„Majorarea salariilor pentru aleșii locali nu era o necesitate pentru România”
Aşa cum se ştie, Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, nu demult, creşterea salariilor primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consiliu Judeţean, în total înregistrându-se 168 voturi pentru, 79 – împotrivă şi 4 abţineri. Este o situaţie pe care PSD şi PNL o repetă – mai nou UDMR, fiindcă au şi ei câţiva primari – o dată la patru ani. Asta fiindcă se ştie că alegerile se câştigă cu ajutorul primarilor, iar aceştia, clar, trebuie să fie mulţumiţi.
Astfel a subliniat la Radio Fresh FM, în cadrul Emisiunii „Subiectul Zilei”, Rodica Boancă, senator AUR Ialomiţa, ce a clarificat poziţia partidului, pe care îl reprezintă, referitor la majorarea salariilor aleşilor locali. „Primarii trebuie să fie mulţumiţi. Căci, vorba lui Slavici, dacă primarul este mulţumit, atunci şi săracul parlamentar are mandatul asigurat. Este cumva un fel de Tanda pe Manda. Se ştie că a existat acel scandal uriaş, în urma căruia AUR a fost înfierat cu mânie proletară. Noi, într-adevăr – îmi fac mea culpa, îmi torn cenuşă – în prima Cameră sesizată de la Senat, am făcut o greşeală importantă. Adică am votat un amendament al UDMR, fără să scotocim în adâncurile lui, ce nu făcea referire direct la mărirea salariilor parlamentarilor şi primarilor, ci trimitea la Legea 153, anexa nu ştiu care. Era aşa, sub acoperire. Nouă, în ziua aceea, ne-au parvenit, cu 10 minute înainte de începerea Plenului, 9 rapoarte ale Ordonanţelor de Urgenţă, cu zeci de amendamente. Şi, efectiv, acest amendament ne-a scăpat, pentru că nu era foarte clar. Atunci a apărut acea boicotare, asediere, nemernicie, la adresa AUR. În care, vezi Doamne, cei 12 senatori AUR au dat undă verde salariilor parlamentarilor. Bun, corect era să ne opunem. Dar chiar şi aşa, ei votau pentru, iar legea trecea oricum. Ca dovadă că la Camera Deputaţilor, datorită scandalului iscat – tot de ei, ca să ne înfiereze pe noi – slavă Domnului, s-au blocat salariile parlamentarilor. S-a purtat o luptă pe viaţă şi pe moarte. A sărit la bătaie Gabriel Zetea, de la PSD, la gâtul lui George Simion, pentru salariile primarilor, după ce, iniţial, declaraseră prin presa dumnealor că nu sunt de acord cu mărirea salariilor bugetarilor, care au deja venituri substanţiale. Au spus că vor creşte doar acele salariile care trebuiau deja majorate, în conformitate cu Legea salarizării unice din 2017, pusă în aplicare în 2019”, a precizat senatorul Rodica Boancă, specificând că, de exemplu, profesorilor trebuia să le revină o tranşă. În fiecare an (până în 2021) trebuia să intre câte o altă tranşă, astfel încât să ajungă, în 2021, la nivelul salarial din 2022. S-a ajuns aproape de finalul lui 2022 şi abia acum profesorii vor primi doi ani restanţă de măriri salariale. Nu au primit nimic, ci doar o cotă de 2-3%, adică praf în ochi.
În vreme ce, salariile cele mai importante sunt ale primarilor şi angajaţilor din primării şi altor instituţii bugetare. „Asta fiindcă, acolo este masa de votanţi ai partidului. Nu mai sunt chiar lipitori de afişe, dar au de făcut nişte teme, de răspuns la nişte cerinţe şi ordine, pe care trebuie să le îndeplinească fără să crâcnească. Pentru că dacă nu, le bat obrazul: Uite, v-am crescut salariile. În schimb, a rămas neobservat votul AUR care s-a opus acordării de ajutoare financiare magistraţilor, pentru plata ratelor la Bănci. Nu e totuna să-i plăteşti chiria unuia pe care–l detaşezi o lună, două sau trei, cu a-i achita rata la Bancă, acea locuinţă rămânându-i personal pe viaţă. Pe când dacă-i plăteşti chirie, acea locuinţă – fie că e de stat sau nu – se duce la altcineva. E cu totul alt sistem, dar… s-a votat. PSD, PNL şi UDMR, au votat pentru această facilitate acordată magistraţilor care au salarii foarte mari, în comparaţie cu alte categorii bugetare”, a accentuat prof. Rodica Boancă.
„Nu era momentul să li se mărească salariile”
În vreme ce unii le plâng de milă, un preşedinte de Consiliu Judeţean are un salariu actual de 18.720 lei şi va avea, după mărire, 22.950 lei. Un vicepreşedinte al CJ, de la 16.640 lei, va ajunge la 20. 400 lei. Un primar municipiu reşedinţă de judeţ de la 18.720 lei, va ajunge la 22.950 lei; un viceprimar de municipiu reşedinţă de judeţ, urcă de la 16.640 lei, la 20.400 lei. Până şi un primar de comună (cu până la 3.000 locuitori) va avea 10.200 lei, de la 8.320, cât lua în prezent, iar un viceprimar – 7.650 lei, faţă de 6.240 lei. Toate bune şi frumoase, dar nu era momentul să li se mărească salariile. „Nu era momentul să li se mărească salariile. Aşa cum profesorii au aşteptat doi ani de zile să primească nişte drepturi, acordate prin lege – fiindcă făceau parte din acel personal bugetar vulnerabil – puteau să aştepte şi ei. Au început să facă tot felul de mânării şi şmecherii politice, legislative. Şi, îi au pe Fenechiu acolo, pe Radu Oprea, Cazanciuc, nişte oameni care au decăzut, din ceea ce trebuiau ei să reprezinte, într-o zonă a cancan-urilor şi a mondenităţilor. Oameni care, însă, au foarte multe teme făcute, de la Moscova citire, pe linie de securitate, servicii şi toate cele, pentru a-i păcăli pe ceilalţi parlamentari ce nu au experienţă – inclusiv pe noi şi pe cei de la USR. Nu că mi-ar fi drag de cei de la USR. Mi-e drag de ei, ca sarea-n ochi. Dar, ne fraieresc ca pe ultimii copii, recunosc. Au armate de consilieri şi jurişti, pentru că primesc acei bani de la Guvern şi sunt bine ancoraţi în finanţele ţării. Încât, fac nişte jocuri de imagine legislativă şi de termeni legislativi, pe care trebuie să stai să-i studiezi, ca să-ţi dai seama despre ce este vorba. La prima citire, te ia ochii, pot părea în regulă. Şi noi stăm şi pritocim, ne abţinem sau nu votăm acolo unde nu reuşim să parcurgem iniţiativele, pentru că sunt efectiv nişte şerpi. Mai mult de atât, ce putem face? Suntem 30 contra 400 şi ceva. Nu poţi schimba ceva, decât ieşind în stradă”, a concluzionat Rodica Boancă, senator AUR Ialomiţa.
Marius BĂDRĂGAN