Mai mult de jumătate dintre copii ar vrea să plece din România

Peste jumătate dintre copiii români (55,1%) îşi doresc să plece din ţară şi să se stabilească peste graniţe, în vreme ce o treime dintre aceştia şi-ar dori să-şi continue studiile în străinătate. Printre principalele motive care i-ar determina să emigreze se numără oportunităţile legate de educaţie (26,3%) şi nemulţumirea sau neîncrederea faţă de condiţiile de viaţă din România (21,9%). Reunirea cu rudele sau prietenii care au părăsit deja România este mai rar invocată (sub 5%), în condiţiile în care, la nivelul eşantionului, puţin peste 7% dintre respondenţi au indicat că au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Aşa arată datele unei anchete sociologice, derulate de Organizaţia Salvaţi Copiii România. Datele amplei anchete Salvaţi Copiii România, ce măsoară felul în care copiii îşi cunosc drepturile pe care le au şi mecanismele de protecţie ale acestora, au fost culese în perioada noiembrie – decembrie 2022, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, format din copii din ciclul gimnazial şi liceal. Marja de eroare este de +/- 3% la un nivel de încredere de 95%.
Sentimentul de neîncredere că lucrurile se pot îmbunătăţi este relevant. În ultimii 10 ani, procentul copiilor, care admit că ştiu cui să ceară ajutorul într-o situaţie de risc, a rămas constant în cazul exploatării prin muncă sau pentru producerea unor materiale cu conţinut sexual, dar a scăzut în cazul abuzului fizic (cu 4,7 puncte procentuale) şi în cazul abuzului sexual (cu 3,4 puncte procentuale). Îngrijorător este faptul că, deşi cei mai mulţi dintre copii (65%) pot recunoaşte un abuz, doar 1 din 3 se află în situaţia de a şti cui să ceară ajutorul şi de a avea şi încredere în acea persoană sau instituţie de referinţă. În comparaţie cu rezultatele studiului anterior (2013), se observă o creştere îmbucurătoare a procentului elevilor care ar fi de acord să aibă un coleg de clasă rom (de la 48,7%, la 61,8%) sau un coleg de bancă de aceeaşi etnie (de la 32,3% la 50,4) şi o scădere semnificativă a procentului celor care ar fi împotrivă (cu circa 14 puncte procentuale în cazul colegului de clasă, respectiv 7 puncte procentuale în cazul colegului de bancă). Şi pentru scenariul unui coleg cu dizabilitate fizică se poate observa o îmbunătăţire a rezultatelor faţă de cele anterioare (2013), înregistrându-se o creştere considerabilă a procentului elevilor care ar fi de acord să aibă un coleg de clasă cu dizabilitate fizică (de la 39,8%, la 60,2%) sau un coleg de bancă din aceeaşi categorie (de la 34,2%, la 52%) şi o scădere semnificativă a procentului celor care ar fi împotrivă (cu circa 8 puncte procentuale în cazul colegului de clasă, respectiv 16 puncte procentuale în cazul colegului de bancă). În cazul unui copil cu probleme de sănătate mintală însă, tendinţa faţă de rezultatele din anul 2013 nu este una îmbucurătoare. Astfel, procentul elevilor care ar fi de acord să aibă un coleg de clasă cu probleme de sănătate mintală a scăzut de la 36,6%, la 31,9%, în timp ce ponderea celor care ar fi împotrivă creşte de la 12,6%, la 15,1%.
Situaţia este similară şi pentru spaţiul personal (coleg de bancă), cu o scădere de la 29,8% la 27,3% a ponderii celor care ar fi de acord şi o creştere de la 21%, la 28,3% a ponderii celor care ar fi împotrivă. Dintre celelalte categorii expuse riscului de discriminare şi testate în demersul analitic, cel mai ridicat nivel de toleranţă se manifestă faţă de copiii refugiaţi, urmaţi la mică diferenţă de copiii din sistemul de protecţie. Deşi scăzut, nivelul de acceptare înregistrat în ipoteza unui coleg cu HIV este mult mai mare decât cel înregistrat anterior (când doar 13,9% din respondenţi ar fi acceptat un coleg de bancă aflat în această situaţie, iar 18,5% un coleg de clasă).
Nivelul de toleranţă sau potenţialul de respingere a fost evaluat în două dimensiuni: spaţiul social (ce părere ai avea dacă printre colegii tăi de clasă s-ar întâmpla să fie un copil…) şi spaţiul personal (ce părere ai avea dacă colegul tău de bancă ar fi un copil…).
În aprilie 1990, Salvaţi Copiii a iniţiat Programul „Şi noi avem drepturi”, ce îşi propune să educe copiii şi specialiştii care lucrează cu copii. Programul vizează informarea copiilor în vederea conştientizării propriilor drepturi şi responsabilităţi, în acord cu Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului, prin tehnici de educaţie de la egal la egal şi stimularea participării lor în programe şi acţiuni sociale; creşterea gradului de respectare a drepturilor copilului implicarea copiilor şi a tinerilor în activităţi de educaţie nonformală, care să le dezvolte cunoştinţele privind drepturile copilului şi totodată abilităţi şi atitudini în acord cu acestea.
Principalele componente ale programului sunt sesiunile interactive de informare de la egal la egal, susţinute de voluntari special pregătiţi pentru această activitate, pe tot parcursul anului şcolar, promovând drepturile copilului şi responsabilităţile acestuia în instituţiile de învăţământ partenere; Concursul naţional Drepturile Copilului, care se desfăşoară anual; evenimente naţionale ce încurajează participarea copiilor (Tabăra Drepturilor Copilului, Forumul Naţional al Copiilor etc.) care în fiecare an adună zeci de copii.

Ramona BUTNARIU