Noi nereguli în industria muncii depistate de ITM Călărași

În perioada 18 – 22 octombrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călăraşi a efectuat controale de rutină în domeniile fabricarea produselor din beton, agricultură, construcții, comerţ și alte segmente conexe.

În urma verificărilor, inspectorii au identificat mai multe deficiențe: neacordarea drepturilor salariale; neplata concediului de odihnă la încetarea activităţii; lipsa dovezii înmânării unui exemplar din CIM salariatului; societatea nu a marcat şi semnalizat cu toate dispozitivele zonele de lucru din șantier; nu s-a făcut dovada existenţei deciziei de numire a persoanei cu responsabilități în stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor și acordarea primului ajutor; societatea nu a asigurat în cantități suficiente EIP și materiale igienico-sanitare pentru evitarea infectării cu virusul SARS CoV 2.

Inspectorii din cadrul compartimentului relaţii de muncă au verificat 28 de angajatori, dintre care patru au fost sancţionaţi şi s-au aplicat amenzi în valoare de 2000 de lei. Prin urmare, au fost dispuse 38 de măsuri cu termene precise de rezolvare. Inspectorii din cadrul compartimentului securitate şi sănătate în muncă au efectuat, în total, 15 controale, iar 11 angajatori au fost sancţionaţi. Pentru remedierea neregulilor, s-au aplicat  29 de măsuri cu termene precise de rezolvare.

În continuare, va continua verificarea modului de respectare a Legii nr.55/2020, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.

Cătălina GHEORGHE

 

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )