„Noul sezon competiţional este foarte important şi dorim să obţinem rezultate cât mai bune”

Atunci când autorităţile sunt sensibile la nevoile sportivilor, aceştia prind parcă mai mult de curaj în lupta pentru obţinerea de performanţe. Şi anul acesta, Consiliul Judeţean Ialomiţa a aprobat finanţările necesare pentru a sprijini sportul de performanţă, practicat la nivel de judeţ. Printre proiectele depuse – în cadrul programului sportiv de utilitate publică „Promovarea sportului de performanţă”, pentru anul 2022/sezonul competiţional 2022-2023 – s-a numărat şi cel al Asociaţiei Judeţene de Scrimă – Scrima ialomiţeană prezent şi viitor, Scrimerii ialomiţeni în arena internaţională – total 48.166 lei (2022 – 41.706 lei; 2023 – 6.460 lei).
Graţie programului, în perioada 10- 17 iulie , tinerii scrimeri ai celor două cluburi slobozene Clubul Sportiv Şcolar şi Clubul Sportiv Municipal Unirea au avut posibilitatea să efectueze un stagiu de practică în staţiunea prahoveană „Cheia”, în vederea pregătirii noului sezon competiţional. „Acţiunea face parte din cadrul proiectului – Scrima ialomiţeană, prezent şi viitor. Drept urmare, tinerii sabreori mulţumesc Consiliul Judeţean Ialomiţa pentru sprijinul financiar acordat. Noul sezon competiţional este foarte important şi dorim să obţinem rezultate cât mai bune. Susţinerea financiară este foarte importantă şi Consiliul Judeţean ne sprijină de mulţi ani pentru ca

sportivii noştri să beneficieze de cele mai bune condiţii, să poată participa la competiţii. Vreau să subliniez, încă o dată, că toate performanţele nu ar fi putut fi obţinute şi fără sprijinul Consiliului Judeţean”, a precizat prof. Marin Cruţu, directorul Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport (DJTS) Ialomiţa.

Marius BĂDRĂGAN

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (1 )