Patrula de Reciclare invită profesorii din toată ţara la noua ediţie a concursului de educaţie climatică „Nicio baterie la gunoi!”

Zilele acestea a început o nouă ediţie a concursului naţional „Nicio baterie la gunoi!” organizat de Asociaţia Volens, cu sprijinul Siscobat, deschis tuturor unităţilor de învăţământ din ţară. Competiţia va avea loc în perioada 15 februarie – 29 septembrie 2023. Profesorii care îşi înscriu echipele pot include participarea drept una dintre activităţile educaţionale derulate în „Săptămâna Verde”. Ediţia 2023 oferă trei premii la secţiunea de creativitate, pentru cele mai inspirate campanii de mobilizare a comunităţii la colectarea selectivă de baterii şi acumulatori consumaţi. Şase alte premii vor fi acordate echipelor care strâng cele mai mari cantităţi de astfel de deşeuri.
În urma acestui demers, 47.000 de kilograme de baterii şi acumulatori uzaţi au ajuns la reciclare în ultimii ani, în cadrul programului Patrula de Reciclare. Mii de familii au început să se debaraseze corect de acest tip de deşeuri, adică să le depună la puncte speciale de colectare în loc să le arunce la pubelă. „Mai presus de cifre, ne mândrim cu exemple extraordinare de creativitate şi de mobilizare a comunităţilor din partea profesorilor şi elevilor din Patrula de Reciclare. Am descoperit viitori artişti în rândul voluntarilor care au creat afişe şi fluturaşi. Am găsit viitori profesori în rândul tinerilor care au explicat cu pricepere adulţilor de ce trebuie să colecteze bateriile. Profesorii cu iniţiativă au făcut din şcolile lor nu doar un punct de colectare a bateriilor, ci şi un punct de referinţă – locul unde comunitatea vine pentru informaţii şi îndrumare în ceea ce priveşte bunele obiceiuri faţă de mediul înconjurător. Copiii au descoperit o nouă bucurie – aceea de a vedea cum se adună bateriile şi de a şti că asta se datorează acţiunilor lor. Este emoţionant să vezi cum zâmbesc privind locul unde se strâng bateriile consumate în şcoală – «comoara» la care contribuie cu toţii, din grijă pentru Planetă”, a precizat Alexandra Arnăutu, directorul de program, specificând că pentru participarea la competiţie este nevoie doar ca profesorii să fie înscrişi în Patrula de Reciclare – ceea ce pot face, gratuit, pe http://www.patruladereciclare.ro.
Toţi profesorii înscrişi vor avea acces la resurse educative şi suport pentru desfăşurarea activităţilor la clasă şi în comunitate. „Reuşita colaborării din ediţia trecută a concursului «Nicio baterie la gunoi!» ne-a confirmat faptul că am ales să susţinem un proiect bine conturat, apreciat de profesori şi de elevi deopotrivă. Este un proiect care contribuie constant la educaţia verde a comunităţilor. Colectarea bateriilor şi a acumulatorilor uzaţi este un proces dificil. Aceste mici obiecte au cea mai mare şansă să se rătăcească prin coşurile de gunoi, devenind o sursă de poluare. Copiii, cei mai mari consumatori de baterii, sunt şi cei care pot învăţa să le recupereze şi să le colecteze corect. Noi le venim în ajutor prin preluarea şi reciclarea acestor deşeuri. Prin implicarea profesorilor şi copiilor, mii de kilograme de baterii consumate ajung să fie colectate separat pentru a fi reciclate în siguranţă în loc să sfârşească în gropile de gunoi. Sunt performanţele la care am ajuns lucrând împreună ca o echipă bine rodată, pentru a asigura proiectului un impact tangibil în reducerea poluării”, a punctat Mihaela Şerban, administrator Siscobat.
Pentru echipele care vor colecta cele mai mari cantităţi de baterii uzate şi cele care vor promova cu succes acest obicei în comunităţile lor sunt pregătite premii. Acestea vor consta în materiale sau echipamente pentru dotarea şcolii sau pentru uz didactic, la alegerea profesorului coordonator. Colectarea bateriilor epuizate şi a deşeurilor electrice este una dintre cele 10 teme abordate în ebook-ul gratuit „Ghidul Bunelor Eco-Maniere” – noul cod de conduită pentru epoca schimbărilor climatice, publicat de Asociaţia Volens în cadrul programului Patrula de Reciclare.

Diana ARON

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )