Marți 13 – Ziua informării preventive
Credința populară acordă alăturării datei de 13 cu ziua de marți, o conotație nefastă, marcată de ghinion. Luna aceasta, data de 13 se asociază cu ziua de marți, pentru prima oară în anul 2022. Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a alăturat iniţiativei derulate la nivel european, stabilind ca în fiecare zi de marţi 13 să fie organizată „Ziua Informării Preventive”. Activitățile se desfășoară sub sloganul ,,Preveniţi ghinionul”. Acestea au ca logo pisica neagră, activităţile urmărind informarea cât mai facilă și detaliată a cetățeanului în ceea ce privește modul de comportare în fața riscurilor cotidiene şi familiarizarea lor cu regulile de comportare menite de a le proteja viaţa şi bunurile.
În cadrul activităților organizate în zonele cu public numeros, la nivelul municipiului Slobozia, echipe mobile de informare preventivă formate din salvatori au distribuit diverse afişe și flyere. Cu această ocazie, pot fi aduse la cunoştinţa populaţiei informaţii despre măsurile de pregătire a locuinţei în caz de cutremur, măsurile privind pregătirea individuală şi a familiei pentru a face faţă unui seism. Cetățenii pot afla și despre comportamentul care trebuie adoptat pe durata şi după producerea lui, precum și conștientizarea adulților cu privire la responsabilitatea ce le revine în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță în locuințe, obiectiv principal al campaniei naționale ,,Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”. Totodată, s-au organizat activități de informare în localitățile în care s-au înregistrat multe victime și/sau situații de urgență în ultima perioadă și unde comunitățile sunt vulnerabile în fața manifestării tipurilor de riscuri identificate. ,,Demersul nostru este orientat spre această latură de informare şi educare a populaţiei, astfel încât prin măsurile întreprinse, să transmitem mesajul corect, pentru ca populaţia să fie pregătită. Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” Ialomița.
Petruța RIDICHE