„Noi avem o altă natură de a face politică, mai comunitară, mai maternă”

• spune Mihaela Stan, preşedintele USR Valea Ciorii • politica din România este foarte polarizată, foarte masculinizată

Întotdeauna se bate moneda ca şi oamenii de valoare, profesioniştii, să se implice în viaţa politică. Dar, aceştia preferă să stea în umbră, puţini încumetându-se să păşească în meandrele tenebroase ale politicii. Unde, se ştie că trebuie să fii tare de înger, căci atacurile sunt la ordinea zilei. Nu contează nici dacă eşti femeie, căci, în politică, adversarii uită de maniere. Însă, pe zi ce trece, urmaşele Evei demonstrează că pot face faţă provocărilor, uneori chiar mai bine decât politicienii bărbaţi.
În Ialomiţa, Mihaela Stan (preşedintele USR Valea Ciorii) a demonstrat acest lucru. Este profesionistă şi ştie ce vrea. Trăieşte o viaţă dublă, dacă se poate spune astfel. De mai bine de zece ani este profesor universitar la Londra, în Anglia, unde are parte de un altfel de parcurs profesional, decât în România. În Ialomiţa a apărut acum şapte ani, cu prilejul unei vizite ce s-a transformat într-o implicare civică. De curând, a luat şi o culoare politică, devenind membru USR Ialomiţa, deşi este bucureşteancă la origine. „Sunt doi ani de când am intrat în politică şi m-au inspirat modelele tehnocrate. Sunt o profesionistă, bună la ce fac şi mi-am imaginat aşa un rol, în politică, în care îmi pun expertiza la bătaie. Au fost tot felul de modele, de la Dacian Cioloş, până la alţi oameni din filiala noastră, precum Octavian Săvoiu şi Laura Butilă. Ei erau deja în organizaţie şi făceau lucruri care mi se păreau fenomenale pentru acest colţ rural. M-au inspirat”, a precizat la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, Mihaela Stan.
Întrebată dacă politica este un domeniu destinat exclusiv bărbaţilor, Mihaela Stan şi-a manifestat încântarea de a aborda acest subiect. În opinia ei, politica poate fi făcută şi de către femei. În ţările dezvoltate, rolul femeii este mai egalitar. Femeile participă activ la viaţa politică. Un bun exemplu este Margaret Thatcher, „doamna de fier” din Anglia. Apoi, Hillary Clinton (fost secretar de stat în administraţia Barack Obama şi senator de New York), Angela Merkel (prima femeie cancelar în istoria Germaniei) şi alte reprezentante ale sexului frumos. „Cred că femeile au un rol în politică, dar, totuşi, diferit. Tindem să avem aşteptări, de la femeile politician românce, care nu sunt în concordanţă cu natura lor ca politicieni. Politica se face la şpriţ, iar bărbaţii stau la şpriţ. O femeie nu va sta la şpriţ. Unde găsim femeia? O găsim la şedinţele cu părinţii, la şcoală, unde se iau decizii cu adevărat importante pentru comunitate. Noi avem o altă natură de a face politică, mai comunitară, mai maternă. Şi, asta nu se prea potriveşte cu politica din România, care este foarte polarizată, foarte masculinizată. Sunt macho care se bat şi noi nu prea mai avem loc pe-acolo, decât la modul decorativ. De cele mai multe ori, nu avem un rol activ. Sau, când dorim să avem, lucrul acesta este privit ca o ciudăţenie, acces de isterie sau ceva care nu se potriveşte în peisaj şi trebuie eliminat cumva. Într-adevăr, la acest moment, tinde să fie un dezavantaj faptul că eşti femeie, în politică. Noi nu suntem aşa de vocale. Dacă încercăm să ne spunem părerea, din cauza tonului mai ridicat, tindem să fim catalogate drept isterice, în loc să arătăm constructive şi convingătoare. Cred că sunt şi avantaje, dar încă nu am ajuns la ele, nu le cultivăm aşa cum ar trebui”, a punctat Mihaela Stan, specificând că, actualmente, femeia politician care o inspiră este Oana Ţoiu. Însă, au mai fost Monica Macovei, Laura Codruţa Kövesi ( care nu a fost politician, dar a inspirat-o ca rigoare, prestanţă şi seriozitate).
Uşor, uşor, femeile şi-au făcut loc în politică. Dar, vremea la care o femeie va ajunge preşedintele României, încă este departe. Preşedintele USR Valea Ciorii speră să ajungă, să trăiască, să vadă aşa ceva. Într-adevăr, România a avut o femeie premier, anume pe Viorica Dăncilă. Însă, nu a convins-o ca lider pe Mihaela Stan, ci ca figură politică: „Putea să fie orice femeie în locul ei. Mereu au fost dubii asupra Vioricăi Dăncilă, că merită acel post. Încă aştept femeia prim ministru care să simt că merită acest post, că s-a bătut pentru asta”.

„Băieţii noştri ţin la funcţii”

Rolul femeilor în politică este important, li se recunosc meritele, însă atunci când aspiră la funcţii, încă există piedici şi prejudecăţi. Bunăoară în organizaţia USR Ialomiţa, din care Mihaela Stan face parte, au fost aleşi numai bărbaţi ca vicepreşedinţi. Ori asta i s-a părut foarte dureros, căci i s-a cam tăiat avântul de acţiona. „Eu vin dintr-o zonă organizaţională şi culturală unde femeia este învăţată să-şi recunoască valoarea, să-şi ştie rolul ei şi să ceară accesul la pârghii pentru a acţiona. Eu acţionez în domeniul educaţiei şi al comunicării. Ca atare, mă vedeam în viitoarea filială cu un rol pe comunicare. Şi, cum să fii pe comunicare decât ca vicepreşedinte? Îmi aduc aminte cum l-am abordat pe Octavian Săvoiu, pe domnul Mihai Tănăsescu. I-am sunat şi le-am spus că îmi doresc foarte mult să fiu unul dintre vicepreşedinţi. Le-am zis care îmi sunt meritele. Toţi am pus umărul, însă mi-a fost delegat ce ţine de audiovizual, comunicare publică. Şi, am zis: Uite ce continuare frumoasă, că sunt într-un rol potrivit. Din păcate… Rolul femeii în politică? Atunci când femeia este capabilă, vine şi cere funcţii, nu suntem pregătiţi să i le oferim. Cred că meritele îmi sunt recunoscute, însă funcţia…Băieţii noştri ţin la funcţii. Noi, fetele, vorbim despre teren, ce facem, ce proiecte avem. Şi, această scindare a conversaţiei a dus la excluderea noastră…funcţiile şi le-au alocat dumnealor…Nu fac asta intenţionat. Cred că în spate este un fond cultural, o obişnuinţă de a proceda aşa, între băieţi, de a nu vedea femei activ implicate şi recunoscute pe funcţii…Ideea de lider nu se asociază cu femeia, în mintea lor. Femeile au şi ele rolul lor, cultivă alte valori. Însă, în executiv… dumnealor nu cred că avem loc acolo. Dar, eu vreau să-i contrazic: Avem loc acolo”, a mai adăugat Mihaela Stan, preşedintele USR Valea Ciorii.

Diana ARON

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )