„Niciun primar nu va pleca din Partidul Naţional Liberal”

De multe ori, pe scena politică au apărut fel de fel de veşti legate de trecerea unor primari la alte partide, traseismul politic fiind vehement condamnat. Pentru o seamă de politicieni, subiectul nu este de neglijat, însă sunt lucruri mult mai importante de discutat pentru cetăţeni.
Astfel a subliniat recent, în cadrul unei conferinţe de presă,
deputatul Emil Florian Dumitru (vicepreşedintele PNL Călăraşi), întrebat fiind ce crede despre traseismul politic şi dacă are la cunoştinţă de primari liberali care au intenţia de a trece la PSD. Căci, fiindcă aşa ar fi afirmat actualul şef al PSD Călăraşi, Vasile Iliuţă, că mai mulţi primari ar face acest pas. „În Ordonanţa 55 s-a creat cadrul legal de piaţa transferurilor. Eu nu pot să comentez ce spune altcineva de la un alt partid politic. Eu ştiu că noi suntem un partid politic serios, aflat într-o coaliţie de guvernare. Noi avem o altă abordare la conferinţele de presă, nu vorbim de traseism politic, ci de chestiuni care îi pot interesa pe cetăţeni. Cred că preocuparea unui edil, şef de consiliu judeţean, ar trebui să fie aceea de a veni în faţa dumneavoastră să vă spună unde sunt probleme din punct de vedere investiţional, ce trebuie să facem împreună, indiferent de coloratura politică, pentru ca oamenii să o ducă mai bine, nu să ne preocupe chestiunile astea legate de traseism. Eu sunt la Partidul Naţional Liberal şi aici voi rămâne. Noi suntem un partid care vrem să ţinem agenda publică ocupată cu măsurile pe care trebuie să le luăm, indiferent cât de comozi sau incomozi devenim ca şi parteneri de guvernare. Avem nevoie să susţinem mediul de afaceri pentru că ei sunt plătitorii de taxe şi impozite în România. Să încercăm să reducem aparatul birocratic al statului, să nu mai facem angajări nejustificate la stat şi să putem să susţinem o societate românească bazată pe nişte criterii de performanţă profesională şi pe nişte valori sănătoase. Câţi primari pleacă din PNL? Niciunul. Niciun primar nu va pleca din Partidul Naţional Liberal”, a precizat deputatul Dumitru, specificând că potrivit Codului Administrativ, primarii nu au cum să plece din Partidul Naţional Liberal întrucât îşi vor pierde mandatul. „Aşa cum am avut informaţii şi în 2020, o parte din primarii PNL au trecut sub diverse forme de transfer. E o boală aici, la Călăraşi, cu transferurile. Dar, eu vă spun foarte clar: Cei care vor să plece, să plece acum. Noi suntem o echipă care vrem să construim pe nişte principii solide şi cine se identifică cu valorile liberale nu are nevoie de bursă de transfer să se ducă la un partid sau la altul. Eu ştiu eu aşa: când eşti un partener de afaceri sau un partener de coaliţie, trebuie să existe o doză minimă de respect. Eu nu mi-aş fi dorit să atingem acest subiect într-o conferinţă de presă, să vorbim de transferuri. Aici vorbim de ce trebuie să facă primarul X sau Y pentru comunitate”, a mai adăugat deputatul liberal călărăşean.

Mihaela DUMITRU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )