi rurale fără medic de familie sau cu prea puţini medici pentru numărul de locuitori. Dat fiind accesul dificil al pacienţilor la servicii de sănătate, vizita caravanei în localităţi aflate la mai mult de 20 de kilometri de cel mai apropiat spital public este cu atât mai utilă”, a precizat Cezar Irimia, preşedintele APCR.

O componentă foarte importantă a campaniei, pe lângă testări, o reprezintă informarea şi educarea pacienţilor. De aceea, în spaţiile de investigaţii vor exista pliante, afişe cu informaţii despre diabet, bolile cardiovasculare, dar şi importanţa efectuării analizelor anuale de sânge.
Rata mortalităţii din cauze tratabile este cea mai mare din Uniunea Europeană şi de peste două ori mai mare faţă de media din ţările europene. Peste o treime din decesele din România, în 2018, au fost cauzate de bolile cardiovasculare.
Speranţa de viaţă la naştere a crescut în România cu mai mult de patru ani între 2000 şi 2019, dar rămâne printre cele mai scăzute din Europa. Cheltuielile cu prevenţia au continuat să scadă şi plasează România pe penultimul loc în UE.
Densitatea medicilor şi a asistenţilor medicali rămâne cu mult sub media UE. În 2019, aveam 3,2 medici la 1 000 de locuitori (media UE este 3,9). Ca multe zone rurale sunt slab deservite de servicii de sănătate, iar accesul este îngreunat de infrastructura de transport deficitară. România rămâne ţara cu a doua cea mai mică sumă cheltuită pentru sănătate, atât pe cap de locuitor, cât şi ca pondere din PIB. Prevalenţa diabetului zaharat în România este de 11,6%, iar 28,1% din populaţie are prediabet. Îngrijorător este faptul că decesele legate de diabet zaharat sunt de două ori mai numeroase în România comparativ cu ţările mai dezvoltate din UE.
Caravana „Sănătatea vine la tine” este organizată de APCR în parteneriat cu asociaţii de diabet din toată ţara (Asociaţia Diabeticilor din Reşiţa, ASCOTID Târgu Mureş, ACES Iaşi – Asociaţia pentru consiliere şi educaţie în sănătate, Asociaţia „Da, şi eu pot!”). Acţiunea este susţinută de: Synevo, Novartis, Boehringer Ingelheim, Novo Nordisk, Janssen, Sanofi, Vifor Pharma, Servier şi Wörwag Pharma.
Partenerii medicali sunt: farmaciile Alphega, Roche, Medist Medcam, A1CNow, Asociaţia de pediatrie şi Neurodiab.

Mai multe detalii despre campanie şi programul la zi al caravanei pot fi găsite pe https://aliantapacientilor.ro/.

Ramona BUTNARIU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (1 )