Noul primar de la Ciulniţa, Ionuţ Belu, şi-a preluat legal mandatul
Locuitorii comunei Ciulniţa au, de puţin timp, un primar legal învestit în funcţie, în persoana social-democratului Ionuţ Belu, care va sluji, alături de echipa de consilieri locali, comunitatea pentru următorii patru ani. Ceremonia de învestire a avut loc, mai exact, joi, 24 octombrie 2024, în Sala de festivităţi a Căminului Cultural din satul Poiana. La eveniment au participat Adrian Ionescu (secretarul general al judeţului Ialomiţa), Andreea Tastaman (reprezentantul Prefecturii Ialomiţa); Ionuţ Belu (noul primar al comunei Ciulniţa); Stelică Gheorghe (vechiul primar al comunei Ciulniţa, care a predat situaţia exactă a proiectelor aflate în diferite stadii de execuţie consilierilor şi noului primar); noii consilieri locali validaţi în funcţie şi consilieri din mandatul trecut; cetăţeni din comuna Ciulniţa.
Ordinea de zi a cuprins atât depunerea jurământului de către primar, cât şi a consilierilor locali validaţi.
Reprezentantul Prefecturii Ialomiţa, consilierul juridic, Andreea Tastaman a dat citire Ordinului Prefectului, informând că din numărul total de 11 consilieri locali, au fost validaţi 9 consilieri locali, care urmează să depună jurământul şi să-şi intre în atribuţii. „Este un moment festiv şi doresc să vă urez mult succes în îndeplinirea mandatului obţinut. Nu este o muncă uşoară, fiindcă sunt foarte multe de înfăptuit în comună. Vă recomand ca acest mandat, pe care l-aţi obţinut prin girul cetăţenilor, să fie bazat pe transparenţă, corectitudine şi colaborare”, a declarat Andreea Tastaman, după care, rând pe rând, consilierii locali au depus jurământul.
Acelaşi lucru l-a făcut şi noul primar validat, Ionuţ Belu, care înainte a ţinut să mulţumească tuturor celor ce şi-au rupt câteva momente din viaţa lor pentru a-i fi alături. „Vă mulţumesc că sunteţi într-un număr atât de mare, alături de mine şi colegii mei. Din ce îmi aduc aminte – fiind consilier local pe liste încă din 2004 – este pentru prima oară când se întâmplă ca o şedinţă de genul acesta să fie cu oamenii alături de noi, ceea ce îmi creează o emoţie extraordinar de mare. Sincer îmi vine să şi plâng, dar încerc să mă abţin. Suntem astăzi aici pentru a depune jurământul. Voi jura, în faţa dumneavoastră, a cetăţenilor, că, împreună cu echipa mea, voi face tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru a duce lucrurile la bun sfârşit. Aş dori să mulţumesc domnului secretar general al judeţului, care a ţinut să ne fie aproape şi cu siguranţă va fi alături de noi pe tot parcursul mandatului. De asemenea, îi mulţumesc domnului primar al oraşului Amara, Valentin Moraru, prietenul meu de foarte mult timp, care a venit să-mi fie alături. Amândoi ne dorim o colaborare strânsă şi o apropiere cât mai bună faţă de oameni. Şi, de ce nu, să facem lucruri minunate împreună”, a subliniat Ionuţ Belu.
Secretarul Consiliului Județean Ialomița, Adrian Ionescu l-a asigurat pe primar de susţinerea autorităţilor judeţului. „Mă bucur să fiu, astăzi, împreună cu dumneavoastră. Este un moment emoţionant pentru comunitatea din localitatea Ciulniţa. Aş dori să îl felicit oficial pe domnul primar şi pe domnii consilieri. Veţi avea, cu siguranţă, foarte mult de muncă. Întotdeauna, într-o comunitate locală, indiferent de cât de dezvoltată este, orizonturile de aşteptare ale cetăţenilor sunt din ce în ce mai mari. Iar aleşii poporului vor trebui să se ridice la înălţimea acestor aşteptări. Vreau să vă transmit, din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, Marian Pavel, un mesaj de susţinere, solidaritate, respect şi dorinţa de a colabora bine. Contaţi pe sprijinul nostru. Vă doresc mult succes în atingerea obiectivelor propuse cetăţenilor în campania electorală, pentru care aceştia v-au dat girul. Iar dacă doriţi să realizaţi şi alte iniţiative pe lângă cele promise, ar fi extraordinar”, a precizat secretarul general al judeţului Ialomiţa.
„Administraţia pe care o conduc va fi una de uşi deschise”
Acum, că şi-a preluat oficial atribuţiile, primarul Ionuţ Belu nu vrea să piardă nicio clipă pentru a trece la treabă. Căci este conştient că timpul trece fără să-ţi dai seama şi vrea să îndeplinească promisiunile făcute cetăţenilor. Alături de echipă va lucra neobosit şi va pune preţ pe transparenţă, aşa încât cetăţenii să ştie în permanenţă tot ceea ce se face pentru comunitate. Primarul Belu speră, totodată, într-o bună colaborare cu toţi consilierii locali, ca aceştia să conştientizeze că trebuie să lucreze doar pentru binele oamenilor şi nu pentru interesele politice. Iar şedinţele de Consiliu Local vor fi transmise live, în limita posibilităţilor.
Una peste alta, alesul local vrea să le spună cetăţenilor că este convins că, împreună cu ei, va putea construi un viitor mai bun pentru Ciulniţa. „Am încredinţarea că, împreună, vom putea construi un viitor mai bun pentru toţi locuitorii comunei noastre. Vă mulţumesc din suflet pentru încrederea acordată şi pentru că aţi decis să vă puneţi speranţele în mine, în această misiune de a sluji comunitatea noastră. Angajamentele mele faţă de dumneavoastră sunt clare, ferme şi pline de respect. Voi milita pentru transparenţă şi deschidere în administrarea comunei. Promit să menţin o legătură constantă şi deschisă cu fiecare dintre dumneavoastră. Voi organiza periodic întâlniri cu cetăţenii pentru a discuta problemele şi sugestiile dumneavoastră. Voi face toate demersurile necesare pentru ca deciziile care privesc comuna să fie publice şi transparente. Voi asigura un acces liber la informaţiile publice şi voi facilita dialogul cu toţi locuitorii. Administraţia pe care o conduc va fi una de uşi deschise. Voi lupta, de asemenea, pentru dezvoltarea economică şi atragerea de investiţii. Îmi asum angajamentul de a atrage noi investitori şi de a dezvolta economia locală. Voi colabora cu autorităţile judeţene şi naţionale pentru a pune comuna Ciulniţa pe harta dezvoltării economice. Este prioritar pentru mine să creăm noi locuri de muncă şi să susţinem micii întreprinzători locali. Voi sprijini fermierii şi producătorii locali, astfel încât munca lor să fie valorificată la adevăratul ei potenţial. Modernizarea infrastructurii este o altă prioritate a noastră, foarte importantă. Căci, infrastructura reprezintă fundaţia unei comunităţi prospere. Mă angajez să îmbunătăţesc drumurile, reţelele de apă şi canalizare, să extind şi să modernizez iluminatul public, să dezvolt reţele de internet de mare viteză pentru toţi locuitorii. Voi lucra intens pentru a atrage fonduri europene şi guvernamentale necesare proiectelor de modernizare ale comunei. De asemenea, voi acorda o atenţie deosebită reabilitării şcolilor şi grădiniţelor, pentru ca generaţiile viitoare să aibă parte de cele mai bune condiţii de educaţie”, a punctat primarul Ionuţ Belu, specificând că va implementa şi programe pentru protecţia mediului şi a spaţiilor verzi. Protecţia mediului va fi o prioritate, astfel încât se va reduce risipa şi va fi implementat un sistem eficient de colectare selectivă a deşeurilor. Totodată, va susţine proiectele care au ca scop utilizarea energiilor regenerabile şi promovarea unui mod de viaţă ecologic.
„Aceste angajamente nu sunt doar simple cuvinte, ci promisiuni ferme”
Nu în ultimul rând, primarul îşi doreşte ca fiecare cetăţean din Ciulniţa să aibă acces la servicii publice de calitate. De aceea va îmbunătăţi accesul la sănătate prin dezvoltarea dispensarului comunal şi facilitarea colaborării cu medici specialişti. Şi va investi în dezvoltarea serviciilor sociale, pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile, bătrânilor şi familiilor aflate în dificultate. Educaţia şi cultura pentru generaţiile viitoare este prioritară pentru Ionuţ Belu, fiindcă este convins că reprezintă fundamentul unei comunităţi puternice. „Mă angajez să susţin educaţia copiilor din Ciulniţa prin investiţii în infrastructura şcolară şi prin sprijinirea activităţilor extraşcolare. Voi pune accent pe promovarea culturii locale, organizând evenimente culturale şi tradiţionale care să aducă împreună generaţiile şi să păstreze vie moştenirea noastră comunală. Siguranţa cetăţenilor este o prioritate absolută. Mă angajez să colaborez cu autorităţile de ordine publică pentru a asigura un climat de linişte şi securitate în comună. Vom spori prezenţa Poliţiei Locale şi vom investi în supraveghere video în zonele sensibile pentru a preveni orice formă de infracţionalitate. Voi dezvolta infrastructura sportivă a comunei pentru ca tinerii să aibă spaţii moderne unde să practice sporturi şi să se dezvolte sănătos. Voi sprijini organizarea de competiţii sportive locale şi vom încuraja implicarea activă a tinerilor în viaţa comunităţii. Împreună, putem crea un viitor mai bun pentru tinerii noştri, oferindu-le toate condiţiile pentru a rămâne şi a prospera în comună. Aceste angajamente nu sunt doar simple cuvinte, ci promisiuni ferme. Am venit în faţa voastră nu doar pentru a câştiga alegerile, ci pentru a lucra împreună cu voi, zi de zi, pentru binele comunei Ciulniţa. Voi fi alături de voi, nu doar în momentele bune, ci şi în cele mai dificile, pentru a găsi soluţii împreună.
Sunt convins că, prin dialog, respect reciproc şi colaborare, vom reuşi să facem din Ciulniţa un exemplu de comunitate prosperă şi unită. Împreună vom reuşi, împreună vom construi viitorul comunei noastre”, le transmite cetăţenilor, primarul comunei Ciulniţa.
Cristina ANDREI