„Nu elevii trebuie să se adapteze la stilul profesorului, ci profesorul trebuie să evolueze, în acord cu noile generaţii”
• spune Rodica Luminița Barcari, deputat PNL Ialomița, vizavi de actuala lege a educației
Ialomițenii, care și-au exercitat dreptul de vot, au ales ca trei profesori să îi reprezinte în Parlamentul României pentru următorii patru ani. Este vorba de Rodica Luminița Barcari (fost inspector șef al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, secretar de stat în Ministerul Învățământului) care a obținut un mandat de deputat din partea PNL și doi reprezentanți de la AUR – Alianța pentru Unirea Românilor – Rodica Boancă și Adrian Costea , ce vor activa în Senat.
Prezentă la Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, Luminița Barcari și-a manifestat speranța că învățământul ialomițean și nu numai că aibă de câștigat grație faptului că trei cadre didactice au ajuns în Parlament.Cel puțin din punctul ei de vedere, deja a început să-și completeze agenda cu tot felul de propuneri pe care se dorește să se transforme în inițiativă legislativă. „Eu sper din tot sufletul ca și colegii mei de la Alianța pentru Unirea Românilor, profesori fiind, să fie alături de noi și să construim ceva acolo. În ce mă privește, eu mi-aș dori să schimb Legea educației. Actuala lege a educației a fost modificat de nu știu câte ori, nici nu mai ținem minte. Trebuie să facem o lege coerentă și adaptată la noile vremuri. Cum a fost cu învățarea online. Am făcut modificări pentru că într-adevăr cu poți să plătesc un profesor, care să desfășoare activitatea de predare învățare evaluare online, dacă nu ai o bază legală?Și au fost multe modificări de-a lungul timpului… și cu numărul de elevi la clasă, nu e cazul să le enumăr. Cert e că se dorea, la un moment dat, se scrie o nouă lege în care toate aceste modificări să fie incluse, dar să fie bine articulate, armonizate. Trebuie să ținem atât de vremuri, dar și de evoluția societății în ansamblu. Nu elevii trebuie să se adapteze la stilul profesorului, ci profesorul trebuie să evolueze, în acord cu noile generații ”, a precizat Luminița Barcari, specificând că generațiile mai vechi de copii, de acum 20 de ani, nu se mai potrivesc cu cei din prezent , ca mentalitate și stil. Ca atare și legea educațională trebuie să fie în acord cu vremurile în care trăim.
În altă ordine de idei, presa centrală a dat nenumărate exemplu de parlamentari care, de-a lungul celor patru ani de mandat, au luat cuvântul în plen de două sau trei ori. Din acest punct de vedere, pentru Luminița Barcari lucrurile nu vor sta deloc așa. Chiar dacă i se pare prematur să avanseze o părere certă asupra activității sale viitoare acum, Luminița Barcari afirmă că nu poate să nu intervină atunci când sunt ceva de spus. „De obicei eu nu pot să nu intervin atunci când am ceva de spus. De fiecare dată am făcut acest lucru și când sunt în Consiliul Județean. Asigur că vei avea întotdeauna ceva de spus. Nu, nu e cazul. Adică, cetățenii îți dau votul,îți acordă încrederea lor și tu să te duci acolo doar să fii de acord cu ceilalți și să nu ai nicio inițiativă? Dacă iei cuvântul nu trebuie să nu sunt în acord cu principiile sau actele normative pe care le promovează partidul… În ceea ce privește încrederea românilor în Parlament, ca aceasta să crească … Mi-a fost dorit din tot sufletul să se întâmple acest lucru. Probabil și insuficientă informează a populației despre atribuții unui parlamentar a determinat prezența scăzută la vot… Eu sper din tot sufletul ca pe măsură ce trece timpul să facem, într-adevăr, o campanie de informare a populației și să fim mai vizibili ca parlamentari. De obicei, doar Guvernul este foarte vizibil în Parlament. De obicei apar știri negative, că uite cum fug după ciolan,că uite ce se ceartă în Parlament și astfel de informații dau percepția asta negativă asupra parlamentarilor. Eu cunosc mulți oameni care chiar și-au făcut treaba. Toate aceste legi ce au fost benefice pentru societate acolo se discută, se dezbat. Unii chiar își fac treaba. De ce să iasă în evidență doar chiulangii, doar cei care nu nu treabă? Peste tot avem oameni și oameni. Și locul nostru de muncă sunt oameni foarte buni și oameni care nu-și fac treaba ”, a mai adăugat deputatul liberal ialomițean.
Diana ARON