„Părintele e suveran şi pentru educaţia copilului său face orice”

De-a lungul anilor, profesorii s-au tot plâns de faptul că au prea mulţi elevi în clasă pentru a putea să ofere o educaţie de calitate individualizată. Şi, problema continuă să persiste. După ce aproape 3.000 de profesori s-au înscris în platforma civică digitală, dedicată lor, numită Inspectoratul Şcolar Civic, înfiinţată de World Vision România, au fost aplicate o serie de chestionare legate de activitatea profesorilor, atât cea de la clasă cât şi cea administrativă. Prin intermediul unui comunicat, organizaţia a anunţat că jumătate din cele peste 800 de cadre didactice respondente, la cel mai recent chestionar, consideră că au prea mulţi elevi în clasa lor pentru a face o educaţie de calitate pe măsura nevoilor fiecărui elev.
În mediul urban sunt 56% dintre profesorii ce au răspuns la chestionar şi care reclamă această problemă, iar în mediul rural sunt 34%. World Vision pune scăderea numărului de elevi din mediul rural pe seama mai multor factori. Printre aceştia se evidenţiază scăderea natalităţii, migraţia, scăderea numărului de şcoli şi licee din rural şi înscrierea copiilor acestor copii în mediul urban sau peri-urban.
Deputatul Luminiţa Barcari subliniază că problema numărului mare de elevi la clase se manifestă mai acut în mediul urban. „Cel puţin, în mediul urban sunt şcoli care funcţionează şi în trei schimburi, iar asta nu este normal. Sunt şi 32 de elevi la clasă. Noua lege diminuează numărul de elevi în clasă, dar s-a aplicat pentru cei care au început un ciclu de învăţământ anul acesta. Dar, mai este o problemă. Sunt şcoli preferate de părinţi. Este o presiune fantastică asupra şcolii şi asupra unui cadru didactic de nu îţi poţi imagina. Pentru rezultatele obţinute, renume, că sunt profesori foarte buni care pregătesc elevii la un anumit nivel. Ca să intre copilul la clasa pregătitoare la o anumită şcoală, îşi fac mutaţie în zona respectivă. Eu ştiu prin ce trec directorii şi cadrele didactice de la o şcoală de renume, când înscriu copiii la clasa pregătitoare. Cum îi împarţi? E şi normal că se mai suplimentează cu unul sau două locuri, cât prevede legea. Deci şi părinţii ar trebui să fie înţelegători, să înscrie copilul la şcoala din cartier. Dar nu poţi să le impui, normal. Unii profesori sunt chiar buni. Dar nu sunt în şcoala aia de top…Dar nu poţi să comentezi ce zice părintele. Căci, părintele e suveran şi pentru educaţia copilului său face orice”, a precizat la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, Luminiţa Barcari. Aceasta atrage atenţia că în învăţământ se leagă totul. Este nevoie de infrastructură şcolară, căci acolo unde funcţionează trei schimburi este clar că mai trebuie un corp de clădire. Apoi, profesori mai bine pregătiţi. Iar pentru aceştia, noua lege vine cu nişte prevederi extraordinare la începutul cariere, cu masteratul didactic plătit. Astfel încât, elevii buni să se îndrepte şi către calea carierei didactice. „Din ce în ce, ies profesorii din sistem la pensie. Şi, ne rugăm de ei să vină să mai predea, că nu mai găsim alţii. Intervine această problemă la disciplina mea, cea de chimie, apoi la fizică şi limbi străine. Trebuie să pregătim noua generaţie de cadre didactice…Acum, dacă au crescut şi salariile, poate că vor fi studenţi ce se vor orienta şi către cariera didactică. Mi-aş dori asta foarte mult, pentru viitorul copiilor şi nepoţilor noştri…Dacă avem infrastructură, cadre didactice bine pregătite ce vor da rezultate, atunci şi părinţii vor fi mai relaxaţi. Dacă avem şi copii mai puţini, în clasă. Trebuie să îndeplinim toate aceste condiţii. Ca părintele să ştie că-şi duce copilul la şcoala din cartier şi că acolo are condiţii similare unei altei şcoli de top. Dar, lucrul acesta nu se poate face peste noapte. Eu sper ca această lege să producă efecte şi să facă exact ce am scris noi, acolo. Bacalaureatul nu s-a dat conform Legii 1 şi legat de buget, celebrul 6% care nu s-a respectat niciodată. Deci, Legea 1 nu a fost aplicată sută la sută niciodată. Atunci, despre ce vorbim?”, a mai adăugat deputatul liberal ialomiţean.

Ramona BUTNARIU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )