La mulţi ani, comunei Ciulniţa pentru cei 466 ani de atestare documentară!

Locuitorii din Ciulniţa au sărbătorit, zilele acestea, cu mic, cu mare, împlinirea a 466 de ani de atestare documentară a comunei. Cu acest prilej, Primăria şi Consiliu Local, în colaborare cu Biblioteca locală, au organizat cea de-a XIX-a ediţie a Zilei Comunei Ciulniţa. Cu toate că vremea a fost ploioasă, ca de fiecare dată, manifestarea s-a dovedit a fi una de succes, cu cântec, joc şi voie bună.

Mult aşteptatul eveniment cultural a avut loc, mai exact, cu o zi înainte de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, o sărbătoare cu adâncă semnificaţie religioasă pentru români. Pe lângă autorităţile locale şi localnici, la aniversare au fost prezenţi şi o serie de invitaţi: Raluca Dumitrescu (deputat PSD Ialomiţa); reprezentanţi ai ALDE – Mircea Minea (copreşedintele ALDE), Ştefan Dănilă (fost şef al Statului Major, general în rezervă), Luiza Marian (secretarul general ALDE); Ion Drăguşin (primarul comunei Bucu); profesorul Emil Ganea; Stelian Ivăncioiu (autorul monografiei comunei Ciulniţa), mass – media locală.
Aşa cum era şi firesc, primarul comunei Ciulniţa, Stelică Gheorghe a susţinut un emoţionant discurs, ştiut fiind devotamentul pe care-l arată de fiecare dată localităţii, nu doar prin vorbe, ci şi prin fapte. Însă, înainte de toate, a ţinut să ureze tuturor celor care poartă numele de Constantin şi Elena un călduros şi sincer ,,La mulţi ani!”. „Ne bucurăm să spunem că am mai avut asemenea zile cu ploi, care ne aduc belşug şi bucurie. Căci, întotdeauna, după ploaie, răsare soarele. Semnificaţia zilei comunei diferă pentru fiecare: pentru unii este ziua în care îşi amintesc cu mândrie de unde provin, pentru alţii este momentul în care se revăd cu cei dragi în miezul comunei şi sărbătoresc împreună cu concetăţenii lor. Dar, indiferent de cum ne raportăm la ziua comunei, aceasta rămâne un memento al generaţiilor care au clădit localitatea pe care noi o numim «acasă», începând din 1557…Această ploaie, ce a apărut acum din senin, nu era programată, dar Dumnezeu întotdeauna aranjează lucrurile aşa cum ştie el mai bine pentru noi. Dorim să ducem mai departe binele localităţii şi bunăstarea pentru toţi locuitorii…Această zi a fost descoperită de către Stelian Ivăncioiu şi profesorul Emil Ganea care au căutat în analele istoriei, în arhive, pentru ca noi să ştim de unde a apărut prima dată numele Ciulniţa şi de când, aşa cum avem cântecul nostru, spunem «acasă». Mulţumesc tuturor pentru sprijinul pe care îl daţi şi administraţiei publice, pentru modul în care participaţi la activităţile noastre, la viaţa de zi cu zi în dezvoltarea localităţii Ciulniţa şi an de an observăm cu toţii că se poate. Fireşte că este loc şi de mai bine. Şi, ne dorim să aducem un plus tuturor locuitorilor comunei Ciulniţa, pentru ca oamenii să simtă că, într-adevăr, cineva se gândeşte la comunitate. Împreună cu dumneavoastră, nu singuri, administraţia reuşeşte să facă lucrurile să meargă bine”, le-a transmis celor prezenţi primarul.
Cei 466 de ani de atestare documentară sunt foarte importanţi pentru primarul Stelică Gheorghe. „Este un eveniment pe care doresc ca toţi colegii mei să-l facă. Pentru că este o bucurie, pe care o transmitem concetăţenilor noştri. O bucurie pe care o simţim fiecare dintre noi, în momentul în care sărbătorim ziua naşterii noastre, a numelui sau practic, ne întâlnim cu prietenii, rudele, colegii, într-o atmosferă de sărbătoare, bine plăcută fiecăruia, pentru a ne aduce aminte de anumite lucruri, locuri unde am fost împreună şi toţi să spună ce au mai făcut pe parcursul anului. Această sărbătoare este o zi care adună oamenii în apropierea caselor lor sau într-o zonă unde ştiu că vor fi prezenţi anumiţi prieteni. Vin să poată să discute cu ei, să-şi depene amintirile din vremea copilăriei sau din tinereţea lor. Aşa cum am spus şi pe scenă: Este o zi care ne face să ne simţim fiecare dintre noi, acasă. Cum spun şi versurile imnului comunei – Ciulniţa, dragostea mea. Când spunem acasă, ne gândim întotdeauna la părinţi, la copii, la zona copilăriei noastre, chiar dacă în timpul acesta nu suntem în localitatea natală. Acasă pentru mulţi înseamnă locul unde te-ai născut, pentru alţii posibilitatea de a se întâlni cu cei dragi. Pentru alţii înseamnă locul unde au pus suflet, să poată să facă ceva. Toată această anvergură a unei zile festive nu face altceva decât să încarce sufletul fiecăruia cu energie pozitivă şi cu o dorinţă de a face bine şi nu rău. Este ceva care te aduce într-o altă atmosferă, într-un alt timp, într-un alt spirit sufletesc, pentru fiecare dintre noi”, a accentuat primarul Stelică Gheorghe.

