Peste 13.000 de elevi au învățat despre cyberbullying. Profesorii din România se pot înscrie într-o nouă sesiune de formare

Peste 1.100 de profesori din 41 de județe au fost deja formați în cadrul unui program național dedicat prevenirii cyberbullying-ului, iar mai mult de 13.000 de elevi au beneficiat de lecții despre siguranța și comportamentul responsabil în mediul online. O nouă sesiune de înscrieri pentru cadrele didactice este deschisă până la 27 septembrie 2026.
Programul „Educație împotriva cyberbullying-ului în școli”, derulat de Asociația ADFABER cu sprijinul Orange Romania, sub umbrela #ForGoodConnections, intră într-o nouă etapă. Profesorii de gimnaziu și liceu din întreaga țară, indiferent de disciplina predată, se pot înscrie gratuit pentru a participa la sesiunea de toamnă 2026. Inițiativa a fost lansată în primăvara acestui an, iar rezultatele primei etape arată amploarea fenomenului și interesul cadrelor didactice pentru educația privind siguranța online. Peste 1.100 de profesori au fost formați, iar programul a ajuns în peste 390 de școli din 41 de județe, implicând mai mult de 13.000 de elevi. Până acum, profesorii participanți au susținut peste 640 de lecții dedicate cyberbullying-ului.
Cyberbullying-ul, o problemă reală, dar adesea ascunsă
Deși internetul și rețelele sociale fac parte din viața de zi cu zi a adolescenților, hărțuirea online rămâne un fenomen despre care copiii vorbesc prea puțin cu adulții. Potrivit datelor prezentate în comunicat, un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății arată că unul din șase copii de vârstă școlară din Europa experimentează cyberbullying. În același timp, multe dintre victime aleg să nu raporteze agresiunile, fie părinților, fie profesorilor. Lipsa unei conversații deschise poate face ca situațiile de hărțuire să continue fără ca adulții să știe ce se întâmplă.
Programul ADFABER pornește tocmai de la această realitate. Ideea este ca discuția despre cyberbullying să nu fie limitată la o anumită materie sau la orele de dirigenție, ci să poată fi deschisă de orice profesor, folosind materiale pregătite special pentru lucrul cu elevii. „Misiunea noastră este să transformăm școala într-un spațiu în care elevii nu doar că învață tehnologie, ci învață să fie empatici și responsabili în mediul digital”, spune Alin Chiriac, fondatorul Asociației ADFABER.
Unul dintre rezultatele programului este faptul că prevenirea cyberbullying-ului poate fi abordată în cadrul unor discipline foarte diferite. Profesori de matematică, biologie, limba română, limbi străine sau educație fizică au ales să discute cu elevii despre comportamentul în mediul online. Pentru cadrele didactice, programul oferă materiale care pot fi utilizate direct la clasă. Participanții beneficiază de două sesiuni de formare online alături de formatorii ADFABER, planuri de lecție complete, prezentări, fișe de lucru interactive și ghiduri de intervenție rapidă pentru situațiile de cyberbullying.
Pachetul include, de asemenea, materiale video educaționale realizate de elevi pentru elevi, precum și diplome de formare și implementare pentru cadrele didactice și diplome nominale pentru elevi. Efectele sunt vizibile și la nivelul colectivelor de elevi. Potrivit datelor programului, 99,4% dintre profesorii participanți spun că, după lecție, climatul clasei este mai sigur.
„Nu a fost doar o lecție”
Profesorii care au participat la program spun că discuțiile despre cyberbullying au avut efecte dincolo de simpla transmitere de informații. „Nu a fost doar o lecție. A fost un moment de conștientizare. La început, a fost liniște. Apoi, încet, au început să apară povești”, relatează Constanța Pop, profesoară și participantă la cohorta 2026. Experiența unei alte participante, Marcela Avramescu, arată că profesorii nu trebuie să fie specialiști în digitalizare sau psihologie pentru a putea deschide acest subiect în clasă. „O dată cu elevii mei, am învățat și eu multe lucruri”, spune aceasta, recomandând programul colegilor.
Profesorii de gimnaziu și liceu care doresc să organizeze o lecție de prevenție și educație digitală se pot înscrie gratuit în program până la 27 septembrie 2026. Înscrierea se face online și durează câteva minute. Nu este necesară o experiență anterioară în domeniu și nu contează disciplina predată. La final, profesorii primesc diplome de formare și implementare, care pot fi incluse în dosarul profesional, iar elevii pot primi diplome nominale de participare.
Programul „Educație împotriva cyberbullying-ului în școli” este derulat de Asociația ADFABER, organizație nonprofit care promovează educația digitală și dezvoltarea abilităților viitorului în rândul tinerilor și profesorilor din România, cu sprijinul Orange Romania, prin platforma de responsabilitate socială #ForGoodConnections.
Cristina ANDREI
