Jumătate dintre pacienții cu melanom metastatic nu dispun de tratamente

În perioada 28-29 iunie 2024, Timișoara găzduiește cea de-a VII-a ediție a Conferinței Naționale a Asociației Melanom România, desfășurată sub tema “Împreună putem salva vieți”. Evenimentul, axat pe oncologia de precizie, aduce în prim-plan provocările majore cu care se confruntă pacienții români diagnosticați cu melanom metastatic, dintre care jumătate nu au acces la tratamente adecvate. Conform datelor prezentate de Asociația Melanom România, țara noastră continuă să înregistreze o rată a mortalității din cauza cancerului cu 7% mai mare decât media Uniunii Europene, conform ultimului raport al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). În plus, datele ECIS indică o incidență a melanomului de 11,8 cazuri la 100.000 de locuitori anual, cu 2.247 de cazuri noi înregistrate în fiecare an, în creștere față de anii precedenți. Șansele de supraviețuire în regiunea est-europeană rămân considerabil mai scăzute, la 50%, comparativ cu rata de 90% în țările occidentale.

Asociația Melanom România caută soluții împreună cu colaboratorii din țară și străinătate

Președinta Asociației Melanom România, Violeta Astratinei, subliniază necesitatea unor schimbări fundamentale în domeniul sănătății și cercetării pentru a crește rata de supraviețuire a pacienților. „Stabilirea unor criterii obiective pentru identificarea spitalelor și clinicilor cu experiență și crearea de centre de expertiză specializate pe tipuri de tumori este esențială. În cazul tumorilor cu incidență mai scăzută, precum melanomul cutanat și melanoamele rare, este dificil să găsim specialiști cu adevărat pregătiți. Pentru noile tratamente, pacienții trebuie să aștepte mai bine de doi ani, deși accesul la terapii inovatoare este un obiectiv al Planului Național de Cancer aprobat în 2022. În acest context, 50% dintre pacienții cu melanom rămân fără opțiuni de tratament din cauza lipsei studiilor clinice inițiate în sistemul public.”
Pentru a aborda aceste probleme, conferința reunește peste 20 de specialiști de la diverse instituții medicale și universitare din România și colaboratori internaționali din Norvegia, Belgia și alte țări europene. Printre subiectele de discuție se numără implementarea programelor de medicină de precizie, cum ar fi PCM4EU și PRIME-ROSE, și integrarea pacienților români în consorții europene de cercetare clinică. De asemenea, ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, va actualiza preocupările ministerului în ceea ce privește îngrijirea oncologică și planul de cancer. Dr. farmacist Răzvan Prisada va discuta despre implementarea reglementării europene de evaluare a medicamentelor și implicarea asociațiilor de pacienți, iar Adrian David, Directorul CAS Hunedoara, va împărtăși experiențele sale în asigurarea de servicii medicale optime într-o regiune defavorizată.
Conferința va include și o sesiune specială dedicată pacienților cu melanom ocular, un apel deschis pentru găsirea unor soluții de tratament adecvate pentru aceștia. Evenimentul se desfășoară în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș și este deschis publicului și presei, fiind transmis live pe pagina de Facebook a Asociației Melanom România.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )