Noi reguli valabile odată cu prelungirea stării de alertă

În contextul epidemiologic actual, pe 20 septembrie, s-a decis, oficial, prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 10 septembrie 2021. De asemenea, Guvernul a adoptat noi măsuri care se vor aplica pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Cetățenii trebuie să știe că, în localitățile cu incidența cumulată la 14 zile mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori se instituie o serie de norme pentru desfășurarea activităților, permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane: cele vaccinate împotriva virusului SARS-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare; cele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid privind infecția cu virusul SARS-Cov-2 efectuat cu minim 48 de ore înainte; persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Cov-2.

Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene. Astfel, organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea «Verificare reguli interne» din aplicația mobilă «Check DCC». Nu se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

Această decizie este valabilă pentru operatorii economici care administrează locuri de joacă în spații închise, fără a depăși, însă, 50% din capacitatea maximă a spațiului și intervalul orar 5:00-24:00. De asemenea, este vizată organizarea și/sau desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și concertele. În acest caz, nu trebuie să se depășească procentul de 50% din capacitatea maximă a spațiului, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie.

În ceea ce privește organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.), se permite un număr de participanți de maximum 150 de persoane în exterior și 100 în interior. Această situație este valabilă doar în unitățile administrative-teritoriale în care incidența cumulată la 14 zile mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. La stabilirea numărului de participanți nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.

Nu în ultimul rand, în județele/localitățile cu incidența cumulată la 14 zile mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, este permisă organizarea a astfel de evenimente, cu un număr de maximum 200 de participanți în interior. O a doua condiție este să se asigure o suprafață de cel puțin 2 metri pătrați pentru fiecare persoană.

 

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )