Oxid de etilenă găsit în produsele comercializate din țară
Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică având peste 31 de ani de activitate în domeniul apărării drepturilor şi intereselor economice ale consumatorilor, îi solicită Președintelui Secretar de Stat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Dr. Robert Viorel Chioveanu, să-l demită pe Mihai Ponea din funcția de director general al Direcției Generale Siguranţa Alimentelor pentru modul incalificabil în care a încercat să inducă în eroare consumatorii într-o emisiune TV. Discuția televizată a avut loc la o oră de maximă audiență (21:00), iar subiectul a fost absența oxidului de etilenă din alimentele retrase de la vânzare în ultimele luni de marile reţele comerciale.
Directorul general al Direcției de Siguranță Alimentară din ANSVSA, Mihai Ponea, a mușamalizat problema. Deși din notificările existente pe site-ul ANSVSA reiese foarte clar că în acele loturi de alimente retrase de la vânzare s-a identificat o concentrație de oxid de etilenă ridicată, prezenţa acesteia nefiind permisă în nicio cantitate în alimente, directorul general Mihai Ponea a indus în eroare telespectatorii prin ceea ce a afirmat. „În ultimele două luni, într-adevăr, ANSVSA a rechemat şi a retras de pe piață în jur de trei milioane de alimente, produse alimentare. Dar, în urma analizelor efectuate, nu s-a identificat oxidul de etilenă. Motivul retragerii şi rechemării de la consumatori a fost pe principiul precauției. Este foarte important un pic să lămurim istoricul oxidului de etilenă care a apărut în Europa încă de la sfârșitul anului 2020. Acel aditiv E410 în componența căruia avem acea gumă de guar este un arbore din Asia, care pe timpul transportului a fost tratat cu un dezinfectant, lucru interzis în Europa și permis în țările asiatice. Când s-a constatat că în acest aditiv există cantități infime de oxid de etilenă, oxidul de etilenă a intrat în compoziția E410 care a intrat în înghețată, în sucuri sau alte produse alimentare. Repet, în toate analizele efectuate, în înghețată, chifteluțe, suc și alte produse, nu s-a identificat acest oxid de etilenă, sub limita detectabilă”.
Totodată, Asociația Pro Consumatori a informat Comisia Europeană şi Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară în legătură cu prestația lamentabilă şi duplicitară a directorului general Mihai Ponea legat de dezinformarea consumatorilor despre oxidul de etilenă din alimentele retrase de la vânzare datorită notificărilor postate de operatorii economici din domeniul comerțului de pe site-ul ANSVA.
Petruța RIDICHE