Locuințe distruse de incendii în județul Ialomița, pe parcursul acestui weekend

Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. Stingerea incendiilor și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 56 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore. La nivel județean, 39 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Ieri, în jurul orei 15:50, două echipaje de salvatori din cadrul Stației de pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au fost solicitate să intervină la un accident rutier, produs pe raza localității Bordușani. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și 6 persoane. În sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale SAJ Ialomița. În urma accidentului au rezultat cinci victime, conștiente, cooperante, neîncarcerate. Acestea au fost monitorizate de echipajele medicale aflate la locul intervenției, ulterior fiind preluate și transportate la Spitalul Municipal Fetești, pentru investigații suplimentare.
O altă misiune care a necesitat un efort complex din partea pompierilor ialomițeni a avut loc duminică, în orașul Țăndărei. Salvatorii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la culturi și miriști de grâu. În urma acestuia, au fost distruse 70 de hectare de teren. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
De asemenea, în perioada de referință, salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea a două situații de urgență, generate de producerea a două incendii, la anexele gospodărești ale unor cetățeni din comuna Platonești, respectiv comuna Săveni. Au ars anexele gospodărești construite din lemn pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Cauza probabilă de izbucnire a incendiilor în ambele cazuri a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 14 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 14 incendii care au avut loc în perioada menționată, 12 intervenții au fost înregistrate la arderile necontrolate (vegetație uscată, culturi și miriște de grâu), fiind afectate peste 180 de hectare teren. Cauza probabilă de izbucnire a incendiilor, în șapte dintre cazuri a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )