Noi controale ITM Călărași, în vederea combaterii muncii nedeclarate

În perioada 11 – 15 aprilie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași a efectuat controale în vederea combaterii muncii nedeclarate și pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă.
La nivelul județului, în total, au fost efectuate 29 de controale în domeniul relaţiilor de muncă, sancţionaţi trei angajatori şi s-au aplicat amenzi în valoare de 2.000 de lei. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, s-au efectuat 27 de controale, 22 de angajatori au fost sancţionaţi şi s-au aplicat amenzi în valoare de 14.000 de lei. Pentru neconformităţile constatate au fost dispuse măsuri cu termene precise de remediere.
Acţiunile de control au fost efectuate în diferite domenii de activitate, precum lucrări de instalaţii electrice, protecţie şi pază, panificaţie, activităţi ale centrelor de fitness, construcţii, comerţ, agricultură și așa mai departe.
Printre neconformităţile constatate, se numără, în principal: necompensarea concediilor de odihnă la încetarea CIM; neacordarea drepturilor salariale; angajatorul nu ţine evidenţa orelor prestate de salariaţi cu ora de începere şi de sfârşit a programului de lucru; necompensarea concediilor de odihnă la încetarea CIM; angajatorul nu face dovada comunicării deciziilor de încetare CIM, a adeverinţei de vechime şi extrasului REVISAL; nerespectarea termenelor de transmitere în REVISAL a elementelor CIM (modificări, suspendări); societatea nu a semnalizat cu toate dispozitivele locurile de muncă în care pot apărea atmosfere explozive; nu toate prizele sunt inscripţionate cu valoarea nominală a tensiunii de alimentare; necomunicarea evenimentului la inspectoratul teritorial de muncă în termenul prevăzut de lege; nepermiterea accesului în incinta societăţii, a inspectorilor de muncă; spaţiul destinat desfăşurării activităţilor la punctul de lucru era supraaglomerat (inclusiv din cauza depozitării materiei prime).
În continuare, Inspcetoratul Teritorial de Muncă al județului Călărași are în derulare Campania Naţională în domeniul construcţiilor, acţiuni de monitorizare privind riscurile existente la locurile de muncă, din întreprinderile mici și așa mai departe.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (1 )