„Comunitatea o reprezentaţi dumneavoastră”

Doar cuvinte de apreciere au avut şi invitaţii, aceştia manifestându-şi, la rândul lor, bucuria de a participa la importantul moment. O intervenţie i-a aparţinut deputatei Raluca Dumitrescu, cea care are o colaborare foarte bună şi susţine proiectele iniţiate şi derulate de autorităţile locale din Ciulniţa: „Să vă dea Dumnezeu sănătate, putere de muncă. Comunitatea o reprezentaţi dumneavoastră şi fiecare, prin a vă face bine datoria la serviciu, acasă, contribuiţi la dezvoltarea societăţii. Mă bucur că am avut onoarea de a lucra alături de domnul primar Stelică Gheorghe şi domnul primar Ion Drăguşin, de la Bucu. Ca noi, prin Grupul de Acţiune Locală, din care am făcut parte, să aducem un parc, lumină, un pic de asfalt şi modernizare. Toate astea sunt pentru dumneavoastră şi cu ajutorul dumneavoastră… Sunt convinsă că aceste momente de bucurie ale întregii comunităţi, dublate de cele de recunoştinţă pentru înaintaşi şi de apreciere pentru valorile tradiţionale, vor avea, în continuare, rolul de a întări legăturile dintre locuitorii comunei, indiferent de vârstă şi opţiuni politice. Pentru că, numai împreună putem să facem mai bine. Vă doresc să aveţi putere, sănătate sufletească şi trupească. Să aveţi credinţa că mâine va fi o zi mai bună, pentru noi toţi. La mulţi ani!”, a subliniat deputata Raluca Dumitrescu. „La mulţi ani, cu ocazia sărbătorii localităţii Ciulniţa. Mă bucur că sunt alături de dumneavoastră şi în acest an. Vă doresc multă sănătate, petrecere frumoasă şi să ne dea Dumnezeu numai bine”, a urat şi Ion Drăguşin, primarul comunei Bucu.

„Cred că şi cerul se bucură pentru ziua de astăzi, oferindu-ne în dar această ploaie, fiindcă este nevoie de ea”

Misiunea de a prezenta programul, i-a revenit Ioanei Mihai, bibliotecarul Bibliotecii Publice din comună, preşedintele Asociaţiei „Ajutor Umanitar şi Caritabil” Ciulniţa. „Datorăm această zi unui om deosebit, Stelian Ivăncioiu, autorul monografiei comunei Ciulniţa. Cred că şi cerul se bucură pentru ziua de astăzi, oferindu-ne în dar această ploaie, fiindcă este nevoie de ea. În calitate de preşedinte, al Asociaţiei Ajutor Umanitar şi Caritate Ciulniţa, mă bucur să anunţ astăzi lansarea unui nou proiect – Acces la cultură în Ciulniţa – prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Am semnat un contract de finanţare în valoare de 198 mii lei, un parteneriat cu autoritatea locală, comuna Ciulniţa, ce a venit cu partea de cofinanţare, respectiv 10%. Este un proiect pe care ni l-am dorit foarte mult, un proiect cultural care se adresează unui grup ţintă, alcătuit din 3 grupe de vârste (până în 30 ani, 30-60 ani şi peste 60 ani). Iată ce mare provocare pentru noi, asociaţia, să derulăm un astfel de proiect până în aprilie 2024. Cu alte cuvinte, începând de luna viitoare vom recruta membrii grupului ţintă şi sper să implementăm un proiect într-o zonă defavorizată, din punct de vedere cultural, aşa cum se spune în apelul de proiecte pe care am aplicat. Cu această ocazie, într-o zi de sărbătoare, eu nu pot decât să mulţumesc autorităţii locale, pentru că asociaţia se află în acest moment la al treilea proiect în curs de implementare, cu fonduri nerambursabile. Şi noi, organizaţiile neguvernamentale, ne dorim o viaţă mai bună pentru cetăţenii comunei. Vrem în acelaşi timp să fim parteneri de nădejde ai autorităţii locale. Mulţumesc încă o dată domnului primar şi domnilor consilieri ce au înţeles că aceasta este calea pe care trebuie să o urmăm, mai ales în exerciţiul financiar următor”, a informat Ioana Mihai, trecând apoi la prezentarea efectivă a programului. După alocuţiunile şi discursul primarului, acesta a cuprins intonarea Imnului localităţii – Ciulniţa, dragostea mea”, un cântec al cărei muzică şi versuri sunt semnate de părintele Gheorghe Felician Lungu, în interpretarea Grupului Folcloric bărbătesc „Doruri Ciulniţene”. Un alt moment a vizat înmânarea de plachete aniversare pentru două cupluri care, în 2023, împlinesc 50 de ani de căsnicie – familia Maria şi Vasile Gheţu (sat Ciulniţa); Natalia şi Grigore Romulus (satul Ion Ghica). Pe lângă plachete, familiile au primit buchete de flori pentru doamne şi un mic premiu de 500 lei, din partea administraţiei şi Asociaţiei „Ajutor Umanitar şi Caritabil” Ciulniţa. Pe scenă a urcat apoi doctorul Dumitru Chiciu, care în timpul liber cochetează şi cu scrisul, acesta prezentându-şi concetăţenilor creaţia – „Plaiul lui Moromete”. Foarte apreciat a fost şi momentul în care s-au înmânat certificatele de cetăţean major al comunei Ciulniţa, tinerilor care au împlinit 18 ani, până la data de 20 mai 2023 –Liliana Mariana Ilie; Ioana Georgiana Marcu; Andreea Alexandra Micu; Luiza Maria Tudor; Ionela Florentina Lăcătuş; Rodica Maria Sandu; Alin Mihai Bucur; Ionuţ Nicuşor Firca; Amalia Gheorghe; Cosmin Florin Neicu; Cătălin Andrei Chiţu; Alexandru Adrian Pleşăianu. Programul a continuat cu un recitalul susţinut de Grupul Folcloric bărbătesc „Doruri Ciulniţene”; premierea câştigătorilor concursului aflat la a 5-a ediţie „O comună mai curată”; un recital folcloric susţinut de Antonia Petrache; recitaluri susţinute de Emilia Ghinescu, Mario Buzoianu. Steliana Sima; Marian Dumitru, fiu al satului şi formaţia „Hi Music Band”. Petrecerea s-a încheiat, la ora 22.00, cu un frumos Foc de artificii. Una peste alta, atmosfera de sărbătoare a întărit legăturile comunităţii şi a adus bucurie în inimile tuturor participanţilor.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (1 )