Miniştrii mediului din ţările Uniunii Europene au ajuns la un acord în privinţa legii privind restaurarea naturii
Miniştrii mediului din ţările Uniunii Europene au ajuns la un acord în privinţa legii privind restaurarea naturii. Propunerea Comisiei Europene a fost modificată radical în urma opoziţiei PPE faţă de prevederile care ar fi dus la reducerea terenurilor agricole, scumpirea alimentelor, falimentul unor fermieri.
Modificările aduse propunerii Comisiei vizează, printre altele, susţinerea financiară a măsurilor, adaptarea lor la situaţia din fiecare ţară, reaşezarea mai realistă a ţintelor pentru reabilitarea terenurilor. Acordul realizat de miniştrii mediului va servi drept mandat de negociere cu Parlamentul European.
Comisia Europeană va prezenta Parlamentului European un raport ce va conţine o prezentare a resurselor financiare disponibile la nivelul UE pentru implementarea noii reglementări, o evaluare a fondurilor necesare, o analiză pentru identificarea oricăror lipsuri de finanţare. Acolo unde este cazul, vor fi prezentate propuneri, inclusiv măsuri financiare pentru a acoperi diferenţele identificate, precum stabilirea unor finanţări dedicate. În pregătirea planurilor naţionale de restaurare, statele membre pot lua în calcul diversitatea situaţiilor în diversele regiuni, legate de cerinţele sociale, economice şi culturale, caracteristicile locale şi densitatea populaţiei. Consiliul a convenit ca statele membre să pună în aplicare măsuri de restaurare care să aducă cel puţin 30% din habitatele din ecosistemele terestre, de coastă, de apă dulce şi marine care nu sunt în stare bună, în stare bună până în 2030. Comisia Europeană propusese ca procentul de 30% să se aplice pentru fiecare grup de habitate care nu sunt în stare bună. „Statele membre ar urma să introducă măsuri de restabilire pentru cel puţin 60 % din suprafaţa fiecărui grup de habitate care nu este în stare bună până în 2040 şi pentru cel puţin 90 % până în 2050. Pentru zonele de habitat care fac obiectul măsurilor de restaurare, statele membre se vor asigura că nu vor interveni deteriorări semnificative. În regiunile deja în condiţii bune sau unde măsurile de restaurare nu au fost implementate, în special în afara reţelei Natura 2000 a ariilor protejate, statele membre vor face eforturi să ia măsurile necesare pentru a preveni deteriorările semnificative. PPE va apăra în continuare interesele fermierilor şi se va opune socialiştilor şi verzilor dacă nu vor renunţa propunerile dăunătoare fermierilor și consumatorilor. Vicepreşedintele Comisiei Europene, socialistul Frans Timmermans, a refuzat repetatele apeluri ale PPE de a renunţa la prevederile nocive din această propunere”, a precizat Dan Motreanu, europarlamentar PNL.
Cristina ANDREI