Liderii de sindicat din învăţământ i-au trădat pe profesori, căci ceea ce au primit este un praf în ochi

Aşa cum se ştie, sindicatele din învăţământ au declanşat la sfârşitul lunii mai o grevă generală, nemulţumite de salarizarea personalului din sistem şi condiţiile de muncă. După ce au protestat timp de trei săptămâni, liderii de sindicat au luat decizia suspendării grevei generale. Asta cu toate că mulţi profesori ar fi dorit să continue protestul, căci nu erau mulţumiţi de oferta guvernanţilor. Însă dacă decizia s-a luat, au fost şi ei nevoiţi, în cele din urmă, să renunţe şi ei la grevă, fiindcă demersul ar fi devenit ilegal.
Senatorul ialomiţean Rodica Boancă (şi ea profesor, la bază) crede că liderii au trădat profesorii, pentru că s-a văzut foarte clar modul lor de acţiune şi felul în care au privit acest protest. Modul în care sindicaliştii au procedat este extrem de divizibil, pentru a solicita din partea profesorilor o schimbare totală a liderilor. Aceşti lideri sunt năimiţi, păcăliţi şi ţinuţi în frâu de ani de zile de sistem, partide, Guvern. „Eu am fost membră de sindicat şi ne-am trezit cu un lider judeţean, fără să ne întrebe nimeni. Nu s-a făcut şedinţă cu toată lumea, să se ducă să voteze. Iar despre liderii de la centru, sunt aceiaşi, de când era lupul căţel. Astfel de oameni este clar că nu merită încrederea profesorilor, pentru că ceea ce au primit este un praf în ochi. Este o umilinţă. Nu stă în picioare nimic din ce au spus liderii, că acesta a fost maximul ce se putea obţine. Vorbim despre o zonă extrem de prost finanţată, de ani de zile. Atunci era momentul, cu legile Educaţiei pe masă, să se rezolve problemele. S-a mers prea departe, negocierile astea au şi ele o limită. Înţeleg că acele solicitări erau mai mari, tocmai ca să ai de unde să mai laşi, ştiu arta negocierii. Dar, ei au lăsat tot. Adică una au cerut profesorii şi alta li s-a dat, pentru că, o creştere cu 25% nu este tot una cu 1.300 lei. În primul rând pentru că inflaţia jonglează. Ceea ce astăzi este 25%, s-ar putea ca peste o lună să fie 5% sau 10%, din cauza inflaţiei. Deci este o mare mizerie, ceea ce s-a întâmplat. Faptul că au dat o sumă fixă reprezintă o păcăleală enormă, căci aceasta se depreciază. Pe când, dacă spui în procente, acestea se adaptează la rata inflaţiei şi este cu totul altceva”, a precizat, recent, la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, senatorul Rodica Boancă, specificând că la momentul respectiv politicienii erau mai preocupaţi de rotativa Guvernului. Iar preşedintele Klaus Iohannis a spus că, gata, profesorii au obţinut tot ce au vrut. În realitate, însă, îl durea de rotativă, că trebuia să-l pună pe Ciucă la Senat. „Nu mai putea el de profesori, să fim serioşi. N-are nicio treabă. E profesor la bază, dar a uitat demult ce înseamnă asta. De când nu a mai fost la catedră? Ce ştie el ce se întâmplă astăzi în şcoala românească, despre copiii de acum, despre nevoile lor, despre stresul unui cadru didactic, despre solicitarea unui cadru didactic, care trebuie să fie acolo mamă, tată, prieten şi părinte? Îl admir pe de altă parte, că eu mă stresez din toate lucrurile care se întâmplă. El este foarte lejer”, a mai adăugat senatorul Rodica Boancă.
Revenind la liderii de sindicat, aceştia au clamat că greva generală în educaţie poate fi reluată oricând şi că politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce şi-au asumat în acest act normativ se sinucid politic. Anul 2024 este an electoral şi vor fi cu ochii pe ei. Însă, Rodica Boancă nu crede în poveştile spuse de ei. Aceasta este convinsă că, acum, când a venit Ciolacu în fruntea Guvernului, va trece de la fapte la vorbe şi-i va duce cu zăhărelul. Şi, din păcate, cei care vor avea de suferit, vor fi tot profesorii.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )