Municipiul Feteşti va avea un port turistic pentru ambarcaţiuni medii şi mici
Consiliul Judeţean Ialomiţa îşi va uni forţele cu autorităţile locale din Feteşti pentru a realiza un proiect destul de ambiţios. Este vorba de „Amenajare teren şi bazin captare a Braţului Borcea pentru realizarea unui doc plutitor”. Acesta reprezintă doar o primă etapă de dezvoltare, în vederea realizării unui port turistic, pentru ambarcaţiuni medii şi mici, pe raza municipiului Feteşti.
Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 392.700 lei, din care contribuţia CJ Ialomiţa în cuantum de 292.700 lei şi UAT Municipiul Feteşti – 100.000 lei. Pentru realizarea proiectului a fost identificată, pe raza municipiului Feteşti, o suprafaţă de teren de 18.037 mp, teren ce trebuie amenajat prin lucrări specifice. Realizarea funcţionalităţii unui doc plutitor în municipiul Feteşti, pe malul braţului Borcea, va conduce la o mai mare atractivitate pentru deţinătorii de ambarcaţiuni uşoare (bărci, şalupe, etc.), realizarea de plimbări pe Dunăre cu aceste ambarcaţiuni, dezvoltarea pescuitului şi a vânătorii în zonă şi a altor modalităţi de petrecere a timpului liber.
Preşedintele CJ Ialomiţa, Marian Pavel nu precupeţeşte niciun efort pentru ca judeţul, în ansamblul său, să devină atractiv şi din punct de vedere turistic. „Valorificarea potenţialului turistic deosebit pe care îl are braţul Borcea, în zona de est a judeţului nostru, constituie o preocupare importantă a administraţiei publice judeţene şi locale din acest areal. Strategia de Dezvoltare a Judeţului Ialomiţa cuprinde construirea unui port turistic în municipiul Feteşti, ca destinaţie turistică valorificată şi promovată, prin activităţi atractive, servicii de înaltă calitate, susţinută de o ofertă turistică activă pentru turişti şi comunitate. Obiectivul se realizează prin dezvoltarea infrastructurii şi diversificarea ofertei şi serviciilor turistice”, a precizat preşedintele CJ Ialomiţa, Marian Pavel, specificând că proiectul va fi realizat în perioada 2022-2027.
Ramona BUTNARIU